Ziua Naţională, sărbătorită la Slatina cu o paradă militară, fasole cu cârnaţi şi vin fiert

Ziua Naţională, sărbătorită la Slatina cu
o paradă militară, fasole cu cârnaţi şi vin fiert

O parte importantă a acţiunilor de la Slatina de 1 Decembrie vor fi la statuia lui A.I. Cuza (FOTO: M. Manea)

Autorităţile locale din Slatina au pregătit pentru locuitorii urbei un program special pentru Ziua Naţională în acest an. În afară de faptul că se va continua “obiceiul” pus în practică în urmă cu câţiva ani de a servi gratis tradiţionala mâncare de fasole cu cârnaţi şi vin fiert, tot luni – 1 Decembrie, va avea loc, la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, o paradă cu autovehicule de intervenţie ale Poliţiei, Jandarmeriei şi Pompierilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Debutul acţiunilor dedicate Zilei Naţionale va avea loc în jurul orelor 09.30 când, la statuia lui Alexandru Ioan Cuza din zona complexului comercial Winmarkt, va avea loc o slujbă religioasă şi se vor depune coroane de flori de către reprezentanţii instituţiile publice descentralizate. Toţi participanţi prezenţi la manifestări se vor prinde apoi în Hora Unirii, după care o paradă militară va încheia acţiunile oficiale organizate cu acest prilej. Parada va cuprinde utilaje, autovehicule cu echipamente ale Poliţiei, Jandarmeriei şi Pompierilor.

La ora 10.30 se va da startul distribuirii tradiţionalei fasole cu cârnaţi şi vin fiert, acţiune ce va avea loc pe esplanadă. Forţe ale Jandarmeriei şi Poliţiei Locale vor supraveghea acţiunea pentru a nu exista incidente.

Ulterior, undeva în jurul orelor 11.00, reprezentanţii Primăriei Slatina vor anunţa care este simbolul ales de către locuitorii urbei în cadrul campaniei „Mândri de a fi slătineni”, unde autorităţile locale au pus la dispoziţie cetăţenilor, în cursul lunilor octombrie-noiembrie, buletine de vot pentru ca aceştia să aleagă unul dintre zece obiective emblematice pentru simbolul urbei: sediul Prefecturii, sediul Primăriei, Podul peste râul Olt, Mănăstirea Strehareţi, Dealul Grădişte - Casa Căsătoriilor (cu castelul de apă şi cel mai mare drapel), Centrul Vechi, Mănăstirea Clocociov, Parcul „Eugen Ionescu”, Esplanada, Centrul Cultural „Eugen Ionescu”, Oraşul aluminiului - zona industrială şi Căluşul Oltenesc. Finalul campaniei a fost anunţat zilele trecute de edilul Minel Prina pe pagina sa de Facebook, care a făcut cunoscut simbolul Slatinei ales de locuitorii urbei: Podul peste râul Olt construit de ing. Davidescu între anii 1881-1891.

“Imediat după anunţarea oficială a simbolului Slatinei va urma o tragere la sorţi, în urma căreia vor fi selectate cinci buletine de vot dintre cele înscrise în campania <<Mândri de a fi slătineni>>, iar proprietarii acestora vor fi premiaţi cu premii constând în excursii în zone pitoreşti ale ţării sau tichete-cadou”, a declarat viceprimarul Mihaela Stana., care a precizat că, imediat tragerii la sorţi anterior menţionate, respectiv la orele 11.00, va demara o altă surpriză a autorităţilor autohtone: montarea puzzle-ului cu harta României, în care va fi plasat simbolul Slatinei.

Programul de Ziua Naţională va continua apoi în jurul orei 11.30, când cei prezenţi vor fi invitaţi să se prindă, pe esplanadă, într-o Horă a Unirii de dimensiuni mai mari decât cea de la finalul ceremonialului oficial de la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Manifestările vor continua cu un spectacol de muzică populară oferit în special de membrii Ansamblului Profesionist „Doina Oltului” din Slatina, dar şi elevi şi copii din municipiu. Locuitorii urbei sunt invitaţi, aşadar, să petreacă în aer liber Ziua Naţională.

 

Mai puteţi citi:

Maidanezii din Slatina, capturaţi din nou de pe străzile oraşului

Primăria Slatina "s-a înarmat" pentru iarnă

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: