Un bărbat care a încălcat ordinul de protecţie a fost arestat. Fosta concubină l-a reclamat Poliţiei

Un bărbat care a încălcat ordinul de protecţie a fost arestat. Fosta concubină l-a reclamat Poliţiei

Bărbatul ar fi continuat să o urmărească pe femeie, în ciuda faptului că exista un ordin de restricţie FOTO: arhiva

Un nou caz de încălcare a ordinului de protecţie în Olt. Un bărbat căruia instanţa îi interzisese să se mai apropie la mai puţin de 100 metri de fosta concubină a fost arestat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ordinul de protecţie a fost emis la sfârşitul lunii iulie 2021, la solicitarea unei femei din municipiul Caracal. Fostul concubin al femeii a continuat însă să o hărţuiască, urmărind-o atât la domiciliu, cât şi la serviciu. 

„La data de 16 septembrie a.c., o femeie din municipiul Caracal a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, cu privire la faptul că un bărbat de 42 de ani, din comuna Deveselu, nu ar fi respectat ordinul de protecţie emis împotriva sa. În urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Caracal, aceştia au constatat faptul că bărbatul de 42 de ani, din comuna Deveselu, nu ar fi  respectat ordinul de protecţie, emis de Judecătoria Caracal la data de 28 iulie a.c., pentru o perioadă de 6 luni de zile, prin care era obligat să păstreze o distanţă minimă de 100 de metri faţă de femeia reclamantă. De asemenea, bărbatul este bănuit că ar fi urmărit în repetate rânduri persoana vătămată, atât la domiciliul său, cât şi la locul de muncă, provocându-i acesteia o stare de temere“, au comunicat reprezentanţii IPJ Olt.

La patru zile de la plângerea femeii, pe numele bărbatului reclamat poliţiştii au emis o Ordonanţă de Reţinere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul  Inspectoratului de  Poliţie Judeţean Olt, iar a doua zi a fost arestat preventiv.

Cazul nu este însă singular, în ziua în care acest bărbat primea vestea arestului preventiv un alt bărbat, din Dobrosloveni, era reţinut pentru lipsire de libertate. Şi acesta a încălat ordinul de protecţie, întâlnindu-se cu fosta concubină şi forşând-o pe aceasta să urce în autoturismul său. A urmat un întreg episod cu peste 100 de poliţişti şi jandarmi pe urmele sale, în cele din urmă maşina în care bărbatul se afla alături de concubină fiind oprită, iar bărbatul imobilizat şi condus la audieri. 

Şi alţi bărbaţi care de asemenea au încălcat ordinele de protecţie emise au fost reţinuţi în urma plângerilor victimelor. În unul dintre cazuri, înregistrat tot la Caracal, bărbatul a dat foc covoraşului de la intrarea în locuinţa femeii.  

Vă recomandăm şi:

Peste 100 poliţişti şi jandarmi în căutarea unei femei răpite din comuna Alexandrei Măceşanu. Făptaşul a fost prins câteva ore mai târziu VIDEO

Bărbatul care şi-a răpit concubina a fost reţinut. Este acuzat de lipsire de libertate

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările