Vicepremierul Paul Stănescu, certat de un slătinean întors de la muncă din străinătate: „Ce curaj au să vină printre oameni, la cât fură! Au tupeu!“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Venit să facă baie de mulţime în judeţul pe care l-a condus până în 2016, vicepremierul Paul Stănescu a avut surpriza ca un cetăţean să-l certe pentru atitudinea de a face scut în jurul preşedintelui PSD, Liviu Dragnea.

Un slătinean care a muncit până de curând în Belgia a încercat, la Slatina, un dialog cu vicepremierul Paul Stănescu, cel din urmă însoţindu-l pe ministrul Agriculturii, Petre Daea, în târgul amenajat cu ocazia caravanei „Alege oaia“. De-abia intrat în zona în care fermierii din Olt şi din judeţele vecine au venit să-şi expună produsele, vicepremierul a avut un scurt dialog cu slătineanul Constantin Stancu, cel care a ţinut să-i reproşeze că politicienii PSD sunt preocupaţi de altceva decât de a le creşte românilor standardul de viaţă. „Vin din Belgia, am muncit acolo, ştiţi cum e acolo?“, l-a întrebat slătineanul. „Noi n-am fost Belgia sau Germania, să ştim bine de unde-am plecat!“, a replicat vicepremierul, îndepărtându-se însoţit de preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu şi de alţi fruntaşi din PSD Olt.

Omul, însă, surprins de faptul că cel care până în 2016 a condus judeţul Olt nu stă să asculte ce are de spus, s-a pornit: „Nu ştiu ce curaj au să mai vină printre oameni, la cât fură. Au tupeu! Ăla (n.r. - Dragnea), aseară, îşi cerea scuze la ăia care stau în puşcărie. Să-şi ceară scuze la ăştia pe care i-a furat, la ei să-şi ceară scuze, nu la ăia care au dosare, ăia să stea unde le e locul. (...) Şi eu, dacă fur, tot în puşcărie mă duc. Dar ei, nu, că le dă cu suspendare“, s-a răcorit slătineanul, după care a explicat că a fost nevoit să plece să muncească în străinătate, unde a câştigat mult mai bne decât în România. Unul dintre cei doi fii ai săi, pe de altă parte, a ales aceeaşi soluţie pentru a-şi putea întreţine familia, iar astăzi lucrează în Anglia.

Vicepremierul Paul Stănescu, certat de un slătinean: „Zice - «Mergem înainte, nu ne vom lăsa!». Adică înainte cu furtul, cu furtişagurile?“

Constantin Stancu a spus că nu a avut cunoştinţă de vizita vicepremierului sau a ministrului Agriculturii, dar auzind în acea dimineaţă, în timp ce se plimba pe Esplanadă, a decis să rămână în zonă şi să-i întâlnească. Pe ministrul Petre Daea slătineanul chiar l-a felicitat, numindu-l „singurul ministru care face ceva în guvernu’ ăsta“, de aici şi pornind, de altfel, dialogul cu vicepremierul Paul Stănescu.

Slătineanul l-a criticat dur pe politicianul din Olt pentru atitudinea faţă de cetăţenii care nu-i împărtăşesc părerile. „Are o aroganţă şi un tupeu... Spune: «Mergem înainte, nu ne vom lăsa!». Adică înainte unde, cu furtul, cu furtişagul?!“, a mai adăugat Constantin Stancu.


 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite