Accident cu două victime pe DN2, după ce un şofer a pătruns pe contrasens

Accident cu două victime pe DN2, după ce un şofer a pătruns pe contrasens

Accidentul a avut loc din cauza neatenţiei la volan  FOTO Adevărul

Două persoane au fost rănite joi, 5 septembrie, în jurul orei 05.30, într-un accident produs pe DN 2, în afara localităţii Lilieci.

 
Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că, în timp ce un bărbat de 57de ani, din municipiul Bucureşti, conducea un autoturism pe DN 2, în afara localităţii Lilieci ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în impact frontal cu un ansamblu de vehicule, condus de un bărbat de 48 de ani. În urma accidentului, ambii şoferii au fost rănişi, fiind preluaţi şi transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.
 
Şoferul autoturismului a fost testat alcoolscop, rezultatul fiind negativ, în cazul conducătorului ansamblului auto testarea cu aparatul Drager nu a putut fi efectuată din cauza rănilor suferite.  Ambilor şoferi le vor fi recoltate probe biologice de către unitatea medicală, în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii continua cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: