Trafic de influenţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială. Cât se plăteşte pentru un dosar de pensionare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Infirmierul angajat în cadrul secţiei Psihiatrie a SJU Slatina şi-a traficat influenţa FOTO: Adevărul
Infirmierul angajat în cadrul secţiei Psihiatrie a SJU Slatina şi-a traficat influenţa FOTO: Adevărul

Un infirmier din cadrul SJU Slatina, concubina acestuia, dar şi un consilier din cadrul DGASPC Olt, precum şi beneficiara serviciilor celor trei sunt cercetaţi pentru fapte de corupţie.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt cercetează patru persoane implicate în infracţiuni de corupţie, după ce pentru întocmirea unui dosar de pensionare pe motive de invaliditate o femeie a plătit 3.300 lei pentru a parcurge mai uşor hăţişul birocratic. În caz sunt implicaţi un infirmier din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, concubina acestuia, dar şi un consilier din cadrul DGASPC Olt.

„Din probele administrate în cauză a rezultat existenţa unor activităţi infracţionale care se  circumscriu tipicităţii elementelor constitutive ale infracţiunilor de trafic de influenţă (...) în sensul în care persoane care fie îşi desfăşoară activitatea profesională în cadrul Secţiei de  Psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, fie din afara acestei unităţi spitaliceşti, pretind şi  primesc sume de bani  de la diverse persoane în schimbul traficării influenţei pe lângă funcţionari-medici, încât aceştia să îndeplinească, să urgenteze îndeplinirea unui act ce intră în atribuţiile de serviciu ori să  îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, în sensul eliberării unor acte medicale, acordării concediului medical ori chiar pentru încadrarea ori menţinerea persoanelor în grad de invaliditate, în scopul obţinerii sau a prelungirii pensiei de invaliditate ori de handicap“, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.

Concret, infirmierul din cadrul SJU Slatina, Constantin Ilie, faţă de care s-a dispus măsura controlului judiciar, „care ocupă funcţia de infirmier în cadrul acestei unităţi medicale, împreună cu   inculpata Jianu Marilena, care ocupă funcţia de consilier în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Olt (D.G.A.S.P.C.) au pretins şi au primit  de la   inculpata Berlinschi Georgeta suma de 3.300 lei, promiţându-i acesteia că-i vor facilita obţinerea pensiei de invaliditate ori de handicap, întrucât cunosc  funcţionari publici-medici, care eliberează acte medicale necesare dosarului de pensionare pe caz de boală ori persoană cu funcţie de conducere-director DGASPC ori Direcţia Muncii, care poate influenţa  îndeplinirea actului de către funcţionarii competenţi.

Prin aceasta,  inculpaţii Constantin Ilie  şi Jianu Marilena  s-au prevalat de funcţiile pe care le îndeplinesc în cadrul S.J.U. Slatina şi respectiv D.G.A.S.P.C. Olt,  promiţând, în schimbul unor sume de bani, că  vor  realiza scopul  acţiunii acestora, acela de a determina funcţionarii competenţi să elibereze actele medicale necesare“, spun procurorii. Atunci când infirmierul a avut o problemă de sănătate, intermedierea „afacerii“ a preluat-o concubina acestuia, Florina Vlaicu. Aceasta, „în cunoştinţă de cauză, şi la îndemnul   inculpatului Constantin Ilie, s-a întâlnit cu   inculpata Berlinschi Georgeta, primind de la aceasta acte medicale-trimitere de la medicul de familie, adeverinţe, copie de pe înscrisul care atestă concediul medical( pentru care se dorea prelungirea), cardul de sănătate şi suma de 300 lei, urmând ca inculpatul  Constantin Ilie să-şi exercite influenţa asupra cadrelor medicale competente a prelungi concediul medical al  inculpatei Berlinschi Georgeta“, mai menţionează procurorii.

Pacienta care a beneficiat de serviciile celor trei are astăzi o pensie de 640 lei, fiind, la rândul său, acuzată de cumpărare de influenţă în formă continuată (două acte materiale).


 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite