Tânăra din România care a învins concurenţa dură din Asia pentru un loc la Universitatea Oxford: „Vreau să fiu statistician“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ramona Deaconu, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Ion Minulescu“ din Slatina, a reuşit o performanţă unică pentru oraşul ei: a fost admisă la o universitate din top trei la nivel mondial. Are peste 20 de medalii de aur, argint şi bronz la olimpiade, iar pasiunea sa a rămas, încă din şcoala primară, matematica.

Ramona Deaconu se pregăteşte să susţină Bacalaureatul. Este încă elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Ion Minulescu“ din Slatina, iar examenul de final de liceu este mai mult o formalitate pentru ea. La simulări a obţinut, cum altfel?, nota maximă.

Totuşi, media de la Bacalaureat nu este o miză, spune Ramona. Faptul că a fost admisă la Universitatea Oxford din Marea Britanie este adevărata performanţă pentru adolescentă, dar şi pentru oraşul ei, Slatina, şi chiar pentru judeţul Olt. A fost admisă, de fapt, la cinci universităţi importante, însă a ales Oxford convinsă de prestigiul instituţiei de învăţământ şi pentru că, spune tânăra, o atrage felul de a fi al britanicilor.

Şi-a reconfirmat valoarea anul acesta

Visul dintotdeauna al Ramonei Deaconu a fost să obţină o medalie la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete. În 2016 s-a întors de la competiţie cu medalia de bronz, iar în acest an, în luna aprilie, concurând alături de alte 167 de fete, şi-a reconfirmat performanţa. „A fost o presiune foarte mare, pentru că reprezinţi România şi toţi se aşteaptă să te întorci cu un rezultat bun“, a declarat Ramona Deaconu la întoarcere, în acest an fiind la numai un punct de medalia de argint.

ramona deaconu olimpica mate

Alături de directorul liceului, prof. carol Kovacs FOTO: Alina Mitran

Discuţia cu tânăra medaliată se poartă în biroul directorului unităţii de învăţământ, prof. Carol Kovacs. Ramona vorbeşte puţin, răspunzând scurt întrebărilor. „Este de o modestie extraordinară, nici urmă de trufie. Am urmărit-o şi pe ea, ca şi pe alţi olimpici cărora, la un moment dat, succesul le-a schimbat atitudinea. Nu e cazul ei“, o laudă profesorul Carol Kovacs, care a ţinut ca rezultatul elevei să nu treacă neobservat.

Colegii s-au organizat pe grupul de WhatsApp şi, însoţiţi de patru profesori, au aşteptat-o pe Ramona la aeroport la sosirea din Elveţia, de la olimpiadă. „Am sesizat, la un moment dat, că se întâmplă ceva, din conversaţiile lor. M-am bucurat mult de surpriza pe care mi-au pregătit-o“, spune tânăra, la fel de serioasă şi de reţinută.

Performanţa nu este ieftină

Matematica a iubit-o dintotdeauna, de la grădiniţă chiar, când a primit prima culegere. De-a lungul anilor de şcoală, Ramona a mai avut aventuri şi cu limba română, şi cu fizica, de exemplu, concurând la fazele locale şi judeţene ale concursurilor şcolare, cu rezultate remarcabile. La aceste discipline s-a dus, însă, mai mult pentru că îi era ruşine să-şi refuze profesorii. „Ramona face parte dintr-o clasă excepţională, de elevi cu rezultate foarte bune la toate disciplinele, iar ea e prima în clasă“, se mândreşte şi profesorul ei de matematică, Marius Perianu.

ramona deaconu olimpica mate

Spre Oxford FOTO: Facebook/ Ramona Deaconu

A adunat zeci de medalii la concursurile de matematică, „cred că peste 20“, spune Ramona. Încă din gimnaziu a câştigat aur şi argint, an de an, la fazele naţionale. „Părinţii mei sunt ingineri, de la ei cred că am moştenit această pasiune. Ei m-au ajutat foarte mult la început“, adaugă tânăra.

ramona deaconu olimpica mate

Aventura către universitatea dorită FOTO: Facebook/Ramona Deaconu

Drumul până la performanţa reconfirmată în acest ultim an de liceu are legătură cu moştenirea, dar înseamnă şi foarte multă muncă, spune profesorul ei de matematică, Marius Perianu. A lucrat alături de profesor, dar a lucrat foarte mult şi individual, folosindu-se de culegeri în limba engleză. A investit timp şi nu numai, pentru că performanţa nu este ieftină, toate culegerile costă. „Olimpicii nu se pot compara între ei, fiecare are ceva special. Din matematică aceşti copii aleg imaginaţia, aleg creativitatea, văd ceea ce oamenii obişnuiţi nu pot vedea, vin cu soluţii. Dacă pot să rezolve probleme dificile de matematică, aceşti copii pot să rezolve orice problemă a vieţii lor sau chiar a ţării lor“, spune profesorul.

„Majoritatea olimpicilor care pleacă nu se mai întorc“

Ramona este, de-acum, mai mult cu gândul la universitate. Admiterea n-a fost uşoară, cei mai importanţi contracandidaţi venind din Asia. Nu dă foarte multe amănunte despre experienţă în sine: n-a fost simplu, a trecut mai multe teste, iar acum se bucură că se numără printre admişi. „Se va auzi de «Minulescu», de Slatina, şi la Oxford, pentru că în documentele din dosarul de admitere, se regăseşte numele colegiului. Iată o performanţă cu adevărat specială. Oricum, universităţi importante vin de-acum să facă selecţii la Slatina, avem programate întâlniri chiar în această vacanţă“, se bucură directorul Colegiului Naţional „Ion Minulescu“, profesorul Carol Kovacs.

image

Colegiul Naţional „Ion Minulescu“ Slatina, liceul unde Ramona a continuat să obţină rezultate de excepţie la matematică 

Drumul Ramonei este legat mai departe tot de pasiunea ei, de matematică, dar şi de statistică. „Vreau să fiu statistician“, spune Ramona, din nou scurt, fără dorinţa de a dezvolta subiectul. Mai spune, în treacăt, că are de gând să rămână în Marea Britanie. „Majoritatea olimpicilor care pleacă nu se mai întorc“, concluzionează tânăra. „Statistica matematică era considerată la un moment dat ştiinţa viitorului, pentru că toate fenomenele trebuie să aibă la bază o prelucrare riguroasă. Stă la baza deciziilor care se iau pentru prezent şi viitor“, completează profesorul Kovacs, motivând, cumva, alegerea adolescentei.

ramona deaconu olimpica mate

Dascălii Ramonei înţeleg, de altfel, dorinţa celor mai buni elevi de a reuşi, chiar dacă asta înseamnă să nu se mai întoarcă în ţară. „În România, cu matematica poţi să fii profesor la liceu, asistent la universitate sau cercetător, dar la cât se mai investeşte astăzi în cercetare... Adevărul este că s-a coborât foarte mult ştacheta în facultăţile din ţară, absolvenţii nu prea ştiu să facă multe. Studenţii la matematică sunt din ce în ce mai puţini, de-abia dacă se adună 25-30 pentru o grupă“, spune, cu regret, directorul colegiului din Slatina, profesorul Kovacs.  

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite