Ajutoare de urgenţă, aprobate de Primărie pentru persoanele izolate la domiciliu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ajutoarele vor fi împărţite persoanelor care nu au aparţinători FOTO 123 RF
Ajutoarele vor fi împărţite persoanelor care nu au aparţinători FOTO 123 RF

Consilierii locali din Slobozia au aprobat acordarea de ajutoare de urgenţă pentru persoanele izolate la domiciliu. Pachetele vor conţine alimente de bază şi articole igienico-sanitare. Valoarea acestora este cuprinsă între 120 şi 250 de lei, în funcţie de numărul de persoane.

Administraţia locală din Slobozia a identificat 120 de persoane care întrunesc condiţiile stabilite prin proiectul de hotărâre. Valoarea pachetelor care urmează să fie distribuite oscilează între 120 şi 250 de lei, în funcţie de numărul de persoane. Astfel, pentru o persoană sunt alocaţi 120 de lei, pentru 2 persoane 150 de lei, pentru 3-4 persoane 200 de lei, iar pentru 5 persoane 250 de lei. Pachetele vor fi împărţite persoanelor care nu au aparţinători, persoanelor în vârstă de peste 65 de ani, familiilor monoparentale care au copii cu vârste cuprinse între 0 şi 12 ani şi persoanelor din Centrul pentru persoane fără adăpost de la Bora. Pachetele vor fi distribuite săptămânal pe toată perioada în care este decretată starea de urgenţă.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite