Surprizele continuă la Spitalul Judeţean Slatina. Toţi candidaţii pentru posturile de brancardier au fost respinşi la proba scrisă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel de-al doilea concurs organizat de la începutul acestui an la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, cel pentru ocuparea a cinci posturi de brancardier, a debutat astăzi cu proba scrisă. Ultima, de altfel, toţi cei 20 de candidaţi prezenţi fiind respinşi.

S-au înscris 24 de candidaţi pentru cinci posturi de brancardier în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, s-au prezentat 20, iar dintre aceştia niciunul n-a reuşit să obţină cel puţin 50 de puncte pentru a putea susţine interviul, care ar fi trebuit să aibă loc pe 6 aprilie.

Mai mult de atât, doi dintre candidaţi au obţinut în urma corectării tezelor zero puncte, pentru alţi doi s-au anulat lucrările, constatându-se că, deşi au fost avertizaţi să nu existe semne distictive pe lucrări, s-au regăsit astfel de elemente.

Cel mai mare punctaj a fost 45, care nu l-a ajutat, însă, cu nimic pe candidat. Subiectele, ca şi în cazul infirmierelor, au fost în formă clasică, nu grilă, cum se aşteptau şi cum le-ar fi fost mai uşor candidaţilor.
Dacă la proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor vacante de infirmier observatorul din partea sindicatului Sanitas declara că subiectele au fost dificile, de data aceasta faptul că cei 20 de candidaţi s-au prezentat complet nepregătiţi pare a fi singura explicaţie, a declarat Roxana Dumitrescu, liderul sindicatului amintit.

Cert este că toate posturile, atât cele 11 de infirmier neocupate la primul concurs, cât şi cele cinci de astăzi, vor fi din nou scoase la concurs în perioada următoare.

CITIŢI ŞI: Supraveghere video la concursurile de la SJU Slatina. Manager: „Dacă bugetul ne-ar permite ar trebui să scoatem la concurs minim 200 de posturi“

Slatina



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite