VIDEO Banda lui Jianu, în acţiune în trei sate. Haiducii înfruntă potera de zeci de ani, spre bucuria sătenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un obicei vechi de peste 100 de ani însufleţeşte un sat din Oltenia, în prima zi din an, când haiducii o pornesc din casă-n casă, în amintirea haiducului Iancu Jianu.

Iancu Jianu, un personaj controversat al istoriei, originar din Romanaţi, este evocat an de an în două localităţi din judeţul Olt în care încă se mai păstrează obiceiul numit „Banda lui Jianu“ (în satul Izvoru din comuna Găneasa) sau „Ceata lui Jianu“ (în localitatea Brastavăţu).

În satul Izvoru din comuna Găneasa tinerii încep din vreme repetiţiile pentru piesa de teatru popular pe care o joacă în prima zi din an. După slujba religioasă de Sfântul Vasile băieţii primesc binecuvântarea de la preotul satului şi o pornesc prin sat. Sunt „Banda lui Iancu Jianu“, de care bătrânii satului, în special, îşi amintesc cu lacrimi în ochi. Obiceiul s-a născut cu peste 100 de ani în urmă şi era menit să rememoreze faptele temutului haiduc Iancu Jianu, care a stat ascuns inclusiv în pădurile de la marginea satului Izvoru. Aşa s-a născut textul amplu pe care tinerii l-au învăţat de la taţii şi bunicii lor, obiceiul fiind conservat şi chiar promovat în vremea comunismului, dar la un pas să se piardă în ultimii ani, când tinerii au început să plece din sat, la muncă, în străinătate.

„Hai să ne unim cu toţi, să scăpăm ţara de hoţi!“

În „Banda lui Jianu“ se regăsesc, alături de Iancu Jianu, atât temuţii haiduci, cât şi Anul Vechi, Anul Nou, Împăratul, Şeful poterei etc. Personajele bune le înfruntă pe cele rele iar la final binele triumfă, ca în toate legendele. Ba, mai mult, şeful haiducilor face pact cu Împăratul: „Bun sosit, Jiene, frate!/ Uite ce mi-am pus în gând:/Pentru că sunt bun român/Şi n-am sânge de păgân,/Hai să ne unim cu toţi,/Să scăpăm ţara de hoţi“. Haiducii sunt, astfel, izbăviţi de relele făcute şi înţelegerea se perfectează.

image

Oamenii din sat asistă fermecaţi la reprezentaţia celor 13 tineri, iar bărbaţii care, în tinereţe, au jucat aceleaşi roluri privesc nostalgic întregul tablou. Tinerii, care au vârste cuprinse între 17 şi 29 de ani, unii fiind chiar căsătoriţi, au preluat de la bărbaţii familiei rolurile. Tatăl celui care joacă rolul lui Iancu Jianu a reprezentat, la rândul său, acelaşi personaj, la fel s-a întâmplat şi cu Împăratul etc.

image

Cel mai greu le este astăzi, spune preotul paroh al satului, părintele Constantin Neacşa, să găsească veşmintele potrivite, aşa că au apelat la cunoştinţe, în judeţul vecin, la ciobanii din tată-n fiu. Şi-ar dori să poată achiziţiona toate cele necesare, astfel încât pregătirile să nu mai fie, an de an, o problemă. Oricum, obiceiul a pierdut din caracterul original, cu zeci de ani în urmă haiducii venind în sat pe cai, cum încă se mai întâmplă în localitatea Brastavăţu, din sudul judeţului Olt, unde de asemenea se păstrează un obicei similar. Cert este că sătenii se bucură atunci când le intră Jienii în curte şi-i răsplătesc aşa cum pot, de la bucate la bani.

image

Tinerii o pornesc, după ce au colindat tot satul de baştină, şi prin celelalte sate ale comunei, unde obiceiul este mai puţin cunoscut, de aceea şi interesul este mai mare.


„Ne bucurăm că încă mai putem păstra acest obicei, aşa cum l-am preluat şi nou de la părinţii şi bunicii noştri. Au fost ani în care am renunţat, nu mai găseam costume, dar acum, iată, s-a reluat şi sperăm să nu mai existe întreruperi. Întregul text îl ştim toţi pe de rost, aşa că oricare dintre noi poate interpreta orice rol, asta nu ar fi o problemă. Ne-am bucura să vină din urmă şi alţi tineri dornici să se implice“, a declarat unul dintre membrii „bandei“.

image

„Banda lui Jianu“, un obicei vechi de peste un secol, păstrat într-o localitate din Olt


 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite