Troc la nivel înalt în Slatina: primăria dă sediul BNR pe cel al Judecătoriei

Troc
la nivel înalt în Slatina: primăria dă sediul BNR pe cel al Judecătoriei

Sediul B.N.R. (stg.) şi sediul Judecătoriei Slatina sunt două dintre cele mai vechi şi mai importante clădiri din oraş   (FOTO: Mugurel Manea)

Municipalitatea slătineană va schimba sediul istoric al Băncii Naţionale a României, amplasat în centrul istoric al urbei, pe un imobil şi mai vechi în aceeaşi zonă - cel al Judecătoriei. Termenul pentru finalizarea trocului este iulie 2018. Permutarea între cele două instituţii vine în urma unor solicitări repetate ale Ministerului Justiţiei, care a cerut un sediu mai încăpător pentru activitatea Judecătoriei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mai exact, primăria urmează ca să cedeze sediul Băncii Naţionale a României (BNR) către Ministerul Justiţiei, ai căror reprezentanţi şi-au luat angajamentul de a-l moderniza pe banii ministerului, urmând să primească la schimb clădirea unde în prezent se află Judecătoria, pe strada Lipscani. Termenul pentru încheierea investiţiei în sediul actual al BNR este iulie 2018, acela fiind momentul când aici va fi mutată efectiv Judecătoria în ”noul” sediu.

Concomitent cu aceeaşi dată, municipalitatea va prelua imobilul în care funcţionează, în prezent, Judecătoria Slatina. Magistraţii vor continua să-şi desfăşoare activitatea în actualul sediul al instituţiei până la finalizarea lucrărilor de modernizare & dotare. Oficialii Primăriei Slatina au declarat că, odată încheiat schimbul de imobile, autorităţile locale au de gând să mute în incinta actualei Judecătorii mai multe servicii, unul dintre acestea fiind Direcţia Economică amplasată în prezent la parterul Căminului de bătrâni din oraş.

”Intenţionăm să mutăm în sediul Judecătoriei după ce acesta va intra în posesia noastră efectivă unele departamente ale Primăriei care, acum, funcţionează în alte spaţii din oraş, astfel încât activitatea să fie concentrată în zona sediului central al instituţiei noastre. Prin această măsură se încearcă reducerea traseului de soluţionare a problemelor cetăţeanului”, a afirmat Mihaela Stama, primar interimar al Slatinei, care a precizat că sediul BNR (foto jos) nu s-ar fi pretat planului pe care vor să-l aplice odată ce sediul Judecătoriei va deveni al municipalităţii din cauza costurilor mari necesitate de reabilitarea clădirii.

Trocul între cele două instituţii vine în urma unor solicitări repetate ale Ministerului Justiţiei, care a cerut municipalităţii slătinene un sediu mai încăpător pentru activitatea Judecătoriei autohtone. Reabilitarea clădirii BNR se va face exclusiv pe banii Guvernului.

Reamintim că imobilul BNR, construit în anul 1908, a fost declarat monument istoric din anul 2004. Clădirea a intrat în patrimonial Primăriei Slatina în anul 2006. Iniţial, imobilul   a fost ocupat de cea mai reprezentativă bancă din municipiu - Banca Uniunii Agricole, Comerciale şi Industriale. Ulterior, aici a funcţionat Sucursala Olt a Băncii Naţionale a României până în septembrie 2000, când filiala olteană a fost desfiinţată. Din acest an, aici a funcţionat Biroul Electoral Judeţean în perioada diferitelor scrutine electorale.

De asemenea, clădirea Judecătoriei Slatina (foto sus) este şi ea una dintre cele mai vechi clădiri din oraş, fiind construită în a doua jumătate a anilor 1800. Imobilul a fost ridicat de către negustorul cojocar Marin Jianu, acesta amenajând ”Hotel Jianu” ce va fi donat, la moartea sa în anul 1890, Primăriei Slatina. La începutul anilor 1900, negustorul de cereale Carol Zoller solicită Primăriei dreptul de a administra acest hotel şi îi aduce numeroase îmbunătăţiri, pe măsura pretenţiilor vremii, cu cinema şi teatru la parter. După 1949, aici a funcţionat Judecătoria Slatina şi Tribunalul Popular Olt.

Vă mai recomandăm:

FOTO+VIDEO  Modernizarea Grădinii Zoologice din Slatina, aruncată “în neant”

FOTO  Pădurea Strehareţi din Slatina, paradisul uitat de autorităţile locale

Cât de aproape a fost  judeţul Olt să aibă capitala la Turnu Măgurele, nu la Slatina

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările