VIDEO Cum arată jocul de căluş necoregrafiat, o raritate în lumea satului românesc. „Dacă nu veneam să-i văd, muream!“
0
Într-o localitate din Olt, cetele de căluşari „de ţărână“ se întrec în Duminica Rusaliilor, pe 16 iunie. Aici personajele atât de apreciate şi temute din jocul de căluş încă îşi au locul, iar competiţia are loc pe pământ, în mijlocul târgoveţilor.
Căluşarii aşteaptă un an întreg să intre în competiţie la Câmpu Mare, în comuna Dobroteasa, din judeţul Olt. Aici, în Duminica Rusaliilor, se joacă prima dată căluşul, de-abia după acest moment cetele putând porni prin sat.
Concursul are o istorie de 19 ani şi s-a născut din dorinţa de a încuraja păstrarea nealterată a tradiţiei, spune iniţiatorul său, coregraful Nichita Dragomira. Cu toate eforturile însă, cetele de căluşari nu se mai păstrează intacte cel puţin trei ani, aşa cum se întâmpla cu 40-50 de ani în urmă, s-a pierdut obiceiul de a depune jurământul la „activarea“ cetei, ritual în care căluşarii de altădată credeau cu ardoare, ba astăzi se acceptă şi dansatori de vârstă mică, lucru de neconceput în trecut, când locul în formaţie se câştiga cu greu şi doar de către cei „copţi“, care terminaseră armata.
Ba mai mult, multe cete şi formaţii de căluşari au adus şi fetele în mojlocul lor, o impietate, spun păstrătorii de tradiţie, dar o necesitate, justifică astăzi coregrafii ansamblurilor, care nu mai găsesc suficienţi băieţi interesaţi de jocul considerat, cândva, magic.
Căluşarii au mers în marş până în mijlocul târgului, unde a avut loc concursul
De toate aceste pericole, dar şi de altele, se feresc atât cât pot căluşarii care se întrec la Câmpu Mare şi care nu merg la concursurile şi festivalurile organizate prin ţară. Jocul lor nu este atent supravegheat de vreun instructor coregraf, e aşa cum l-au învăţat unii de la alţii, costumele sunt, în bună parte, „de pe fundul lăzii de zestre“, iar ei nu au renunţat la mut şi popă, două personaje care fac deliciul publicului indiferent unde joacă aceşti căluşari, deşi, chiar şi aceştia, încep să înlocuiască opincile cu pantofii sport, la care ataşează zurgălăii. Este motivul pentru care, insistă Nichita Dragomira, căluşarii trebuie încurajaţi să transmită mai departe ce au învăţat, deşi e din ce în ce mai clar că astăzi căluşul este un dans pur demonstrativ, cu tot efortul celor mai în vârstă de a-i face pe tineri să simtă că ce fac ei nu e simplu efort fizic.
„Parcă sunt îngeri coborâţi pe pământ“
Dansatorii se strâng mai întâi în faţa bisericii din Dobroteasa. În acest an au venit şi câteva ansambluri de copii. Ei nu vor intra în concurs, în schimb vor urca pe scena din mijlocul târgului să arate ce ştiu. Până începe parada s-au adăpostit la umba generoasă din micul părculeţ care înconjoară biserica, iar adulţii îi privesc cu nesaţ. „E bine că se mai interesează cineva. Uitaţi-i cât sunt de frumoşi! Parcă sunt îngeri coborâţi pe pământ“, remarcă un sătean care îi priveşte din praznicarul bisericii, unde pregăteşte bucheţelele din frunze de nuc şi pelin care vor fi împărţite enoriaşilor la finalul slujbei religioase.
Parada dansatorilor a pornit din faţa bisericii, unde copiii au venit la prima oră
Afară, însă, lucrurile nu stau tocmai conform planurilor. „Sunt vreo şase, trebuia să vină mai mulţi. Ăia s-au îmbătat aseară, nu mai veniră... Om vedea ce facem“, se aude printre organizatori.
Cei mici ard de nerăbdare să pornească. Printre ei, mai multe fete îmbrăcate în costumul căluşarilor, lucru de neconceput altădată. Sunt de la Şcoala Drăgoieşti, din judeţul vecin, Vâlcea. „Ce e cu fetele?! E o mare problemă, pentru că n-am băieţi. Eu lucrez cu ei şi dansuri populare. Când fac repetiţii la dansuri, fac şi la căluş şi am zis – mă, hai să fac şi de fete. Intenţionez la anu’ să omogenizez formaţiile, formaţia cea mică şi cea mare, de băieţi, şi să fac una, separat, de fete. Am avut de-a lungul anilor fomaţii numai de fete, de-aia nici nu mă primesc în concurs, dar eu prezint căluşul de scenă, nu cu tradiţii. Fără mut, fără popă....“, se justifică, oarecum, instructorul Gheorghe Cosma, fost profesor de sport şi instructor al ansamblului încă de la debutul în învăţământ. Are acum 73 de ani, de peste 6 ani e pensionar, însă nu-i vine să-i lase pe copii de izbelişte, deşi problemele sunt din ce în ce mai multe, de la faptul că aceste generaţii de copii abandonează mult mai repede decât precedentele, şi până la problemele legate de costume, de alte cheltuieli...
„Fetele vin, băieţii se lasă repede. Li se pare greu. E greu, e obositor, nu e confortabil, vor fotbal, vor handbal, nu dansuri. E plictisitor pentru ei“, mai spune instructorul.
„Mutu’ ăsta e dat dracu’“
Parada începe puţin după ora 9,00, iar căluşarii sunt priviţi cu ochii în lacrimi de bătrâni şi admirativ de cei mai tineri. Maşinile încetinesc, se fac fotografii, mutul fiecărei cete e rapid identificat şi încep şi comentariile. „Mutu’ ăsta e dat dracu’, îl ştiu“, se aude de undeva, iar nu mult mai târziu, după ce căluşarii au ajuns în mijlocul târgului şi a început competiţia între cete, în mijlocul „cercului magic“ marcat de organizatori, spusele se adeveresc.
Mutul şi popa, care fac adevărate reprezentaţii de teatru popular, au cucerit, de altfel, rapid auditoriul, chiar dacă dansatorii s-au întrecut, la rândul lor, să-şi arate măiestria, pe o căldură infernală. „Aceste momente îşi au rolul lor. Pe de o parte sunt foarte gustate de public, dar le şi dau căluşarilor răgazul să-şi tragă sufletul“, explică coregraful Nichita Dragomira.
Fiecare ceată are un program de aproximativ 5 minute, destul pentru a-i istovi pe dansatori. Sunt de toate vârstele, iar din când în când auzi de pe margine. „Uite-l, mă, pe vătaf, e cel mai bătrân, dar parcă zboară, parcă acum a început să joace!“.
La unii dansul e mai spectaculos, presărat cu acrobaţii. La un moment dat un căluşar chiar urcă până în vârful steagului (steagul este un element nelipsit, dar mai ales bine păzit al cetei, fără steag ceata destrămându-se), în aplauzele celor de pe margine. Fiecare formaţie încheie reprezentaţia cu o horă în care se prind, ca pe vremuri, oamenii de pe margine, care profită şi le cer căluşarilor frunze de nuc, usturoi verde şi pelin, neapărat „jucate“ pentru a putea fi folosite drept plante tămăduitoare.
„Dacă nu veneam astăzi să-i văd, muream!“, spune la un moment dat, cu toată convingerea, şi cu o privire plină de mulţumire, un spectator. Singurii care îndură arşiţa fără să comenteze sunt bătrânii, bărbaţi şi femei deopotrivă, care se bucură că încă mai văd aşa ceva. „Din Sâmbureşti sunt, acum vin prima dată, dar îmi place. E cum se juca şi la noi odată, acu’ nu mai vin. Trebuie să ai bani să-i bagi în curte, nu aşa, măcar un milion, şi câţi mai au“, explică femeia, care nu se lasă plecată până la final.
După aproape trei ore de spectacol, în care evoluţia celor opt cete de căluşari aflaţi în concurs a fost presărată cu momente ale tinerilor dansatori, aceştia urcând pe scenă, s-au stabilit şi câştigătorii. Căluşarii din Oporelu, menţionaţi ca fiind cei mai autentici, au câştigat locul I.
Pe locul II s-a clasat ceata din Vitomireşti, care de departe a câştigat publicul prin prisma momentelor realizate de mut şi popă, iar pe III, gazdele din Dobroteasa. Odată cu premierea s-a stins şi suflul târgului, cei peste 1.000 de oameni veniţi din trei judeţe (localitatea Dobroteasa se află la graniţa cu Vâlcea, dar şi cu Argeşul) căutând, mai mult mânaţi de căldura devenită sufocantă, drumul spre casă, deşi mirosul de mici încă mai ademenea.
Se încarcă comentariile...
