VIDEO Record la alegerile PSD Olt: Noii şefi, aleşi în mai puţin de 10 minute. Paul Stănescu a renunţat după 10 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Grindean şi Marcel Ciolacu, invitaţi la alegerile PSD Olt FOTO. Alina Mitran
Sorin Grindean şi Marcel Ciolacu, invitaţi la alegerile PSD Olt FOTO. Alina Mitran

Paul Stănescu, secretarul general interimar al PSD, nu mai este, de joi, 16 ianuarie 2020, şeful PSD Olt, alegerea noului preşedinte, precum şi a vicepreşedinţilor şi membrilor structurilor de conducere, terminându-se în aproximativ 10 minute.

A fost unanimitate la PSD Olt şi vot deschis la Congresul extraordinar al PSD Olt, desfăşurat în sala Europa a Consiliului Judeţean, joi, 16 ianuarie 2020, preşedintele Paul Stănescu renunţând la şefia organizaţiei în favoarea preşedintelui-executiv Marius Oprescu, preşedinte al CJ Olt. Stănescu a vorbit, de altfel, de mai multă vreme despre acest moment, de fiecare dată indicându-l pe Marius Oprescu drept succesor. Cum nu a avut contracandidat, alegerea lui Marius Oprescu a fost o formalitate. La fel s-a întâmplat şi în privinţa preşedintelui executiv, funcţie ocupată de primarul Slatinei, Emil Moţ, dar şi cu celelalte funcţii, practic fiind citite doar propunerile şi supuse la vot, în bloc, celor aproape 240 de delegaţi.

cogres extraordinar psd olt

Fotolii de vicepreşedinţi au aproape toţi parlamnetarii, deputatul Marius Iancu fiind ales în funcţia de trezorier. Secretar al organizaţiei PSD Olt a fost ales Virgil Delureanu, care ocupă şi funcţia de vicepreşedinte al CJ Olt.


S-au stabilit şi delegaţii care vor participa la congresul extraordinar al PSD, 59 la număr, şi aceştia fiind desemnaţi în aceeaşi manieră.

Mult mai mult au ţinut discursurile invitaţilor: fostul premier Sorin Grindeanu, căruia preşedintele interimar al PSD Marcel Ciolacu i-a făcut pe loc propunerea de a se înscrie în PSD, practic de a se hotărî să-şi arate bunele intenţii; Marcel Ciolacu - acesta a vorbit despre depunerea unei moţiuni de cenzură alături de UDMR, „care va trece“, şi desemnarea unui prim-ministru care să nu fie mebru al PSD.

cogres extraordinar psd olt

Un discurs mai greu digerat a fost cel al unuia dintre cei aleşi vicepreşedinţi, respectiv medicul veterinar Ioan Bozgă, cel care i-a criticat pe fruntaşii PSD că au promovat în fruntea ANSVA un om care a favorizat, practic, extinderea epidemiei de pestă porcină africană, fostul parlamentar Bozgă arătând şi alte lipsuri ale guvernărilor trecute ale PSD.

cogres extraordinar psd olt

La conferinţa extraordinară de alegeri a social-democraţilor olteni a participat şi deputatul Florin Iordache, fost ministru al Justiţiei, care de-abia la final a schimbat câteva vorbe şi s-a salutat cu „cei de la Bucureşti“. Au lipsit, în schimb, fratele lui Paul Stănescu, deputat, şi, ca şi Iordache, ales vicepreşedinte, dar şi deputatul Dan Ciocan. 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite