Veterinarul care a salvat oi, berze şi o maimuţă: „Mi-aş fi făcut tot cu suflet meseria şi dacă aş fi fost pictor sau tâmplar“

Veterinarul care a salvat oi, berze şi o maimuţă: „Mi-aş fi făcut tot cu suflet meseria şi dacă aş fi fost pictor sau tâmplar“

Alături de fiică, în clinica la care visa încă de pe băncile facultăţii. FOTO: Facebook Dinu Stefan

În localitatea olteană Caracal trăieşte şi lucrează încă, la vârsta de 73 de ani, medicul veterinar Ştefan Dinu. Sutele de iubitori de animale care i-au călcat pragul clinicii sunt gata să depună mărturie că doctorul este un sfânt pentru necuvântătoare. Se mai spune prin Oltenia că, dacă medicul Dinu nu rezolvă problema, atunci este de nerezolvat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ştefan Dinu (73 de ani) este un medic veterinar din Caracal, căutat de iubitori de necuvântătoare din Craiova, Vâlcea, Bucureşti şi de prin toată ţara. I se spune „Doctorul Bisturiu“ pentru că, întrebat fiind de un învăţăcel care este cel mai bun antibiotic, medicul veterinar a răspuns „bisturiul“. Este renumit în breasla medicilor veterinari pentru intervenţiile neobişnuite pe care le realizează. Pe o rază de câteva judeţe, într-un caz grav, se spune că, dacă doctorul Dinu nu rezolvă problema, e de nerezolvat.

Medicul tratează „bolile animalelor şi sufletul stăpânilor“, crez care stă scris în holul clinicii pe care o conduce. A plecat de la sat, din Dobrosloveni, judeţul Olt, unde părinţii săi creşteau animale şi le foloseau la muncile câmpului ca să-şi poată ţine în şcoli cei patru copii, trei băieţi şi-o fată. A ştiut că vrea să se facă medic veterinar spre finele liceului. A ajuns la facultate la Iaşi, a făcut studii postuniversitare la Bucureşti, şi-a dat primariatul la Cluj şi a conferenţiat la Timişoara.


În fiecare vară la cliniva medicului veterinar vin „învăţăceii“ FOTO: Facebook Dinu Stefan

După prima autopsie de la facultate, pe care a făcut-o într-un beci, a vrut să plece. „Eram cu un turc, el vomita într-o parte, eu în alta. N-am avut bani de tren, altfel plecam, nu mai ajungeam veterinar. În schimb, am început să iau note bunicele şi am prins curaj“, îşi aminteşte cu nostalgie medicul.

A apreciat mult efortul făcut de părinţi să-l ţină la şcoală. „Când am plecat la facultate, din ce agonisise, tata mi-a dat un cec. La finalul facultăţii i l-am dat înapoi neatins. Am avut bursă tot timpul, îmi plăteam ce aveam de plătit. Din primul salariu, am vrut să le fac o bucurie şi le-am cumpărat haine noi. Le-au ţinut de atunci, erau «hainele de sus», cum se spune, şi în ele s-au îngropat, aşa au vrut“, povesteşte emoţionat medicul Dinu.

Apreciat din vremea C.A.P.-urilor

Cariera şi-a început-o acasă, în Olt, în localitatea Vădastra. După câţiva ani, auzind că e priceput şi dornic să acumuleze experienţă, şefii de la C.A.P. Dobrosloveni l-au vrut la vestita fermă, a doua în judeţ. Ba chiar, după alţi câţiva ani, au vrut să-l facă director. A refuzat, convins că bun poate fi doar dacă face lucrurile de plăcere.


Într-o zi, cineva a avut ideea să-i lase la clinică o carte de onoare, în care proprietarii necuvântătoarelor să-şi noteze impresiile

După căderea comunismului, după ce ferma şi-a pierdut toată gloria, s-a transferat la clinica veterinară din Caracal. A început într-o clădire dărăpănată, unde ploaia se scurgea pe pereţi. A transformat-o într-o clinică foarte căutată astăzi. În gospodăriile oamenilor a ajuns mai rar, însă proprietarii animalelor de povară s-au obişnuit să le aducă la el.

„Am tratat porci, oi, capre, cai, câini, pisici, ţestoase, şerpi, căprioare, berze, chiar şi o maimuţă a unui circ din Bulgaria, care nu mai executa comenzile. Avea de fapt o suferinţă. Nu pot să spun care-mi sunt mai dragi, le iubesc pe toate, nu poţi să faci nimic fără suflet. Mi-aş fi făcut tot cu suflet meseria şi dacă aş fi fost pictor sau tâmplar. Aşa sunt eu, plâng la filme, îmi mai dau lacrimile şi când primesc mulţumiri sincere“, spune medicul, stârnit de reporter să răscolească printre amintiri şi întrerupt frecvent de telefonul care sună aproape permanent, sau de sonerie.

Operaţia porumbelului belgian

O intervenţie de mare fineţe a fost cea de îndepărtare a unei tumori la un porumbel belgian, o tumoare care-i afecta laringele. O alta, de durată, a fost la o iapă gestantă, pe care a salvat-o după 6 ore şi jumătate, ajutat de 10 militari în termen, care au avut grijă ca animalul să nu mişte. „Când le-am prezentat cazul la un congres, medicii din Franţa mi-au spus că nu se poate, că necesită anestezie gazoasă. Eu am realizat-o clasic, revenind cu o nouă doză la anumite intervale de timp. Iapa a fătat ulterior un mânz sănătos şi a mai fătat de alte două ori de atunci“, spune medicul.


Cazurile tratate de medicul caracalean sunt prezentate la conferinţe

Astăzi are instrumentar de mare fineţe, dar la începuturi opera folosind bisturiul, pe care-l steriliza prin fierbere, şi, în cazuri deosebite, lama de ras. 

Începuturile au fost grele, îşi aminteşte medicul, deşi nici astăzi nu are ce şi-ar dori. „Pe o scară de la 1 la 10, cred că mă situez pe la 6 ca dotare. Şi nu le ştiu pe toate, asta e sigur, mai trimit şi eu cazuri la profesori la Bucureşti, colaborez cu centrele universitare“, spune medicul.

„Îi datorez faptul că am pe ce să clădesc“

„Învăţăceii“ de altădată ai medicului Dinu – în fiecare vară vin zeci de studenţi în practică, din ţară, dar nu numai – sunt astăzi medici împliniţi. Îl consultă însă de fiecare dată când au nevoie de o părere. „Am învăţat în 6 luni la clinica domnului doctor mai mult decât în 6 ani de facultate. Eu am o convingere, şi spun asta nu pentru că scrieţi despre dânsul, ci o spun oricui, oricând: de la domnul doctor înveţi oricum. Numai dacă stai cu spatele, nu. Are o tehnică desăvârşită, un suflet cum rar întâlneşti. Dumnealui îi datorez faptul că am pe ce să clădesc“, îl descrie medicul veterinar Remus Cernătoiu.


„Cuvinte mari nu i-am spus niciodată soţiei“, spune medicul care recunoaşte că-i datorează enorm partenerei de viaţă

Medicul are doi copii care iubesc animalele, dar n-au ales medicina veterinară. Ştefan Dinu spune că se bucură de puţinul timp liber ca să-şi alinte nepotul. Adaugă că-i datorează enorm soţiei, tot medic veterinar, cea care l-a înţeles şi l-a acceptat aşa, visător, sensibil. „I-am spus, la început, să mă mai lase să copilăresc. A avut înţelepciunea s-o facă. Cuvinte mari nu prea i-am spus, dar sper că simte cât de mult înseamnă pentru mine“, încheie medicul.

Dr. House al animalelor de companie

O femeie din Craiova, proprietara Almei, o căţeluşă Golden Retriever, spune că, de mai bine de un an şi jumătate, nu mai merge la alt medic.
„Are un simţ extraordinar. Am dus-o pe Alma la dânsul şi consultând-o doar cu mâna, fără niciun fel de aparat, mi-a spus că are artroză. Ceva mai târziu, la radiografie, s-a confirmat că are displazie de şold, care asta este, o artroză avansată. Iniţial, am ajuns cu căţeluşa pentru o altă problemă, după ce am colindat chiar toţi medicii din Craiova, pentru că, pe bază de stres, a dezvoltat o gastrită, avea scaun cu sânge, hemoroizi. Niciunul dintre medicii aceia nu i-a putut pune un diagnostic sigur şi nu i-a dat un tratament bun. Domnul doctor Dinu mi-a pus-o pe picioare în trei zile. Nu avea parvovirus, cum îmi spuseseră ceilalţi“, spune Ana-Maria Badea.

Motanul resuscitat cinci ore

Un alt proprietar din Caracal povesteşte că în urmă cu patru-cinci ani a mers să-şi vaccineze câinele ciobănesc. „Când am ajuns, domnul doctor castra un motan. Nu ştiu ce s-a-ntâmplat, cred că de frig, pentru că era iarnă, motanului i s-a oprit inima. A început să-i facă masaj, a strigat la asistentul lui să-i aducă oxigen şi la mine, după o vreme, să nu mă supăr, dar să vin peste câteva ore, că mă sună dânsul.


Prorietarii animalelor de povară, deşi mai rar, vin şi astăzi cu animalele la clinică, pentru că programul nu-i mai permite medicului să meargă în gospodării

Proprietarul motanului era speriat, fata care era cu el a-nceput să plângă, domnu’ doctor masa motanul, mie-mi venea să le spun să-şi ia gândul, că asta e. Ei, şi după cinci ore, cred, primesc telefonul că să mă duc şi eu cu câinele. Am ajuns şi am văzut motanul pe picioarele lui, de nu-mi venea să cred, am rămas aşa. La fel a rămas şi băiatul care venise cu oxigenul“, povesteşte
Petrică D.

CITIŢI ŞI: Profesoara de teatru care şi-a „vrăjit“ toţi elevii şi i-a ajutat să câştige trofeu după trofeu: „Ei sunt o prelungire a ce nu pot fi eu. Mă împlinesc“

Profesorul pensionar care-i învaţă şah pe copii: „Nu am timp nici să dorm la vârsta mea“. A înfiinţat un campionat de şah derulat într-un sat

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: