Tragedie sub ochii părinţilor. Un copil de 6 ani s-a înecat, sora lui de 7 luni a fost transportată la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În localitate a aterizat şi un elicopter SMURD pentru a-l transporta urgent la spital, însă copilul nu a mai putut fi salvat FOTO: arhiva
În localitate a aterizat şi un elicopter SMURD pentru a-l transporta urgent la spital, însă copilul nu a mai putut fi salvat FOTO: arhiva

Doi părinţi şi-au văzut copilul murind, marţi-după-amiază, într-un sat din Olt. Ieşiseră cu cei trei copii la scăldat, băiatul de 6 ani înecându-se.

Mama, tata şi cei trei copii, de 7 luni, 6 ani şi 9 ani, de fel din Văleni, judeţul Olt, au ieşit la râu, la scăldat, ziua fiind deosebit de caldă. Copiii cei mari s-au bucurat nespus de apa râului Vedea, până în momentul în care mama nu l-a mai zărit deasupra apei pe băiatul de 6 ani. A intrat în panică, iar în încercarea de a-l salva, a scăpat şi copila de 7 luni în apă, reuşind, însă, să o scoată rapid la suprafaţă.

S-a sunat la 112 în jurul orei 18,00, iar mai mulţi localnici au început să-l caute în apă pe băiat. Acesta a fost scos după zeci de minute, spun reprezentanţii ISU Olt, la faţa locului ajungând mai întâi un echipaj SMURD şi unul al Ambulanţei Olt, echipa de scafandri fiind în cele din urmă întoarsă din drum după ce băiatul a fost scos la suprafaţă. Manevrele de resuscitare executate zeci de minute au fost zadarnice.

Pentru băiat a aterizat şi un elicopter SMURD, dar nu s-a mai putut face nimic, fiind declarat decesul.  Bebeluşul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, unde va fi investigat medical şi tratat.

Slatina



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite