Dar măcar dacă asta ar fi tot. Pentru că lucrurile par a fi abia la început, deşi, chiar şi până acum, românii sunt uimiţi de modul cum un demnitar, fost primar de municipiu preţ de două mandate, a putut acumula o asemenea avere nedeclarată.

Lucrurile iau amploare în ce-l priveşte pe demnitarul menţionat de la o zi, la alta. Vineri – 27 martie, un nou episod al acestei telenovele s-a consumat, informaţia iniţială stârnind aproape la unison măcar un zâmbet în rândul tuturor celor care au auzit-o. Astfel, undeva în jurul orelor 11.30, o informaţie venită „pe surse” a pus pe jar atât presa din judeţul Olt, dar, mai ales, pe cea naţională: DNA urma să efectueze percheziţii într-un cimitir din Slatina la cavourile unde Darius Vâlcov şi-ar fi ţinut ascunşi banii cash. A fost doar o problemă de timp până ce ziariştii să sune „adunarea”. Unde anume?... Cum unde??... La cel mai mare cimitir din Slatina. Mai întâi – o echipă de ziarişti, apoi – două, apoi cinci, şase etc. Rând pe rând, maşinile ziariştilor, din televiziune sau presa scrisă, s-au adunat lângă poarta cimitirului menţionat. Pentru primă dată, noi - ziariştii, ne bucuram că, în sfârşit, ajunsesem să le-o luăm înainte celor de la DNA şi să fim prezenţi înaintea lor, ştiută fiind „opacitatea” instituţiei în astfel de cazuri (deşi ar avea numai de câştigat şi ar arăta tuturor că instituţia a învăţat să lucreze occidental).

Aşa cum se întâmplă în presă, informaţia auzită – dar neconfirmată oficial – a fost analizată pe toate părţile de ziarişti în timpul cât procurorii au fost aşteptaţi la Slatina. Între timp, trecătorii - foarte puţini pe ploaia mocănească căzută aproape toată ziua în oraş, se uitau ciudat la maşinile ziariştilor inscripţionate cu nume văzute doar la televizor, neîndrăznind să-i abordeze pe tinerii înarmaţi cu camere video şi aparate foto de diferite dimensiuni adunaţi în „bisericuţe”. „Ce e cu atâtea maşini??”, întreabă o bătrână. „O să fie nişte percheziţii”, sună, într-un final, răspunsul de la un ziarist către o mamaie cu o lumânare în mână, venită probabil să-şi „vadă” vreo rudă.

La poarta cimitirului cu pricina, doi paznici îmbrăcaţi, cum altfel?, în negru şi combinezoane de aceeaşi culoare, se uită şi ei cu uimire la mica armată de ziarişti postaţi în faţa intrării cimitirului ca un pluton de execuţie. Din vorbă în vorbă reuşim să-i tragem de limbă şi să aflăm de la ei că habar nu au de nicio „vizită” a vreunor procurori DNA sau „mascaţi”. Sinceritatea li se citeşte pe chip. „Păi credeţi că ne spune nouă cineva ceva??... Să fim serioşi”.

Pentru ziarişti, satisfacţia de a fi prezenţi, în sfârşit, înaintea anchetatorilor DNA la o percheziţie începe să se estompeze pe măsură ce minutele, apoi orele – trec vertiginos. Apare neîncrederea. Apoi, urmează întrebările. „Sigur e cimitirul ăsta?... „Păi da’ care altul?”, „Nu ştiu, zic şi eu, o mai fi vreunul... Ia să întrebăm”, îşi spun colegii din presa venită din alte părţi la Slatina. Aşa se află că mai există un cimitir aflat tocmai în celălalt capăt al oraşului. Alte întrebări: să plece sau să rămână pe loc?... Dacă vin anchetatorii între timp?... După o mică discuţie, se ia o decizie: o echipă se va „sacrifica” şi se va duce la celălalt cimitir să vadă ce şi cum. Zis şi făcut. Misiunea începe în forţă, dar se dezumflă rapid odată ce echipajul „de sacrificiu” ajunge la obiectiv. Aici: linişte... de mormânt. E clar: dacă va fi ceva, va fi la cimitirul iniţial. Ne anunţăm colegii şi ne întoarcem.

Ne punem iar pe aşteptat. Orele trec. Trei, patru, cinci ore zboară. Între timp, o veste bună: ploaia londoneză se opreşte. Măcar acum nu mai trebuie să stăm înghesuiţi în maşini, putem să stăm afară, iar cei care filmează/fotografiază nu vor mai avea temeri că ploaia le va strica bunătate de subiect. Între timp, continuăm să ne dăm cu părerea despre percheziţiile DNA la faţa locului. „Poate or fi pe drum şi trebuie să apară din moment în moment... Mda, să mai aşteptăm dacă tot suntem aici... Dar dacă nu mai vin?... Ia să mai dăm nişte telefoane...”. Fiecare pune mâna pe telefon şi încearcă să mai afle ceva: vin sau nu mai vin anchetatorii ăia de la DNA? La un moment dat, cineva dă vestea care speram să nu o auzim, deşi fiecare ne gândisem la ea de cel puţin 1.000 de ori – DNA infirmă oficial ştirea cu percheziţiile la vreun cimitir din Slatina. Drace!... Dar dacă este doar o stratagemă? Doar vorbim despre DNA. O stratagemă ca să ne facă să plecăm şi să nu-i vedem când vin şi încep să scormonească după „morţi-vii”. Hai să mai stăm, poate vin.

Până una-alta, discuţiile despre posibilitatea ascunderii de bani în morminte de către „pulifricii” lui Vâlcov iau avânt. Fiecare dintre noi are propria versiune, nimeni nu ştie ce să mai creadă. Toţi sunt însă de acord asupra unui punct: subiectul e „beton”. Din moment ce în referatele DNA s-a vorbit încă de acum o săptămână despre Vâlcov că obişnuia să folosească această strategie pentru a colecta banii primiţi sub diverse forme – mită etc., e greu de crezut că instituţia-etalon a statului în probleme de corupţie ar îndrăzni să mintă.

Încet-încet, pe măsură ce orele trec, avântul ni se apropie de cota de avarie. Începând cu orele 16.30, unul câte unul, începem să ne retragem de la faţa locului, dar cu o ureche „aţintită” mereu la telefon, doar-doar o suna şi să aflăm că, în sfârşit, procurorii DNA au ajuns la cimitir. Pentru toţi începe să devină limpede un fapt: odată ce informaţia a apărut azi (vineri – 27 martie) la tv, poate că DNA a decis să amâne acţiunea pentru una dintre zilele următoare, când îşi vor putea duce în linişte misiunea la sfârşit, fără camere tv şi ziarişti. La urma urmei, şi mâine este o zi.

Alte recomandări:

OPINII. Primarul Slatinei, Darius Vâlcov, încremenit în “silenzio stampa”