Tatăl fostului vicepremier Paul Stănescu, afirmaţii savuroase într-un interviu în presa locală: „Vâlcov îmi făcea semne să mă uit la Dragnea cum se pupă cu Irina“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Părinţii vicepremierului Paul Stănescu au fost intervievaţi, în urmă cu trei săptămâni, pe tema conflictului deschis Dragnea – Stănescu, a doua parte a acestui interviu fiind publicată în săptămânalul „Linia Întâi“ chiar după „mazilirea“ vicepremierului.

Constantin Stănescu, tatăl vicepremierului Paul Stănescu - cel care luni, 19 noiembrie 2018, şi-a pierdut funcţia din guvern, după încercarea de înlăturare a lui Liviu Dragnea de la conducerea partidului, a acordat, cu trei săptămâni în urmă, un interviu publicaţiei locale Linia Întâi, vorbind deschis despre conflictul dintre fiul său şi şeful PSD.

O a doua parte a acestui interviu  fost publicată chiar ieri, 19 noiembrie 2018, după ce Paul Stănescu a fost schimbat din guvern.

Iată ce spunea Constantin Stănescu despre posibilitatea ca Darius Vâlcov, omul adus în PSD de Stănescu, să fie cel care va determina sancţionarea lui Paul Stănescu, semnatarul scrisorii deschise împotriva lui Dragnea: „Hai, domnule, fii serios! Dar cine-i Vâlcov ăsta să facă schimbări. Eu nu cred… Eu mai cred încă în faptul că Vâlcov mai are un dram de conştiinţă. Păi, băiatul meu l-a ajutat foarte mult de-a lungul timpului. Ştiţi ce i-aş spune eu fiului meu? Vino, Paule, la Biserică să te linişteşti, fiindcă aşa este în politică. Azi eşti, mâine nu eşti. Legătura noastră este acolo sus la Dumnezeu. Şi Paul ştie foarte bine acest lucru, căci toată viaţa s-a comportat ca atare. Când era preşedintele CJ Olt, am mers cu el, într-o dimineaţă. La intrarea în consiliu, a întâlnit-o pe femeia de serviciu şi i-a zis: „Sărut-mâna, doamnă!” În viaţă trebuie să fii respectuos cu oricine. Şi să iubeşti oamenii!“

Mi-aduc aminte de Vâlcov că era pedelist şi m-a înjurat în Campania electorală“

Stănescu senior şi-a amintit şi de primele contacte cu Darius Vâlcov, din vremea când acesta din urmă conducea organizaţia PDL Olt. „Mi-aduc aminte de Vâlcov, când era pedelist şi m-a înjurat în campania electorală. Actualul primar de la Vişina a vrut să-l bată atunci, dar eu l-am oprit. Mai târziu, de ziua comunei noastre, Vâlcov a venit la mine cu o icoană şi şi-a cerut scuze. Am constatat atunci că are umanitate în el şi l-am iertat“, şi-a amintit tatăl fostului vicepremier, relatând şi întâmplări mai recente, cum a fost prezenţa lui Liviu Dragnea la nunta fiului lui Paul Stănescu, Ştefan. 

„Mi-aduc aminte la nunta nepotului meu, Ştefan, băiatul lui Paul, când a venit şi Dragnea cu fetiţa aia a lui. Vâlcov îmi făcea semne să mă uit la Dragnea cum se pupă cu Irina. Vai de capul nostru! Ne facem ţara de râs. Când eşti conducător de ţară, trebuie să fii un model pentru ceilalţi, pentru tineretul României. (…) La familia lui se uită toată România. Ce minte are el să-şi lase nevasta şi să ia de nevastă un copil mai mic decât nevasta fiului lui. Adică soacra-mare mai mică decât nora“, a mai spus Constantin Stănescu, soţia acestuia, Aristiţa, intervenind la rândul său: „Doamne, să ne ierte Dumnezeu că-l judecăm noi. Dar noi cine suntem? Un primar, un preot, un ministru, un parlamentar trebuie să fie modele pentru oameni. Cum să nu participe şi să se bucure soţia lui de nunta băiatului lor? Păi, rugăciunea unei mame este mai preţioasă decât a unui preot. Pe aia, pe fătuca aia o plimbă peste tot, o vede toată ţara, iar mama băiatului n-are voie să vină la nunta propriului fiu. Ce model e acesta pentru tineretul ăsta şi aşa rătăcit din România?“, s-a întrebat şi mama lui Paul Stănescu.

Constantin Stănescu îl mai sfătuia în interviul amintit din publicaţia olteană Linia Întâi pe Paul Stănescu să se întoarcă acasă: „Ştiţi ce i-aş spune eu fiului meu? Vino, Paule, la Biserică să te linişteşti, fiindcă aşa este în politică. Azi eşti, mâine nu eşti“.

Constantin Stănescu a condus Primăria Vişina timp de trei mandate consecutive, ultimul încheindu-l în 2016, deşi şi-a păstrat un birou în primărie.

Paul Stănescu, după ce a ocupat mai întâi funcţia de consilier judeţean, a câştigat, în 2008, lupta pentru Consiliul Judeţean, fiind ales preşedinte, funcţie pe care a părăsit-o la ultimele alegeri parlamentare pentru cea de senator şi, ulterior, ministru în Guvernul României. Fratele lui Paul Stănescu, Alexandru Stănescu, se află la al doilea mandat de deputat, fiind preşedintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaţilor. Numele fiului lui Paul Stănescu a fost de asemenea vehiculat la alegerile parlamentare pentru a figura pe listă. Familia Stănescu deţine mii de hectare de teren în proprietate şi în arendă, în zona de sud a judeţului Olt, fiind printre cei mai mari fermieri.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite