Tânăra din România care a absolvit facultatea în Olanda cu o medie rară: „Trebuie să realizezi repede că nu mai e nimeni să tragă de tine“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dragostea pentru matematică şi pentru limbi străine a dus-o pe Ana-Maria Jijăescu la Rotterdam, unde anul acesta a absolvit facultatea şi a fost admisă la masterat.

Ana-Maria Jijăescu (22 de ani) este exemplul viu că munca susţinută duce la rezultate palpabile. A luat Bac-ul cu nota 10, în urmă cu trei ani, în România, la Colegiul Naţional „Radu Greceanu“ din Slatina, loc de unde, an de an, pleacă absolvenţi să-şi continue studiile peste tot în lume.

A fost admisă, chiar înainte de susţinerea Bacalaureatului, la patru facultăţi în străinătate, iar în acest an a absolvit „Managementul afacerilor internaţionale“, „Magna cum laude“ (n.r. – apreciere superlativă pentru obţinerea unui titlu universitar), în cadrul Universităţii „Erasmus“ din Rotterdam, Olanda. Va face masteratul tot la Rotterdam, în „Logistică portuară“, şi cu siguranţă şi doctoratul. Spune că nici nu se gândeşte să se întoarcă în ţară: „Nu cred că voi reveni în România în următorii 10-15 ani pentru altceva decât să-mi revăd familia şi prietenii şi să-mi încarc bateriile“.

Ana-Maria călătoreşte în România de două ori pe an şi spune că e uimită să constate că lucrurile nu se schimbă. „Am un sentiment straniu când revin, parcă mă întorc în timp. Mi se pare că nimic nu s-a schimbat, doar eu sunt alta. Pe de altă parte, acolo îmi lipseşte ospitalitatea românilor. Olandezii te tratează nu neapărat rece, dar corect“, povesteşte Ana-Maria.

Episodul „America“

Tânăra a fost un elev foarte bun din clasele mici, după cum mărturiseşte mama Anei. „A iubit matematica şi limbile străine, după ce a venit din America citea literatură în engleză şi o întrebam, curioasă, dacă mai traduce în română pentru a înţelege. Îmi spunea că nu, nu mai e nevoie. N-a fost nevoie nici de meditaţii, însă studia matematica şi cu tatăl meu, acasă“, povesteşte Laura Jijăescu, mama Anei.

Episodul „America“ a venit, în clasa a X-a, graţie implicării bunicului (profesor de matematică), membru fondator al Clubului Rotary în Slatina, în schimburile culturale cu alte state. Ana-Maria a petrecut un an în casa unei familii din America, an în care a studiat. „Am trăit acolo efectiv ce vedeam în filme. Am stat într-un orăşel de aproximativ 6.000 de locuitori, mă ştia toată lumea. A fost o experienţă deosebit de folositoare, însă nu m-am putut obişnui cu anumite aspecte. Obiceiurile lor alimentare, faptul că nu erau mari amatori de mişcare... Era o cultură diferită, însă de atunci am ştiut că vreau să studiez în afară, dar într-un mediu mai aproape de cultura noastră“, povesteşte Ana-Maria.

Chiar înainte de anul petrecut în America, Ana-Maria avusese ocazia să vadă Rotterdamul într-o excursie. A impresionat-o atât de tare, încât alegerea de peste ani a fost firească. „Rotterdamul era pentru mine o enigmă. Îmi doream să ştiu cum sunt oamenii, care le este cultura. Ţin minte că mi-am spus atunci: aici am să locuiesc într-o zi!“.

Notele din timpul facultăţii nu sunt publice

Tânăra mărturiseşte că mereu a fost adepta schimbărilor şi că îi place să iasă din zona ei de confort, să se autodepăşească: „Nu cred că toţi realizăm foarte devreme exact ce vrem să facem în viaţă, dar să-ţi doreşti să faci mai mult, să nu te complaci în ce-ţi este la îndemână, cred că despre asta e vorba“. Fata subliniază că, din punctul ei de vedere, pentru a reuşi ca student român într-o altă ţară îţi trebuie disciplină, rigoare, seriozitate, „trebuie să realizezi repede că nu mai e nimeni care să tragă de tine, că eşti doar unul dintre sutele de studenţi veniţi din toată lumea, chiar dacă acasă eşti fiul lui X sau al lui Y. Acolo eşti tu cu tine şi rezultatele vorbesc despre tine, nu altceva“.

Cu mama ei, Laura FOTO Arhivă personală

image

În noiembrie va avea loc festivitatea de absolvire, la care părinţii şi bunicii vor fi prezenţi. „Aici, în timpul anilor de studiu, rezultatele obţinute nu sunt publice, i se transmit fiecărui student în parte. La absolvire însă va fi altfel, vor fi menţionate şi acestea. Va fi, cred, un moment unic pentru mine. Cu siguranţă ai mei vor fi mândri“, spune Ana-Maria.

Nota studentului eminent

Proaspăta studentă s-a adaptat destul de repede în Olanda, deşi sistemul este diferit în ceea ce priveşte numărul de credite, dar şi în privinţa evaluării. „Aici se spune că 10 este nota profesorului, 9 este a studentului eminent, iar 8 – a studentului care s-a descurcat bine. Am reuşit ca la lucrarea de licenţă să obţin 9,50“, explică Ana-Maria.

În anul I, românca le dădea deja meditaţii studenţilor care întâmpinau dificultăţi la matematică. În anul al II-lea, preda pentru studenţii din anul I cursul de microeconomie şi a descoperit că şi catedra o atrage. Acum, pentru că vrea noi experienţe, dar şi pentru că şi-a dorit să poată contracta împrumutul pentru continuarea studiilor, s-a înscris şi a fost acceptată la Institutul Universităţii „Erasmus“. Va lucra în sectorul administrativ al departamentului care se ocupă cu realizarea diverselor studii de caz necesare studenţilor.

Stagiatură la Parlamentul European

Lucrarea de licenţă a fost o provocare în sine. Ana-Maria şi-a propus să studieze în ce măsură puterea îşi pune amprenta pe evoluţia politicienilor, iar rezultatele au surprins-o. „Pentru studiu am interpretat datele obţinute lucrând cu două grupe de studenţi, din Estul şi din Vestul Europei. S-a dovedit că cei din Vest au mai mult tendinţa de a se folosi, atunci când acced în funcţii, de putere în scopuri să spunem mai puţin ortodoxe. N-a fost un studiu foarte amplu, resursele nu ne-au permis, însă mi-aş dori ca munca noastră să fie continuată“, speră Ana-Maria.

Pentru acest demers a făcut şase luni stagiatură la Parlamentul European. Dorinţa de a se implica şi de a ajuta a făcut-o ca, în 2014, să pună bazele, alături de alţi tineri, „Asociaţiei Studenţilor Români din Rotterdam“, care în curând se va transforma în „Asociaţia Studenţilor din Europa de Est“.

image

Pe aceeaşi temă:

Drama liceanului obligat să amâne Bacul. Deşi are o tumoră în stadiul IV, speră că anul viitor va fi student la Cibernetică

Pictorul-student la 70 de ani pentru un loc în Uniunea Artiştilor Plastici: „Sunt pictor naiv, dar am vrut să fiu un naiv cu diplomă“

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite