VIDEO Misterul scheletelor găsite pe un câmp din Olt. Tractoristul care a făcut descoperirea: „Bă, văzurăţi că scoaserăţi un cap de om?“

VIDEO Misterul scheletelor găsite pe un câmp din Olt. Tractoristul care a făcut descoperirea: „Bă, văzurăţi că scoaserăţi un cap de om?“

Oasele au fost scoase la suprafaţă în urma arăturii de toamnă

Bărbatul din Olt care a anunţat cu o zi în urmă că în urma lucrărilor pe un teren agricol a scos la suprafaţă un craniu şi mai multe oase a povestit cum a făcut descoperirea.

Ştiri pe aceeaşi temă

Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt investighează într-un caz de omor cazul împrejurările în care două schelete găsite pe un teren agricol din localitatea Brâncoveni au ajuns acolo, cui aparţin, de câte vreme sunt acolo etc. Oamenii legii au fost anunţaţi marţi, 19 noiembrie, de macabra descoperire, la poliţie apelând chiar tractoristul care a efectuat lucrări de arătură în zonă.

Bărbatul a povestit că nici măcar nu a realizat în momentul lucrărilor ce a scos de sub brazdă, doi consăteni, care treceau prin zonă, fiind cei care l-ar fi avertizat.

„Eu când am arat, n-am văzut. Mi-au arătat alţii, eu de un’ să ştiu?! Am arat şi vine unu’, din partea aia: Bă, văzurăţi că scoaserăţi un cap de om? Om, femeie, ce-o fi fost, oase de oameni“, a povestit bărbatul.

El a spus că a anunţat poliţia de-abia după ce a ajuns acasă, motivând că nu ştia la ce număr să sune.
„Am chemat poliţia, eu, când am ajuns acasă, că n-am avut de un’ să ştiu numărul. Am dat declaraţii trei-patru foi, de mi s-a luat, m-au ţinut până la 3 din noapte, uite, acuma stau şi picot. Sunt oase vechi, cred că sunt de 30 şi ceva de ani. Am mai arat, dar de trei ani de zile n-am dat de nimic“, a mai spus bărbatul.

Primarului localităţii Brâncoveni i se pare, de asemenea, curioasă descoperirea şi este de părere că oasele trebuie să aibă o vechime destul de mare. Nu-şi explică însă cum au ajuns acolo, dar exclude posibilitatea ca cineva să fi îngropat cadavrele pentru a ascunde vreo crimă.

„Terenul a fost lucrat de trei ani de zile, dar mă gândesc că nu s-a observat până acum pentru că, na, s-au dat niţel mai spre drum acum, şi au rezultat de acolo din margine. Acum, adâncimea de 30 de centimetri pe mine nu mă duce niciodată cu gândul la faptul că acolo ar fi fost două cadavre sau două schelete aruncate acolo. Nu, pentru că la 15 metri de locul unde s-au găsit e o râpă, o fostă balastieră, de 10 metri, din care au scos balastru, şi dacă cineva avea ceva de aruncat, mai mergea 15 metri, frumos, le arunca în râpa aia mare, arunca nişte pământ peste ele şi de acolo chiar nu le mai găsea nimeni. Eu am o teorie că ele sunt foarte foarte vechi, rezultate în urma a nu ştiu ce. Eu aşa zic. Mă gândesc că poate cândva a fost chiar un cimitir, mă gândesc, înainte de a înfiinţa satul Mărgheni. Mă gândesc că ar fi vorba de doi soldaţi căzuţi în Al doilea Război Mondial. La ce pot să mă gândesc?! Faptul că nu e nimeni dispărut din localitatea Brâncoveni şi n-am avut pe nimeni dispărut din 2012 până în prezent, faptul că e atât de aproape şi la o adâncime de 30 de centimetri, nu mă duce cu gândul la...“, a declarat primarul Ion Cheroiu.

Oasele au fost descoperite pe un teren aflat foarte aproape de drumul care leagă două sate şi care ani al rând ar fi fost nelucrat, fiind păşune. Deşi acest teren se ară de aproximativ trei ani, niciodată nu s-a ajuns, însă, cu utulajele atât de aproape de drum, a mai spus primarul.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: