Ziua în care s-au vândut toate florile galbene din oraş. Rareş Bogdan: „Carmen Dan să nu mai acopere agresorii omului care a avut un curaj extraordinar“

Ziua în care s-au vândut toate florile galbene din oraş. Rareş Bogdan: „Carmen Dan să nu mai acopere agresorii omului care a avut un curaj extraordinar“

Politicienii au rămas rapid fără flori, câţiva membri fiind trimişi în tot oraşul, pe la florari, să cumpere FOTO: Alina Mitran

Preşedintele PNL Olt a venit, vineri, 19 aprilie 2019, la Slatina, însoţit de Rareş Bogdan, candidatul care ocupă prima poziţie pe buletinul de vot, iar surpriza a fost că oamenii din „judeţul roşu“ nu s-au ascuns şi nu s-au ferit să interacţioneze cu politicienii opoziţiei, chiar dacă aceştia nu au primit numai laude.

Ştiri pe aceeaşi temă

Vedeta campaniei PNL, fostul jurnalist Rareş Bogdan, care deschide lista candidaţilor PNL la europarlamentare, a ajuns vineri, 19 aprilie 2019, în judeţul Olt, ziua de campanie începând la Balş, oraşul fără centură ocolitoare, care, la orele de vârf, se traversează într-o oră, deşi are doar câţiva kilometri. În timpul acţiunii politice de la Balş au avut loc două accidente rutiere, unul cu trei răniţi şi mai multe maşini implicate, petrecut chiar în apropierea politicienilor şi în prezenţa poliţiştilor care dirijau circulaţia, iar altul la ieşire din oraş, motiv pentru liberali să critice lipsa de iniţiativă a contracandidaţilor social-democraţi, „care au condus România în ultimii 7 ani şi n-au reuşit să finanţeze două centuri ocolitoare“.

Câţiva simpatizanţi PSD s-au aşezat în faţa sediului, vecin cu cel al PNL, „să-i spună câteva lu’ «batistuţ㻓

După orele prânzului, acţiunea s-a mutat la Slatina, unde marşul peneliştilor a început de la sediul PNL, aflat în vecinătatea celui al PSD, şi unde, de altfel, politicienii „de la centru“ au fost întâmpinaţi de simpatizanţi şi membri simpli, dar şi de trei votanţi PSD, care au aşteptat pe scările din faţa sediului PSD să-i spună „lu’ batistuţă ăla câteva“.

Baia de mulţime a musafirilor de la Bucureşti le-a priit acestora, Rareş Bogdan declarând, în cadrul unei conferinţe de presă, că  „a fost o surpriză mai mult decât plăcută să vedem maşini oprindu-se, oameni oprindu-se şi făcându-ne semnul victoriei, oameni ieşind din magazine, doamne sau domni care au venit la noi pentru a ne adresa îndemnuri de victorie, şi suntem în ceea ce se numeşte un judeţ roşu. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în Balş“.

Deşi au pornit, în Slatina, la drum cu o rezervă considerabilă de flori, toate galbene, pe care politicienii le-au oferit femeilor, de mai multe ori şefii PNL Olt şi-au trimis oamenii să mai cumpere, fiind ziua cea mai norocoasă pentru florarii care au avut în stoc aşa ceva.

Ce nu le-a plăcut, în schimb, slătinenilor, au fost momentele în care câţiva membri PNL au început să scandeze „PSD, ciuma roşie!“. „Şi voi sunteţi la fel?“, s-au întrebat, din loc în loc, oamenii, care ar fi vrut să vadă „că ei sunt mai eleganţi, că nu sunt ca ceilalţi“. 

Iordache, „unul dintre cei mai ruşinoşi indivizi care populează astăzi Parlamentul României“

Încurajaţi de cum i-au primit slătinenii în cele două ore de interacţiune pe străzile municipiului, politicienii s-au dezlănţuit în conferinţa de presă. Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a salutat decizia Curţii Constituţionale în privinţa pronunţării pe speţa care l-ar favoriza pe Liviu Dragnea în problemele cu legea şi l-a contestat, din nou, pe liderul partidului de guvernământ. Europarlamentarul Marian-Jean Marinescu a vorbit despre incapacitatea Guvernului de a marca perioada în care asigură şefia Comisiei Europene şi despre gafele miniştrilor din guvernul Dăncilă, cel mai vehement fiind, însă, Rareş Bogdan, care şi-a început intervenţia cu un avertisment către Liviu Dragnea şi Carmen Dan, în urma celor întâmplate, joi, la Suceava, când Liviu Dragnea i-a replicat unui cetăţean „Un nimic eşti tu!“ atunci când acesta a răspuns „Nimic!“ la întrebarea retorică a lui Dragnea: „Ce-am făcut noi pentru România?“.

„Am un mesaj pentru Liviu Dragnea, care a jignit în mod incalificabil un cetăţean român. Aş vrea să-i transmit că eu nu sunt un nimic, românii nu sunt un nimic, cel care ne priveşte acum şi dumneavoastră nu sunteţi un nimic, în schimb, pe 26 mai, începând cu ora 21,00, el va fi un mare nimic. Începând cu 26 mai seara, Liviu Dragnea va deveni un mare-mare nimic. Să fac un apel către Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne, să nu mai acopere vinovaţii pentru loviturile date omului care şi-a permis să-l înfrunte pe liderul PSD. Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne din România, îi protejează pe cei care l-au agresat pe românul curajos din Suceava. Înseamnă că este complice cu aceştia şi îi solicit oficial să ne dea vinovaţii, pentru că presa, oamenii din jur, au imagini, imaginile au ajuns la IPJ Suceava, de asemenea rog pe şeful Inspectoratului de Poliţie din Suceava şi pe şeful Poliţiei Române, să nu mai acopere agresorii domnului care a avut un curaj extraordinar şi care merită toate felicitările românilor de bună credinţă“, a declarat Bogdan, lansând şi avertismentul: „Lupul vine mâine la Alexandria după iepuraşii PSD“, menţionând că va fi „o mare-mare supriză“. Bogdan a amintit şi de longevivul parlamentar PSD de Olt, fostul ministru al Justiţiei Florin Iordache, pe care l-a numit „unul dintre cei mai ruşinoşi indivizi care populează astăzi Parlamentul României“, dar şi despre propunerea lui Eugen Nicolicea pentru fotoliul de ministru lăsat liber de Tudorel Toader, pe Nicolicea numindu-l „un tip care face parte din începuturile neobolşevismului“.

Construcţia ciudată din centrul Slatinei căreia nici slătinenii nu-i înţeleg rostul

De mai multe ori în timpul intervenţiilor sale, fostul jurnalist s-a referit şi la construcţia ciudată din centrul Slatinei, căreia nici slătinenii nu-i înţeleg rostul, şi care induce ideea unui peron de gară, dar mai ales la sistemul de degivrare construit pentru zona din jurul statuii domnitorului Alexandru Ioan Cuza, „ceva ce nu se întâmplă nicăieri, în nicio mare piaţă din lume“.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: