Top 10 amănunte de ştiut despre Căluş.„La sat era a doua sărbătoare ca manifestare spirituală, după nuntă“
0
A intrat în patrimoniul umanităţii, este privit cu fascinaţie oriunde în lume, însă între jocul de căluş promovat pe scenă şi adevărata sa semnificaţie acasă, în bătătură, diferenţele sunt importante. Iată câteva amănunte ale obiceiul care se desfăşoară din Duminica Rusaliilor, despre care vorbesc astăzi coregrafi cu experienţă, dar care au deprins jocul acasă, în vatra satului.
1. Vătaful – este conducătorul cetei de căluşari, cel cu puteri extraordinare asupra flăcăilor care joacă în perioada Rusaliilor. El organizează şi artistic şi administrativ ceata.
2. Mutul – personajul astăzi aproape dispărut din ceata căluşarilor, este cel „ursit să alunge spiritele“, spune coregraful Ansamblului „Doina Oltului“ din Slatina, Iliuţă Brăileanu. Este „vârful de lance“, personajul în haine femeieşti în permanent conflict cu vătaful. Cei doi se împacă în cele din urmă în timpul jocului, în scopul de a-şi îndeplini menirea, aceea de a îndepărta relele. Sacul mutului este un element important. Chiar dacă puţin sesizabil în jocul de scenă, în căluşul „de ţărână“ mutul are un moment foarte important. În curtea gospodarului ales pentru jocul de căluş, mutul trasează cercul în care nimeni nu are voie să pătrundă şi scoate din sacul său „ingredientele“ necesare menirii sale: pelinul, usturoiul, sarea, caerul de lână. Cu acestea, şi cu alte obiecte pe care le cere gazdei - o oală de pământ, apă „ne-ncepută“ – îşi va face descântecul, la final, apa descântată fiind folositoare în tămăduirea oamenilor de diverse boli, dar şi a animalelor din gospodărie.
3. Luatul din Căluş – obicei precreştin, ca aproape toate sărbătorile românilor, Căluşul s-a suprapus la un moment dat cu sărbătoarea creştină de Rusalii. În zilele în care căluşarii joacă, spune coregraful Nichita Dragomira, consultant al Centrului Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale, nu se spală, nu se mătură, nu se caldă, „de lucrat la câmp – Domane-fereşte!“, altfel cei care nu respectă obiceiul „vor fi luaţi dinCăluş“, care echivalează cu o nebunie.
4. Falusul mutului – este „amănuntul“ care zeci de ani, în comunism, a fost interzis în jocul de căluş. Zeci de ani a fost interzis chiar mutul, personaj central în tradiţie, motiv pentru care ansamblurile apărute din 1990 încoace l-au recuperat doar prin grija căluşarilor vechi, cu experienţă. „Am reuşit să-l păstrăm pe undeva pe la Radomireşti, mai cu o caschetă militară, mai cu o haină de nu ştiu ce, dar să nu se renunţe la el“, a declarat Dragomira.
Falusului i se atribuie puteri miraculoase, simpla atingere vindecând femeile „sterpe“ şi aducând astfel bucurie în familiile fără copii. „Anul trecut, la Vâlcele, am readus falusul mutului şi am avut surpriza plăcută să nu i se dea caracter obscen“, a mai spus Dragomira.
5. Jurământul – este un moment deosebit de important pentru membrii cetei. Flăcăii se strâng în Duminica Rusaliilor, dis-de-dimineaţă, până la răsăritul soarelui, şi, la răscruce de drumuri, „se leagă“ să nu destrame ceata, să se supună comandantului cetei, să păstreze regulile etc. „Aici, despre jurământ există variante şi variante. Ba că se rosteşte efectiv, ba că se spune în gând, pentru că membrii cetei au în gură usturoiul“, menţionează Brăileanu. Consultantul Nichita Dragomira susţine însă că jurământul se depune „pe muteşte“, din motivul enunţat mai sus „Căluşarii au usturoi şi pelin în fură pentru că se spune că trebuie să se obişnuiască de-acum cu viaţa grea. Este ca un fel de viaţă de oaste“, a precizat Dragomira.
6. Steagul căluşului – simbolul cetei, la fel cum pentru o oaste este foarte important, este în fapt o „prăjină“ care va fi purtată de unul dintre membrii care poate fi, pentru că va dansa mai puţin decât ceilalţi, şi un începător. Prăjina trebuie să fie cât mai înaltă, la vârful acesteia fiind legat un ştergar şi nelipsitele plante pelin şi usturoi. De cât de înalt e steagul va depinde, în cazul în care se întâlnesc două cete, succesul cetei respective.
7. Îngropatul căluşului – este momentul care încheie săptămâna de joc şi-i dezleagă pe membrii cetei de jurământ. Steagul şi obiectele din sacul mutului sunt îngropate şi astfel se consideră că leacul îşi va face efectul iar elementele magice nu vor mai fi „active“.
8. Lăutarii - erau foarte importanţi şi tocmiţi, de obicei, cu luni înainte sau chiar de pe un an pe altul. De obicei este de ajuns o vioară şi un acordeon, spune Brăileanu, dar aceştia trebuie să fie foarte pricepuţi. Sarcina tocmirii lor revine vătafului. Lăutarii nu părăsesc ceata în toată această săptămână, le vor fi alături căluşarilor peste tot.
9. Hora Căluşului – căluşarii nu cer voie să joace căluşul, cum se întâmplă, de exemplu, în cazul colindătorilor, mai spune coregraful. Ei intră acolo unde găsesc o poartă deschisă şi fac în curtea gospodarului o horă specifică. Cercul care delimitează hora, şi în care nu se poate pătrunde, fiind accesibil doar mutului, este trasat de acesta din urmă. În horă se prind sătenii, considerându-se că e de bun augur şi vor fi învinse chiar boli severe. De asemenea, în această horă căluşarii „joacă copiii“ să-i scape de spaime, să nu se îmbolnăvească de friguri, să nu se scape noaptea în pat.
10. Regulile Căluşului – căluşarii cetei sunt supuşi, de la jurământ şi până la momentul îngropării căluşului, multor restricţii. Ei trebuie să asculte de mut şi de vătaf şi, pentru a-şi păstra puterile pe care le capătă în această perioadă, să rămână „curaţi“. În trecut, spun căluşarii cu experienţă, la sat căluşarii dormeau, din acest motiv, în tinda bisericii, departe de ispitele femeieşti.
Există reguli stricte şi pentru momentul în care se întâlnesc două cete de căluşari, la marginea unui sat. Pentru a se stabili care are dreptul să joace căluşul primul în acel sat, are loc o adevărată competiţie între cete. Mai întâi se măsoară steagul, acesta fiind motivul pentru care stegarul trebuie să se asigure că poartă un steag suficient de înalt. Cetele de căluşari încep apoi să joace, până la epuizare. Câştigă ceata care rămâne în picioare. De asemenea, tot legat de steag există credinţa că dacă acesta se va rupe, ceata urmează să se destrame, ceva rău se va petrece cu unul dintre membri, motiv pentru care s-a impus interdicţia de a se trece pe sub steag.
Din fericire, chiar dacă o parte din elemente s-au pierdut, în judeţul Olt Căluşul se joasă încă în zeci de sate. „La sat era a doua manifestare spirituală după nuntă, atât era de important. Era o sărbătoare pentru toată lumea, oamenii chiar credeau în acele puteri magice şi respectau intrdicţiile“, a declarat Nichita Dragomira.
Există şi două festivaluri de tradiţie în judeţ dedicate doar acestui joc magic: festivalul destinat căluşarilor adulţi, care se desfăşoară la Caracal, la finele lunii iunie, având o tradiţie de aproape o jumătate de secol, în timp ce festivalul pentru copii, care va începe în 22 iunie la Slatina, a ajuns la a XVIII-a ediţie.
Se încarcă comentariile...
