Truda „facerii” unui muzeu. Cum a fost desfiinţată Etnografia pentru o expoziţie permanentă dedicată „Epocii Nicolae Ceauşescu“

Clădirea care astăzi este sediul Muzeului Judeţean Olt, în perioada interbelică Sursa foto: George Piţulescu

S-au scurs peste 130 de ani de la prima idee de a înfiinţa un muzeu în Slatina. Mai mult de 60 de ani au durat încercările succesive, pentru ca în urmă cu 70 ani muzeul să primească actul constitutiv.

Povestea Muzeului Judeţean Olt, care în mod oficial a împlinit doar 70 ani, începe, de fapt, cu mult înainte. 

Iuliu Moisil, profesor de chimie şi igienă la Gimnaziul din Slatina, este cel care face, între 1886-1894, primele încercări. El realizează, conform informaţiilor din broşura aniversară realizată de Muzeul Judeţean Olt cu ocazia împlinirii a 70 ani de la înfiinţare, „un început de muzeu la Slatina“. 

„Ilustrul intelectual organizează cu elevii cercetări în «depozitele geologice din valea şi dealul Strihareţului» unde sunt găsite «resturi de oase de elefanţi antediluviani», dar şi exciursii în jurul oraşului (Clocociov, Milcov, Slătioara, Brebeni, Cherleşti)“, se menţionează în sursa citată.

În 1890, profesorul Moisil elaborează o serie de chestionare cu caracter istoric şi etnografic, chestionare pe care le transmite elevilor pentru a le completa. Acestea cuprindeau 30 de întrebări, profesorul fiind interesat de nenumărate aspecte ale vieţii de zi cu zi: câţi meşteri sunt în sat; cu ce altceva se ocupă locuitorii în afară de agricultură; câte cârciumi sunt în sat; satul are sau nu pădurea şi păşunea sa; ajunge aceasta trebuinţelor locuitorilor; de unde beau locuitorii apa – din râu, izvoare sau fântâni; câte fântâni sunt în sat; cum sunt casele; cât de mari sunt odăile; cum sunt cuptorul, soba, vatra, cât de mari sunt ferestrele casei; în casă sunt mobile, scaune, paturi; cu ce se iluminează seara – cu gaz, cu ulei, cu feştilă; din ce sunt casele făcute şi cu ce sunt acoperite, cum este coşul şi unde se deschide – afară sau în podul casei; cât costă o casă; din ce fel de vase mănâncă ţăranii – dacă sunt acestea sau nu smălţuite; dacă au furculiţe, cuţite şi linguriţe şi din ce sunt acestea făcute; care sunt sărbătorile satului, ce obiceiuri au etc. 17 dintre chestionarele completate există şi astăzi în fondul „Iuliu Moisil“ din Colecţiile Arhivelor Statului, Filiala Năsăud. 

Toate aceste informaţii culese, dar şi alte demersuri iniţiate în acea perioadă, aveau un scop clar  - constituirea unei colecţii muzeale cu caracter etnografic. Prima colecţie pe care a reuşit să o facă prof. Moisil a fost de ouă încondeiate. S-au adunat, „prin şcolarii mici dela acel gimnaziu“, 400 de bucăţi foarte frumoase. Colecţia însă a fost distrusă după vacanţa de vară.

Pe profesorul Moisil îl sprijinea în acţiunile sale un alt coleg, Witold Rolla Piekarski, profesor de desen şi mare iubitor al naturii, împreună cu acesta fiind realizate mai multe ierbare.

În 1901 gimnaziul se desfiinţează, iar tot ce se strânsese până atunci se risipeşte. O parte dintre bunuri ajung la liceele şi gimnaziile din Craiova, Târgu-Jiu, Râmnicu-Vâlcea şi Piteşti.

Clădirea a fost de asemenea sediul Consiliului Popular al Raionului Slatina, regiuna Argeş Sursa foto: George Piţulescu

Un alt pas important este făcut în 1906, atunci când institutorul George Poboran (cel care a realizat prima monografie a Slatinei) obţine medalia de argint pentru o colecţie de 400 monede descoperite „pe raza oraşului“ şi prezentată la expoziţia naţională organizată cu ocazia împlinirii a 40 ani de domnie a regelui Carol I.

1918 – primul comitet pentru înfiinţarea unui muzeu judeţean

Un pas important se face în 1918, atunci când se înfiinţează un comitet organizatoric pentru înfiinţarea unui muzeu judeţean. Sunt adunate obiecte de la „intelectuali pasionaţi“ şi proprietari amatori, acestea fiind depozitate în mai multe instituţii din oraş: Palatul Administrativ (clădirea care avea să devină, de-abia în 1997, sediul muzeului în care funcţionează şi astăzi), primărie, biblioteci şcolare. Preşedinte al acestui comitet este numit Ion (Jac) I. Florescu, „reputat jurist şi om de cultură, fost student şi colaborator al profesorului Gr. Tocilescu, doctor în rept şi lienţiat în litere şi filosofie, fost prefect, deputat, arheolog şi numismat competent“. Acesta adună chiar în casa sa diverse obiecte de valoare care vor intra în patrimoniul viitorului muzeu.

Iniţiativa înfiinţării unui muzeu judeţean este susţinută chiar de marele istoric Nicolae Iorga, cel care în prefaţa Anuarului Judeţului Olt 1925 îi îndeamnă pe locuitorii meleagurilor oltene ca  „cine are hârtii să le depuie la liceu pentru un muzeu al Oltului“.

În 1930, profesorul Ion Ionaşcu solicită sprijin pentru întocmirea unui volum de documente  din judeţul Olt (acesta şi apare în 1934, la Craiova)  şi pentru adunarea de obiecte pentru altcătuirea unui muzeu în cadrul Şcolii Normale de Băieţi.

Se solicită: icoane vechi pe lemn, sticlă şi chiar hârtie; „autografe ale oamneilor noştri care au avut o însemnătate - fie în mişcarea pootică, fie în cea literară“, hrisoave şi tipărituri vechi, medalii, arme vechi, costume populare, traiste, brâie, chimire, ceramică, „olărie veche smălţuită şi decorată cu smalţuri“, sculpturi şi cioplituri în lemn etc. Răspund la apel 26 de donatori, din 23 de localităţi, obiectele intrând în patrimoniul micului muzeu care se organizează în cadrul şcolii. Printre cele mai preţioase bunuri se numărau: o Evanghelie tipărită la 1697 de Antim Ivireanu, un Penticostar tipărit înainte de 1742, o Evanghelie tipărită la Râmnic în 1746 etc.

În 1936, avocatul Ion Florescu publică în revista Asociaţiei Învăţătorilor articolul „Oltul preistoric“, fiind prezentate descoperiri preistorice, inclusiv cele făcute de prof. Ion Andrieşescu (şeful catedrei de preistorie de la Universitatea din Bucureşti şi director al Muzeului de Antichităţi).

Între 1935 şi 1945 se descoperă între râurile Olt şi Argeş „aproape 100 (una sută) de unelte din paleoliticul inferior“.

În 1951 se pune din nou problema înfiinţării unui muzeu, şi chiar mai mult de atât, profesorul Ion Moroşanu, un refugiat basarabean care preda la Liceul „Radu Greceanu“, este însărcinat, la propunerea directorului Muzeului Olteniei, C.S. Nicolaescu-Plopşor, cu organizarea unui muzeu la Slatina. În august 1951 apare şi primul plan de organizare a muzeului din Slatina, iar anul următor, la 1 mai, muzeul se şi inaugurează, primul director fiind Ion Moroşanu. 
Patrimoniul muzeului care în sfârşit exista în mod oficial era alcătuit din 345 piese, provenite din colecţiile lui Ion I. Florescu.

Primele cercetări etnografice, în 1968. „Megeam cu «rata»“

Între 1953 şi 1958 se fac descoperiri deosebit de importante „pentru o zonă aproape deloc cunoscută din punct de vedere arheologic“, cercetările fiind realizate de Ion Moroşanu şi Mihai Butoi. Muzeul se mută din primul sediu, care era situat pe bulevardul A.I. Cuza, în cel de-al doilea, situat pe aceeaşi stradă, într-o fostă casă de locuit în care la parter funcţiona o staţie meteorologică. Muzeul funcţiona în 4 încăperi „nu prea mari“, la etaj.

Mihail Butoi, care între timp este numit director, Ion Moroşanu renunţând din motive de sănătate, solicită fostul sediu al internatului Şcolii de Finanţe (care se desfiinţează) drept sediu. Era vorba de  imobilul din strada Ionaşu, fosta „Casă Deleanu“, care i se atribuie. Aici va funcţiona muzeul până în 1997 (iar secţia de Etnografie, care la un moment dat se desprinde, luând fiinţă un muzeu de sine stătător, până în 2001).

Încep serios campaniile de cercetări arheologice, iar informaţiile despre judeţul Olt se adună şi se publică.

În 1968 se pune apăsat problema înfiinţării unei secţii de etnografie. Primul etnograf al muzeului, Rada Ilie, prezentă la evenimentul organizat cu ocazia celebării celor 70 ani de exeistenţă, a dezvăluit şi cum s-a ajuns la acest pas.

„Casa Deleanu“ a fost şi ea, zeci de ani, sediul Muzeului Judeţean. Aici secţia Etnografie a fost dezafectată pentru a face loc unei expoziţii dedicate „Epocii Nicolae Ceauşescu“ Sursa foto: George Piţulescu 

„Secţia de Etnografie am început-o în colaborare cu Muzeul de Artă Populară al RSR-ului. La aniversarea a 600 de ani de la prima atestare documentară (n. red. – a  Slatinei), de la partid am primit sarcina să organizăm o expoziţie de etnografie. Nu avem niciun obiect. Am mers la Muzeul de Artă Populară al RSR-ului, la profesorul Tancred Bănăţeanu, ne-a sprijinit în acţiune şi am orgnizat şi noi o sală de port poplar. A fost primită cu bucurie. Organele de partid ne-au pus în vedere să facem şi noi o secţie de artă populară. De unde, nu aveam niciun obiect, nu aveam specialişti, eram două angajate noi, un director şi un muzeograf. Şi cu omul de serviciu eram cinci“, a dezvăluit etnograful.

„Despre Olt nu se cunoştea nimic. Pe harta etnografică a ţării era o pată albă“

S-a realizat o colaborare cu muzeul din Bucureşti şi la Slatina s-au trimis specialişti care au lucrat alături de cei ai muzeului slătinean, coordonând atât achiziţiile, cât şi cercetările în teren.

„A fost greu, nu aveam mijloc de transport, plecam cu rata, aşa-i spuneau atunci, dormeam pe la camere oficiale, dar a trebuit să batem toate coclaurile judeţului Olt. Despre Olt nu se cunoştea nimic. Pe harta etnografică a ţării era o pată albă“, a mai spus etnograful Rada Ilie.

După ani de muncă, s-a ajuns la mii de obiecte achiziţionate şi la publicarea a cinci cărţi foarte bine documentate despre judeţul Olt.

Directorul Muzeului Naţional al Ţăranului Român, dr. Vigil Niţulescu, participant la eveniment, a confirmat că drumul organizării muzeelor până la stadiul în care le cunoaştem astăzi n-a fost deloc uşor. Regimul comunist a încurajat astfel de demersuri în scop propagandistic, specialiştii fiind cei care au reuşit, pe alocuri, să ocolească intenţia comuniştilor şi să păstreze rolul muzeelor.

Regina Maria, pe scările Palatului Administrativ, în 1925 Sursa foto: George Piţulescu

„Pe actualul teritoriu al Românie, cel mai vechi muzeu a apărut în 1817, la Sibiu, a fost Muzeul Bruckental. În 1834 au apărut şi alte muzee, unul la Iaşi, unul la Bucureşti, însă fără îndoială ideea de muzeu era cu totul alta decât ce este astăzi un muzeu. Erau mai degrabă nişte colecţii de obiecte extrem de diverse, vizitabile. Astăzi muzeele sunt nişte instituţii fundamentale pentru cultură, pentru că reprezintă nu doar purtătoarele identităţii naţionale şi locale, ci reprezintă şi nişte instrumente de educaţie de care nu ne putem dispersa“, a spus dr. Niţulescu.

Cât de mare era controlul şi cât de clară era direcţia reiese din soarta pe care, la un moment dat, a avut-o secţia de Etnografie a Muzeului Judeţean Olt, care în 1985 este dezafectată pentru a face loc unei expoziţii dedicate „Epocii Nicolae Ceauşescu“.

Muzeul în perioada în care funcţiona în „Casa Deleanu“ Sursa foto: George Piţulescu

Acastă expoziţie de bază înfiinţată în judeţul în care s-a născut Nicolae Ceauşescu „se dorea a servi drept model tuturor instituţiilor muzeale din ţară pentru organizarea lor tematică. (...) Directivele politico-ideologice şi indicaţiile forurilor superioare au transformat muzeul slătinean într-o instituţie etalon a epocii comuniste în care cultul personalităţii se regăsea din plin, în care expoziţia de bază reflecta o viziune originală asupra trecutului, standardizată în muzeele româneşti, în care istoria locală trebuia integrată «Istoriei Patriei şi Partidului unic»“, după cum se menţionează în referirile din broşura aniversară.

Arta plastică îşi face loc după 1989

După 1989 se reuşeşte achiziţionarea spaţiului în care astăzi funcţionează Galeria „Artis“. De asemenea, după reorganizarea Casei memoriale „Nicolae Titulescu“ (muzeu înfiinţat datorită efortului regretatului artist şi om de cultură Traian Zorzoliu), care trece în administrarea muzeului, se iniţiază „Zilele Nicoale Titulescu“, organizate anual.

În 1994, Nicolae M. Nica donează întreaga sa colecţie de artă populară muzeului, iar la Chilia, în comuna Făgeţelu, se organizează o secţie externă într-un imobil folosit drept şcoală,  preluat de la Ministerul Educaţiei. În acelaşi an, pictorul slătinean Spiru Vergulescu donează 34 lucrări de artă şi 30 de lucrări de grafică.

În 1997 se decide, de altfel, înfiinţarea unei Secţii de Artă Plastică, fiind angajat pentru organizarea sa chiar pictorul Vergulescu (cel care donează şi casa din Slatina, devenită şi aceasta secţie externă a muzeului).

În acelaşi an muzeul este mutat în actualul sediu, fostul Palat Administrativ. 

Tot în 1997, pictorul Nicolae Truţă donează la rândul său 325 de lucrări. În anul următor, pictorul Ion Popescu Negreni donează muzeului 20 de lucrări pentru secţia care se afla în curs de amenajare.

Actualul sediu al muzeului înainte de Primul Război Mondial Sursa foto: George Piţulescu

În 1999 se decide alocarea de fonduri din bugetul municipalităţii pentru organizarea unei expoziţii permanente de artă şi cultură slătineană. Donaţiile, achiziţiile cercetările şi apariţiile editoriale continuă şi după 2000, muzeul îmbogăţându-şi permanent colecţiile.

Astăzi muzeul a ajuns la aproape 27.000 bunuri culturale. În patrimoniu sunt şi 91 bunuri de tezaur şi două bunuri culturale imobile declarate monumente istorice (sediul muzeului – clădirea construită în 1887 care era la acel moment cea mai elegantă din oraş şi casa marelui diplomat Nicole Titulescu, devenită casă memorială).

Clădirea de patrimoniu a fost restaurată în perioada în care la conducerea muzeului s-a aflat Laurenţiu Guţică-Florescu FOTO: George Piţulescu

Muzeul  a avut de la înfiinţarea sa, la 1 mai 1952, şase directori – Ion. M Moroşanu, Mihail Butoi, Gheorghe Matache, Aurelia Grosu, Laurenţiu-Gerard Guţică-Florescu, Gheorghe Smarandache -, fiecare contribuind semnnificativ la ceea ce reprezintă astăzi Muzeul Judeţean Olt.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Aici era El Dorado al Europei. Adevărata poveste a aurului aflat în cantităţi uriaşe în Munţii Metaliferi VIDEO

Dictatura vrea obedienţă şi ură: Povestea puştiului sclipitor, gonit din ţara sa, care a ajuns acum în România