VIDEO Ţăranii care s-au răsculat la colectivizare, omagiaţi încă în satul natal: „Noaptea ne-au arestat şi au bătut la noi ca la sacul de box“

VIDEO Ţăranii care s-au răsculat la colectivizare, omagiaţi încă în satul natal: „Noaptea ne-au arestat şi au bătut la noi ca la sacul de box“

Singurul deţinut supravieţuitor  (centru) care mai vine să povestească cele trăite s-a aflat în rândul tinerilor FOTO: Alina Mitran

Un episod negru din istoria României, răscoala ţăranilor care s-au opus colectivizării, este şi astăzi rememorat de supravieţuitori şi de urmaşii acestora într-o localitate din judeţul Olt.

Ştiri pe aceeaşi temă

Într-o localitate din Olt, zeci de oameni se întâlnesc în fiecare an pe 14 ianuarie pentru a rememora un episod teribil petrecut în timpul procesului de colectivizare operat abuziv de regimul comunist. La 14 ianuarie 1961, aproximativ 200 de săteni din comuna Izvoarele, judeţul Olt, s-au revoltat împotriva sistemului, cerându-şi înapoi terenurile de care fuseseră deposedaţi cu forţa. Ziua a început atunci pentru sătenii răsculaţi la biserică şi s-a sfârşit la căminul cultural din localitate, unde au fost imobilizaţi cu puştile la ceafă.

Conflicul violent a început când oamenii au hotărât de comun acord să ceară anularea cererilor de intrare în Gospodăria Agricolă Colectivă (GAC), pe care le semnaseră cu puţin timp înainte, sub ameninţare.
În fapt, sătenii au cerut autorităţilor comuniste o renegociere a termenilor, noile lor condiţii fiind să fie lăsaţi să-şi strângă recolta însămânţată în toamnă şi să nu li se ia animalele. „Răzgândirea“ lor se producea după ce, în acea dimineaţă, mai multe echipe de zootehnişti sosiseră de la centru să marcheze cu fierul vitele care urma să ajungă în GAC. Cu câteva zile înainte, sătenii obligaţi să-şi cedeze pământul şi animalele de povară începuseră să-şi vândă caii şi vitele prin târguri şi să cumpere cu banii obţinuţi animale de valoare mai mică. Au încercat astfel să salveze o parte din agoniseală, aşa că fruntaşii comunişti au luat măsuri să nu mai fie „înşelaţi“, trecând la însemnarea vitelor de prin grajduri.

Au răsturnat camionul cu activişti

După ce localnicii s-au strâns în faţa primăriei, oficialii din instituţie, simţindu-se ameninţaţi, le-au aruncat pe fereastră cererile de intrare în GAC. Sătenii au preconizat că disputa va degenera şi au tăiat firele de telefonie, pentru a întrerupe comunicaţia primăriei cu şefii raionului Argeş, de care aparţinea comuna Izvoarele. Mai mult, răsculaţii au blocat camionul în care se aflau slujbaşii veniţi să marcheze animalele şi l-au răsturnat.

   Prin ce au trecut ţăranii care s-au opus colectivizării forţate, mărturia unui fost deţinut

 

Mulţi ani s-a acreditat ideea că printre comuniştii aflaţi în camionul răsturnat s-ar fi aflat şi Nicolae Ceauşescu, ipoteză infirmată mai târziu. Implicarea lui Ceauşescu a existat însă, el fiind cel care a coordonat operaţiunea de represiune a răsculaţilor şi cel care a asistat personal la interogatorii, conform mărturiilor foştilor deţinuţi, adunate şi prezentate cu ocazia primelor comemorări. Printre cei aflaţi în maşina răsturnată de localnici se număra şi secretarul de raion, un anume Truţă, pentru care zeci de oameni aveau să pătimească. S-a iscat o bătaie în toată regula, în cursul căreia sătenii au atacat cu pietre şi nămol, iar femeile şi câţiva copii i-au „aprovizionat“ din spatele „frontului“.

Sătenii din Izvoarele se adună în fiecare an, pe 14 ianuarie, pentru a-şi omagia înaintaşii FOTO Alina Mitran

În următoarele ore, la Izvoarele au ajuns trupe de miliţieni şi securişti, iar cu ajutorul localnicilor „turnători“, descoperiţi mai târziu de urmaşii supravieţuitorilor din documentele de arhivă, au început arestările. În jur de 180 de săteni au fost mai întâi aduşi din sat în căminul cultural, luaţi la ceas de seară cu ce aveau pe ei, mulţi în izmene. Arestările au continuat în perioada 15-19 ianuarie 1961. După interogatorii şi bătăi, 48 dintre localnici au fost găsiţi vinovaţi pentru răscoală. Pentru 24 dintre ei au fost întocmite rechizitorii. Printre cei 48 de oameni pedepsiţi, s-au numărat şapte femei, care au făcut luni întregi de puşcărie, mai întâi la Piteşti şi ulterior la Arad.

 

 

Bărbaţii răsculaţi au ajuns atât la închisoarea din Piteşti, cât şi, ulterior, la temuta colonie penitenciară Periprava. 31 dintre ei au fost condamnaţi la 5 ani de muncă silnică. Unul dintre ei a murit acolo.

„Am împlinit 19 ani în prima zi de puşcărie. Noaptea ne-au arestat, ne-au băgat aicea, în cămin, numai într-o bătaie, ne-au legat cu mâinile la spate, băteau la noi ca la sacul de box“
Ion Vlăducu
Răsculat la colectivizare

„Să ştii că străbunica ta a fost o eroină!“

„A fost greu. Nu vorbeau nici după Revoluţie, le era frică!“, spune astăzi Traian Floricel, fiul unuia dintre foştii deţinuţi de atunci. Toţi răsculaţi au semnat, înainte de eliberarea din detenţie, angajamente potrivit cărora nu vor dezvălui nimănui cele trăite în închisori. Au trecut alţi 22 de ani de la evenimentele din 1989 până când supravieţuitorii şi urmaşii lor au îndrăznit să vorbească în public despre cele suferite. Începând cu 2011, când s-au marcat 50 de ani de la sângerosul eveniment, supravieţuitorii, urmaşii lor şi alţi străini se întâlnesc anual, pe 14 ianuarie, în centrul comunei Izvoarele, depun jerbe şi coroane de flori la monumentul înălţat în onoarea celor 48 de deţinuţi politic şi aprind o lumânare în memoria celor decedaţi.

Mai sunt astăzi doar doi supravieţuitori: Vlăducu V. Ion şi Dinu Alexandru. Un al treilea a murit chiar în preziua comemorării din acest an, aşa că oamenii adunaţi la ceremonie au mers pe 14 ianuarie 2020 şi i-au aprins o lumânare la căpătâi.

Comemorarea se reduce astăzi la puţine lucruri, dar importante: depunere de coroane şi o sesiune de comunicări, cu datele pe masă, condusă de col. (r) Victor Epure, preşedintele Asociaţiei Cultul Eroilor „Regina Maria“ Olt, la rândul său martor ale acelor orori de la Izvoarele, deşi avea pe-atunci doar 5 ani. Dosare întregi, nume de turnători (prieteni, vecini, vânzătoarea de la birtul din sat…), mărturii cutremurătoare, suplicii greu de imaginat astăzi le sunt povestite an de an tinerilor din comună. „Să ştii că bunica ta a fost o eroină!“, i se spune unei adolescente care a sorbit fiecare mărturisire a singurului deţinut supravieţuitor venit să povestească, Ion V. Vlăducu. „Ştiu! Am avut privilegiul să o cunosc!“, sunt puţinele cuvinte pe care le rosteşte tânăra care nu mult mai devreme aprinsese o lumânare, alături de colegii de şcoală, în faţa momentului unde este aşternut şi numele străbunicii ei: Antolina Buzgurilă.

„La Chilia-n port“, cântecul care poartă jalea

Puţini mai sunt astăzi cei pentru care 14 ianuarie se traduce în sacrificiu pentru libertate. Chiar şi cei care au pătimit ar vrea, pe undeva, să uite. Pentru ei, „La Chilia-n port“, cântecul vechi care răsună astăzi pe la sfârşitul petrecerilor, doare. Ion Vlăducu nu are de ales şi, întrebat, povesteşte, iar cântecul răsună din boxele unei maşini:

 „Am împlinit 19 ani în prima zi de puşcărie. Noaptea ne-au arestat, ne-au băgat aicea, în cămin, numai într-o bătaie, ne-au legat cu mâinile la spate, băteau la noi ca la sacul de box. Au venit să-l caute pe tata şi tata s-a pitit sub ieslea boilor. Nu l-au găsit, l-au prins mai târziu, dar l-au bătut, săracu’, a căzut de pe bac şi-n Dunăre… L-au eliberat în ’64, eu am stat mai puţin, am stat 6 luni“, este un crâmpei din cele care îi vin în minte bărbatului de 78 ani ca şi cum au fost ieri.


 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: