Unul dintre medicii din Slatina condamnaţi la închisoare cu executare cere să-l judece colegii: „Nici eu nu am crezut că mi se poate întâmpla aşa ceva“

Unul dintre medicii din Slatina condamnaţi la închisoare cu executare cere să-l judece colegii: „Nici eu nu am crezut că mi se poate întâmpla aşa ceva“

Medicul Paul Iancu a creat o pagină de facebook şi cere părerile specialiştilor

Medicul Paul Iancu, condamnat la începutul lunii aprilie a.c. la 3 ani de închisoare cu executare după ce un copil de 9 ani a murit în 2010, vrea ca şi colegii ortopezi să se pronunţe cu privire la vinovăţia sa în acest caz, cerându-le părerea pe Facebook.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ortopedul a fost condamnat după un proces care a durat peste 7 ani, în închisoare ajungând de asemenea colegul său, chirurgul-ortoped pediatru Mircea Tusciuc, cei doi fiind condamnaţi în premieră la închisoare cu executare pentru omor din culpă.

În urmă cu opt ani, un copil de 9 ani, din Şerbăneşti, care a căzut dintr-un copac şi şi-a fracturat braţul, ajungea la spital, adus cu ambulanţa. Cel care l-a văzut a fost medicul ortoped Paul Iancu (ortoped pentru adulţi), deşi, conform regulamentului după care se organizau gărzile ar fi trebuit să fie văzut de chirurgul de la Chirurgie plastică (medicul chirurg ortoped pediatru ieşise din tură). Băiatului i-a fost imobilizat braţul în gips, a doua zi cazul fiind predat medicului ortoped pediatru Mircea Tusciuc. După câteva zile pacientul a fost externat. Familia a sunat în aceeaşi după-amiază ambulanţa, copilul fiind din nou adus la spital. S-a intervenit chirurgical, în cele din urmă amputându-i-se braţul. Copilul a murit o zi mai târziu.
 
Procesul a durat ani la rând, decizia definitivă pronunţată în aprilie 2018 şocând lumea medicală. Medicul Paul Iancu, de după gratii, cheamă la acest moment colegii specialişti să-i studieze cazul şi să stabilească dacă a fost sau nu vinovat. Pentru a se putea pronunţa, medicul le transmite documentele pe baza cărora s-a judecat procesul.
 
Conform ultimei postări pe pagina de Facebook special creată – Medic Ortoped Condamnat  - , 120 de specialişti au solicitat la adresa de e-mail indicată documentele, câteva zeci postând şi verdictul, care ar fi „Nevinovat“.
 
Verdict - NEVINOVAT !
 
Buna ziua,
Avem deja rezultate pentru chestionarul la care au participat numai medici din specialitatile ortopedie traumatologie cu profil adulţi , respectiv chirurgie ortopedie pediatrică . Acestea demonstreaza clar o grava eroare judiciara ! Se poate spune ca unul dintre medicii care au fost condamnati este NEVINOVAT! Ceea ce pentru cei fara studii medicale de specialitate interpretarea avizelor comisiilor de expertiza medicala este greu de facut, asa cum era evident, pentru Medicii Ortopezi este clar ca apa limpede de izvor.
Instanta a respins cererea privind audierea medicilor specialişti în ortopedie traumatologie cu profil adulţi , respectiv chirurgie ortopedie pediatrică. De aici si eroarea.
 
Mesaj adresat medicilor de specialitate:
 
Multumesc celor care au parcurs cazul si au completat chestionarul. Din pacate pana acum din 120 de invitatii de participare avem doar cateva zeci de raspunsuri. Incurajator, in procent de 85% sustin acelasi punct de vedere. Ar fi nevoie de mai multa implicare pentru ca punctul de vedere colectiv sa nu poata fi trecut cu vederea si astfel sa inteleaga toata lumea ca daca incerci sa analizezi o problema acolo unde nu ai competente (medicale in acest caz) pot aparea erori.
Invitatia de a studia cazul si a completa raspunsurile la cele 7 intrebari din chestionar o veti primi trimitand pe adresa medicortopedcondamnat@gmail.com un email cu subiectul “medic-interesat”, sau pentru cei ce au primit deja invitatia sa o acceseze dein email. Va rog sa trimiteti acest email catre cat mai multi medici ortopezi . Cu cat mai multe raspunsuri cu atat mai concludent.
 
“Indiferenţa este cea mai puternică forţă din univers”
“Acolo unde indiferenţa trece drept imparţialitate”
 
Comentarii Medici Ortopezi la sfarsitul chestionarului:
 
“Un caz nefericit. Aceasta complicatie are o evolutie inselatoare si extrem de grava. Consider ca responsabilitatea apartine in exclusivitate dr. Tusciuc, cu rezerva a ceea ce am spus anterior referitor la gravitatea acestei complicatii. In opinia mea dr. Iancu este complet nevinovat ( nici nu stiu de ce a fost chemat in consult). Sunt alaturi de dr. Iancu in orice demers s-ar face pentru ca justitia sa reconsidere acest caz.”
 
“Este un caz de-a dreptul revoltător, faptul că Dr.Paul Iancu este condamnat pentru greşelile crase ale colegilor de pe Ortopedie Pediatrica. De aici se pot trage nişte concluzii pentru restul chirurgilor, cu ideea de a evita lucruri de genul. Consulturile făcute în garda, interspecialitati, in special cele pentru internare trebuie să fie atent făcute, sa fie detaliate şi să cuprindă recomandări actuale, la nivel european.. si nu la nivel de spital la care se activeaza. Astfel in caz de probleme, spitalul o sa fie gasit răspunzător pentru lipsa dotărilor şi nu medicul cel care a facut recomandările pertinente. Doar lucrurile scrise "negru pe alb" te mai pot scoate basma curata in cazul unor probleme. Multa forta dr.Paul Iancu pentru a lupta in continuare cu sistemul corupt.”, este postarea medicului.
 
Cazul redeschide, însă, şi alte discuţii. Medicul chirurg ortped-pediatru Gheorghe Ciobanu, coleg zeci de ani al celor doi medici în Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, înainte de a se pronunţa efectiv pe baza documentelor, spune că ceea ce este în primul rând de condamnat este faptul că în spitale nu există proceduri clare de lucru, protocoale. Medicul Paul Iancu, teoretic, nu ar fi trebuit să-l consulte pe copil, atribuţia fiind a medicului care în acea seară asigura garda şi pe Chirurgie Infantilă, care nu era dr. Iancu.

„Lipsa acestor proceduri clare duce la astfel de situaţii. Sunt deficienţe mari în sistem, lucrurile trebuie să se schimbe, dar toţi se gândesc că „n-o să mi se întâmple mie“. Astfel de situaţii trebuie clar reglementate. Când eşti în faţa unui caz grav faci tot ce-ţi stă în putinţă să-l salvezi, dar ar trebui să se ştie dinaninte cum se procedează în astfel de situaţii. Acest copil a stat ore bune înainte de a fi operat (n.r. – la ultima prezentare în urgenţă, după-amiaza, după ce dimineaţa fusese externat), deşi era o urgenţă medicală, avea stare toxico-septică. De ce? Pentru că nu ne băgăm! «Să-l opereze cel care l-a tratat!»“, a declarat medicul Gheorghe Ciobanu.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările