Un puşti de 16 ani i-a dat unui şantajist peste 18.000 lire sterline, bani munciţi de părinţi în Anglia. Reacţia lor, neaşteptată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
flagrant şantaj olt

Un elev de 16 ani a ajuns să-i dea unui tânăr cu şase ani mai mare peste 18.000 lire sterline, aproape toţi banii munciţi de părinţii lui, într-un an, în Anglia.

Copilul, elev de liceu, a intrat în contact cu bărbatul (reţinut acum de poliţişti şi procuror pentru şantaj) prin intermediul unui alt amic. Băiatul şantajat se afla în grija unui unchi, părinţii fiind plecaţi la muncă în străinătate. De acolo trimiteau banii în ţară. 

Părinţii s-au întors de curând în România şi, dorind să cumpere un bun de valoare mai mare, s-au gândit să schimbe lire sterline în lei. Aşa au descoperit că banii lor lipsesc. Luându-l la întrebări pe fiu, au aflat că acesta era şantajat şi ameninţat de amicul său. 

La început, tânărul de 22 ani, despre care sunt informaţii că ar fi consumator de etnobotanice, i-ar fi cerut cu împrumut sume mai mici, după care, sub ameninţarea că dacă nu-i dă în continuare bani îl va spune părinţilor, a ajuns să-i ceară sume considerabile. 

Pentru că şantajistul continua să ceară bani, părinţii au fost cei care au mers la poliţie, sâmbătă, 8 ianuarie, fiind organizat un flagrant. 

„La data de 08 ianuarie a.c., poliţiştii Secţiei nr. 10 Poliţie Rurală Vişina, în colaborare cu lucrători ai formaţiunii de investigaţii criminale şi poliţie rutieră din cadrul Poliţiei Oraşului Corabia, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, au desfăşurat activităţi specifice, pentru prinderea, în flagrant delict, a unui tânăr de 22 de ani, din comuna Vădăstriţa, judeţul Olt, bănuit de săvârşirea infracţiunii de şantaj. În data de 07 ianuarie a.c., în jurul orei 16:00, poliţiştii Secţiei nr. 10 Poliţie Rurală Vişina, au fost sesizaţi de un minor, în vârstă de 15 ani, cu privire la faptul că în perioada 22 noiembrie 2021 - 04 ianuarie a.c., un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din comuna Vădăstriţa, judeţul Olt, l-ar fi constrâns prin ameninţări cu acte de violenţă, în vederea obţinerii de sume de bani, iar, de teamă, minorul i-ar fi dat, în total, suma de 18.500 de lire sterline, bani luaţi de la domiciliu, fără ca părinţii acestuia să ştie“, au precizat poliţiştii, prin intermediul unui comunicat de presă.

Şantajist prins în flagrant. A ameninţat un adolescent care i-a dat, în tranşe, aproape toţi banii câştigaţi de părinţi într-un an de muncă în Anglia

Ceea ce cu adevărat i-a impresionat pe anchetatori a fost reacţia părinţilor adolescentului şantajat. Convinşi fiind că banii deja daţi tânărului de 22 ani nu-i vor mai putea recupera, au vrut, în schimb, să se asigure că băiatul lor nu va avea de suferit în urma operaţiunii, pentru că infractorul va primi pedeapsa cuvenită.

„La data de 8 ianuarie a.c., sub directa coordonare a prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, a fost organizat un flagrant delict, asupra tânărului fiind găsită suma de 1.100 de lire sterline, bani primiţi de la persoana vătămată.

Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de  Poliţie Judeţean Olt, iar la la data de 9 ianuarie a.c., instanţa de judecată a dispus, pe numele tânărului, arestarea la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile“, au mai precizat reprezentanţii IPJ Olt.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Proxenet violent, băgat la puşcărie pentru că a bătut trei poliţişti

Dosarul şantajiştilor care îi storceau de bani pe comercianţii din pasul Palma: una dintre victime, atacată de patru indivizi cu cagule | VIDEO

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite