Ultimatumul a expirat, lucrarea a rămas tot nefinalizată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

NEPĂSARE. Ultimatumul dat de către Primăria Slatina constructorului Tehnologica Radion Bucureşti, care efectuează reabilitarea reţelelor de apă şi canal în municipiu, s-a dovedit doar un termen trasat pe hârtie. Ignorând avertismentul, muncitorii îşi văd liniştiţi de treabă, în acelaşi pas de melc, deşi ar fi trebuit să finalizeze lucrările în partea de sus a oraşului până luni.


„Suntem decişi să nu mai tolerăm întârzierile. Au făcut solicitare de aviz pentru spargerea străzilor, iar graficul de execuţie prevede că pe 15 august le vor preda readuse la stadiul iniţial. Vom trece la amenzi!”, a ameninţat adminstratorul public Minel Prina.
Primăria recurge la somaţie, deoarece intervenţiile în zonele Steaua şi Gară nu s-au finalizat nici după nouă luni de la deschiderea şantierelor.
„Miercuri dimineaţă am avut o discuţie cu responsabilul de lucrări şi i-am cerut să analizeze situaţia din teren şi să spună clar ce termen estimează pentru finalizare. Ar fi trebuit să termine de pe 16, cu îngăduinţă de o zi pentru că 15 a fost zi de sărbătoare. Din câte cunosc, mai sunt de efectuat doar câteva racorduri”, declară Florea Raţă, director sediul secundar Slatina din cadrul Companiei de Apă Olt, societate care gestionează proiectul.
Termenul de finalizare a întregului proiect, cu o valoare de circa 42 milioane euro fonduri europene, este septembrie 2013.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite