VIDEO Campanie electorală în dispreţul cetăţeanului. „Armatele“ şi-au arătat forţa în pandemie, pe uliţele satelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Defilare cu activul de partid la Drăgăneşti (PSD) şi Scorniceşti (PNL) Sursa Facebook partide
Defilare cu activul de partid la Drăgăneşti (PSD) şi Scorniceşti (PNL) Sursa Facebook partide

Regulile sunt făcute pentru a fi încălcate, şi-au spus politicienii care, în marea lor majoritate, în campania electorală pentru alegerile locale au încălcat toate normele de siguranţă sanitară.

Campania pentru Alegerile Locale 2020 s-a desfăşurat ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat din martie şi până în prezent, deşi numărul persoanelor infectate cu SARS-CoV-2 a ajuns la cifre îngrijorătoare.

Într-un dispreţ total faţă de siguranţa cetăţenilor, politicienii din Olt au plecat cu armatele de activişti după ei, au împărţit pliante, şi-au făcut poze, s-au aşezat teatral lângă bunici să le explice cum le vor însenina bătrâneţile, s-au aplecat lângă copii, şi-au pus masca de protecţie pe mână şi şi-au văzut de discursuri. 

Semnul cel mai evident că nici măcar de ochii lumii nu s-au gândit să respecte normele sanitare impuse este chiar faptul că fotografiile în care au fost imortalizaţi în toate aceste ipostaze au fost postate pe conturile publice de Facebook ale membrilor de partid.

La acţiunile din uşă-n uşă ar fi trebuit să fie cel mult doi, iar la acţiunile desfăşurate în stradă, cel mult grupuri de şase persoane. 

Partidele şi-au arătat, în schimb, „forţa“, şi-au etalat efectivele, s-au şi înfruntat pe alocuri, ca-n vremurile bune. Puţini au fost candidaţii care să fi respectat, literă cu literă, indicaţiile specialiştilor. Totul într-o perioadă în care un candidat la funcţia de primar, Ion Aliman, primarul comunei Deveselu, a decedat din cauza COVID-19, iar alţi candidaţi au trecut, la rândul lor, prin boală.

Primarul din Slătioara, în centrul fotografiei, care a suferit de COVID-19, nu a folosit aproape în nicio împrejurare masca Sursa Facebook partid

armata de activisti in campanie

Nici măcar vestea că un membru a fost diagnosticat cu SARS-CoV-2, venită din câte o tabără, nu i-a liniştit. Politicienii şi-au văzut mai departe de apucături, fiind, de altfel, singurul aspect asupra căruia pare că au făcut pact, pentru că pentru astfel de încălcări nu s-au reclamat reciproc.

Dacă în oraşe comportamentul politicienilor a fost temperat, pe uliţele satelor efectiv s-au dezlănţuit, indiferent că vorbim de candidaţii locali sau de şefii acestora, veniţi să-i susţină. Acelaşi politician grijuliu în Slatina cu imaginea sa a renunţat la mască odată ajuns la sat. Şi în această situaţie nu e unul singur, mai toţi liderii „de la judeţ“ s-au comportat la fel.

„Ăia veniră o armată şi voi sunteţi doi?!“ a părut argumentul suprem pentru ca la următoarea întâlnire şi rivalii să încalce legea. O mare de galben, roşu, alb sau albastru s-a revărsat în ultimele zile ale campaniei, încununând efortul depus de-a lungul unei luni întregi.

Echipa PSD Slătioara, pe străzile comunei Sursa Facebook partid

armata de activisti in campanie

Iată ce prevedea Hotărârea de Guvern prin care au fost stabilite regulile de protecţie sanitară că trebuie să se întâmple de fapt în campania electorală:

„În aplicarea prevederilor art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru candidaţii şi echipele de campanie în timpul evenimentelor / întrunirilor / acţiunilor aferente campaniei electorale.

Echipa PNL Scorniceşti în acţiune Sursa Facebook partid

armata de activisti in campanie

Totodată,  pentru desfăşurarea în siguranţă a evenimentelor/ întrunirilor în cadrul campaniei electorale, se instituie obligaţia organizatorilor acestora de a asigura, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările ulterioare, cu avizul Autorităţii Electorale Permanente, respectarea următoarelor măsuri: 

Primarul Slatinei (PSD) Emil Moţ, într-o acţiune electorală în Slatina, regulamentar, cu mască Sursa Facebook partid

armata de activisti in campanie
armata de activisti in campanie

Acelaşi politician, într-o acţiune de susţinere a candidatului de la Coteana, de data aceasta fără mască Sursa Facebook partid

„a) purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toţi participanţii la evenimente/întruniri;
b) efectuarea triajului observaţional şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care intră/sosesc în spaţiul în care se desfăşoară evenimentele/întrunirile;
c) menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţii la evenimente/întruniri, inclusiv cele desfăşurate pe stradă sau din uşă în uşă;
d) afişarea regulilor de acces şi de protecţie individuală în locuri vizibile în spaţiile în care se desfăşoară evenimentele/întrunirile;
e) limitarea numărului participanţilor la maximum 50, în cazul evenimentelor/întrunirilor desfăşurate în spaţiu închis şi a duratei acestora la maximum 2 ore;
f) limitarea numărului participanţilor la maximum 100, delimitarea prin semne vizibile a perimetrului şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană, în cazul evenimentelor/întrunirilor desfăşurate în aer liber;
g) limitarea numărului persoanelor care se deplasează în grup sau formează un grup la maximum 6, în cazul acţiunilor desfăşurate pe stradă;

armata de activisti in campanie

Nici liderii PNL Olt nu s-au chinuit cu masca Sursa Facebook partid 

h) limitarea numărului persoanelor care compun echipele la maximum 2, în cazul acţiunilor din uşă în uşă;
i) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie materialele de propagandă electorală, înaintea începerii acţiunii;
j) aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-COV-2.
Respectarea aplicării acestor măsuri se urmăreşte de către Ministerul Afacerilor Interne.
Nerespectarea măsurilor anterior menţionate atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravenţională sau penală, după caz, şi  se sancţionează potrivit prevederilor Legii 55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19“. 

Reguli pentru campania electorală - Alegerile locale 2020

VĂ RECOMANDĂM ŞI: 

Mesaje „otrăvite“ la Roşia Montană, în ultima zi de campanie. Candidat acuzat că vrea să introducă comuna în UNESCO

Luptă electorală cu primarul Mircia Gutău din Râmnicu-Vâlcea: „M-a bruscat, înjurat, călcat pe picioare şi mi-a spus să ling pe jos“ FOTO VIDEO

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite