Accident cu un mort şi patru răniţi, petrecut pe DJ 203 D după ce un şofer a pierdut controlul maşinii

Accident cu un mort şi patru răniţi, petrecut pe DJ 203 D după ce un şofer a pierdut controlul maşinii

Paramedicii au intervenit pentru acordarea de îngrijiri medicale victimelor FOTO Adevărul

O persoană a murit şi alte patru au fosit rănite duminică, 26 mai, pe Drumul Judeţean 203 D, în apropiere de localitatea Grindu.

Din verificările efectuate de poliţiştii ajunşi la locul accidentului, s-a stabilit că accidentul a fost provocat de un bărbat de 37 de ani, din judeţul Călăraşi. Acesta conducea un autoturism din direcţia Valea Măcrişului către Grindu, când a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a părăsit partea carosabilă, intrând în impact cu un copac.
 
Din accident a rezultat decesul unui bărbat de 59 de ani, pasager al autoturismului în precum şi vătămarea corporală a conducătorului auto, bărbatul de 37 de ani, dar şi a altor trei femei cu vârste cuprinse între 36 şi 56 de ani, pasagere ale aceluiaşi autoturism. Victimele au fost transportate la cea mai apropiată unitate medicală. Conducătorul auto a fost testat alcoolscop, rezultatul fiind negativ. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: