VIDEO Cum explică vicepremierul Paul Stănescu expresia „cu arma la picior“

VIDEO Cum explică vicepremierul Paul Stănescu expresia „cu arma la picior“

Paul Stănescu FOTO Inquam Photos Octav Ganea

Vicepremierul Paul Stănescu a explicat expresia folosită în îndemnarea tinerilor social-democraţi, să fie pregâtiţi cu arma la picior pentru a acţiona „când fluieră preşedintele“.

Ştiri pe aceeaşi temă

A fost o metaforă, a fost o metaforă, da“, a lămurit Paul Stănescu lucrurile. „Gândiţi-vă la Piaţa Victoriei, unde 3.000-4.000 oameni fac legea, cu ghilimelele de rigoare. Noi am fost votaţi de 4 milioane de oameni, PSD-ul, fără ALDE. E foarte posibil să organizăm un nou miting, în următoarele săptămâni“, a confirmat vicepremierul prezent la sărbătoarea populară de la Cezieni. El a menţionat că niciodată Oltul n-a fost aşa bine organizat, pentru că a fost în stare să trimită 10.000 oameni la mitingul de la Bucureşti din 9 iunie. „Nu-i uşor la ce infrastructură de transport avem, oamenii au venit de drag“, a mai spus Stănescu. 

Când a participat la Conferinţa de Alegeri a Tineretului Social-Democrat Olt desfăşurată la Slatina, Paul Stănescu a declarat: „Apreciez foarte mult ce aţi făcut şi aţi avut un moment în care m-am bucurat enorm, mitingul de la Bucureşti, când v-aţi organizat foarte bine şi cred că PSD Olt n-a răspuns niciodată aşa de bine la un asemenea mare eveniment pe care partidul l-a organizat la nivel naţional. Am văzut că au fost şi persoane mai în vârstă ca mine, dar au fost foarte mulţi tineri”, a declarat Stănescu, la Slatina, unde are loc 

Potrivit Mediafax, vicepreşedintele PSD le-a spus tinerilor să fie pregătiţi cu arma la picior. „M-am bucurat că de la Olt aţi venit foarte mulţi şi fac apelul la voi: să ştiţi că în următoarea perioadă, uitându-ne cu toţii pe scena politică, trebuie să fim pregătiţi de fiecare dată «cu arma la picior», este posibil să mergem din nou la Bucureşti şi v-aş ruga să mergem cât mai mulţi să spunem că nu contează doar câteva mii de oameni care se strâng în faţa Guvernului, acolo, în Piaţa Victoriei, care de fapt nu reprezintă interesele naţiunii, ci alte interese. Am verificat aceste lucruri şi au alte interese, interesele altora. Nu pot să spun aici cam ce cred eu despre ce interese sunt, dar v-aş ruga să fiţi pregătiţi, sunteţi tineri, «cu arma la picior», când preşedintele va fluiera, cu toţii să fiţi la Bucureşti”, a completat Stănescu. 

 

Pe aceeaşi temă: 

Vicepreşedintele PSD, Paul Stănescu: „Să fiţi pregătiţi cu arma la picior, când preşedintele fluieră să fiţi în Capitală“

citeste totul despre: