Surprize mari în cabinetele medicilor de familie la testarea pentru hepatitele B şi C. Unde poţi face un test gratuit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Testarea se poate face gratuit în 150 cabinete ale medicilor de familie FOTO: arhiva/Pixabay
Testarea se poate face gratuit în 150 cabinete ale medicilor de familie FOTO: arhiva/Pixabay

Un proiect cu finanţare europeană aflat în derulare în patru judeţe din sudul ţării oferă pacienţilor posibilitatea de a se testa gratuit pentru a afla dacă sunt infectaţi cu virusurile hepatitice B şi/sau C. Medicii de familie au avut surprize mari la testarea în cabinet.

Proiectul LIVE(RO)2-SUD a fost lansat cu nouă luni în urmă, fiind implicaţi în testarea gratuită a pacienţilor 150 de medici de familie, din patru judeţe: Argeş, Dâmboviţa, Olt şi Dolj. 

În acest interval de timp, în cabinetele celor 150 de medici au fost testaţi peste 50.000 pacienţi, asiguraţi şi neasiguraţi (marele plus al proiectului fiind tocmai acela că se adresează preponderent persoanelor din categoriile defavorizate, cu grad mare de risc de a dezvolta o infecţie cu aceste virusuri hepatitice ca urmare a stilului de viaţă). 

1.209 pacienţi au avut teste pozitive, aceştia fiind ulterior îndrumaţi către clinicile din trei spitale de referinţă, pentru a se determina în ce stadiu se află boala şi pentru a fi îndrumaţi să primească tratament specific. 

Femeile acceptă mai uşor să facă testul

Din cei peste 50.000 pacienţi testaţi gratuit în cadrul proiectului, aproape 32.000 sunt femei, acestea dovedindu-se mai receptive la screening. 

Când vorbim, însă, de rezultatele pozitive, s-a dovedit că prevalenţa hepatitei B este mai mare în rândul bărbaţilor (1,71%, faţă de 1,24% în rândul femeilor). Lucrurile se schimbă în cazul hepatitei C, 1,17% din femeile testate având rezultat pozitiv, faţă de 0,49% pacienţi bărbaţi.  

„Prin programul de screening au fost depistate 730 persoane infectate cu virusul hepatitic B, 468 infectate cu virusul hepatitic C şi 11 persoane care au coinfecţie B plus C. Din totalul persoanelor testate, 24.330 sunt în grupa de vârstă 25-54 de ani, 23.895 au peste 54 de ani şi 3.199 au vârsta între 18 şi 25 de ani. La grupa de vârstă 25-54 de ani remarcăm incidenţa de 1.84% la infecţia cu virusul hepatitic B, mult mai mare faţă de incidenţa la virusul hepatitic C care este de 0.35%. În cazul persoanelor cu vârsta peste 54 de ani incidenţa pacienţilor pozitivi este 1.16% virusul hepatitic B şi 1.59% la virusul hepatitic C. Vestea bună este că, în cazul pacienţilor din categoria de vârstă 18-25 de ani, prevalenţa este foarte scăzută, mai precis 0,1%. Astfel din cele 3.199 de persoane testate cu vârsta între 18-25 de ani, doar opt au fost depistate pozitiv la infecţia cu virusurile hepatitice B şi C“, a transmis Mihaela Debu, expert comunicare în cadrul proiectului.

„În prima lună a fost o incidenţă de peste 10%, ne-am îngrijorat“

În judeţul Olt, în primele două luni ale proiectului au fost testaţi peste 5.000 pacienţi. Sunt 32 medici de familie înscrişi în program, în cabinetele acestora pacienţii putând să facă testul rapid la care primesc rezultatul în cel mult 15 minute. Coordonatorul proiectului în judeţ, medicul de familie Mihai Ungureanu, spun că la început a fost o reală îngrijorare, prevalenţa fiind mult peste aşteptări.

„S-au descoperit mulţi, atunci, în prima lună, a fost o incidenţă de peste 10%, după care au început să se trieze, iar acum incidenţa este de 1,5, maxim 2%. Sunt medici care au testat peste 100 de pacienţi pe lună şi n-au descoperit niciun pacient, iar ceilalţi, care au ajuns şi la 200-220 cazuri testate, au cam patru, în medie. Media se apropie de 1,5% acum“, a declarat medicul, pentru Adevărul. 

Incidenţa generală în urma celor 5.218 teste raportate până acum din judeţul Olt este de 3,11%, peste media celor patru judeţe cuprinse la acest moment în proiect. 

Surprize au fost şi în ceea ce priveşte profilul pacienţilor. „La început majoritatea i-au testat preponderent pe cei care erau chiar din categorii defavorizate, nu mai fuseseră pe la medici, nu şi-au mai făcut analize de mult timp, dar surpriza a fost să descoperim şi din mediul urban destul de mulţi, din cei care îşi fac investigaţii. Dar dacă testele de hepatite nu sunt incluse în pachetul de bază şi le dai numai la gravide şi la anumite categorii, la contacţi, ai surpriza să descoperi că pacienţi aparent sănătoşi sunt cu probleme. Pentru că în momentul în care pacientul vine la tine îi dai analizele uzuale, dar dacă el a mai fost între timp - vezi cei care sunt născuţi înainte de 1992 şi nu sunt vaccinaţi împotriva hepatitei - la medicul stomatolog, la o intervenţie chirurgicală, sau s-a înţepat accidental, sau a avut contact cu o persoană pe care n-o ştia că e purtătoare de virus hepatitic B sau C, te trezeşti că-ţi iese pozitiv. Sunt puţini cei care s-au dus să doneze sânge, pentru că acolo se testează de hepatită“, a menţionat medicul Mihai Ungureanu.

O altă problemă, a mai observat medicul în cabinetul propriu, şi pe care au ridicat-o şi colegii, este aceea că destul de mulţi pacienţi care sunt consideraţi la risc nu pot fi convinşi să se testeze, motivând că nu vor să ştie dacă au, sau nu, o astfel de boală, deşi li se explică implicaţiile bolii pentru ei şi pentru cei din jur. 

În derularea proiectului au mai apărut şi alte situaţii care trebuie depăşite. Jumătate dintre cei cu teste pozitive au trecut deja şi prin următoarea etapă, anume stadializarea bolii într-unul dintre centrele clinice din proiect. Pentru asiguraţi lucrurile sunt relativ simple, de aici fiind îndrumaţi către medicii care le pot prescrie tratamentul, însă neasiguraţii sunt ajutaţi mai întâi să obţină calitatea de asigurat (unii sunt, de exemplu, în situaţia în care pot obţine calitatea de co-asigurat în baza contribuţiei unui membru al familiei şi nu ştiau acest lucru).

Unde poţi face testul rapid

Depistarea hepatitelor cu virus B sau/şi C în stadii în care tratarea se face cu rezultate de până la 99% (în special tratarea hepatitei C se face cu rezultate foarte bune) este de dorit. Un test simplu te poate scăpa de o grijă, iar acest test se poate face la oricare laborator (testul rapid costă aproximativ 50 lei). În programul LIVERO-2 testarea este gratuită în cabinetele medicilor cooptaţi, iar în aceste cabinete au acces atât pacienţii de pe lista medicului, cât şi pacienţii înscrişi pe lista altui medic sau chiar fără medic de familie. Lista cabinetelor în care se face testare gratuită este disponibilă pe site-ul ARAS, organizaţie parteneră în proiect, dar şi pe pagina oficială a proiectului LIVERO-2. Şi mai simplu, spune coordonatorul proiectului pentru judeţul Olt, este să întrebaţi medicul de familie care este cel mai apropiat cabinet medical aflat în proiect şi acolo puteţi face o programare sau o poate face chiar medicul dumneavoastră de familie. Această posibilitate este valabilă, în judeţul Olt, până în luna iulie.

În acest moment, programul de testare se derulează în judeţele Argeş, Dâmboviţa, Dolj şi Olt, iar în luna mai programul de testare va fi lansat şi în judeţele Prahova şi Mehedinţi. Testarea se face în cabinetele medicilor de familie afiliaţi în program, prin teste rapide omologate la nivel internaţional. Rezultatele se obţin în 15 minute de la efectuarea testului. 

„Toate datele obţinute în cadrul programului de testare sunt introduse în Sistemul Electronic de Evidenţă a Screeningului Hepatitelor Virale care are deja în evidenţă datele a 98.633 de persoane, în urma derulării proiectelor LIVE(RO)2-SUD şi LIVE(RO)2-EST.

Proiectul LIVE(RO) 2 SUD este implementat de Institutul Clinic Fundeni în parteneriat cu Asociaţia Română Anti-SIDA şi este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020.

Prin proiectul LIVE(RO)2-SUD: Program regional de prevenire, screening şi diagnostic al pacienţilor cu boli hepatice cronice secundare infecţiilor virale cu virusuri hepatice B/D şi C se va realiza screeningul populational în două regiuni de dezvoltare, mai precis Sud-Vest Oltenia şi Sud-Muntenia. Programul de screening se va derula etapizat, pe perioada 2021-2023, în toate cele 12 judeţe aparţinând celor două regiuni de dezvoltare: Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova, Teleorman, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea“, a mai precizat expertul în comunicare Marinela Debu.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Cum poţi afla gratuit dacă suferi de boala tăcută care te poate doborî. „România a fost întotdeauna „lider“ în Europa“

Rafila: Am văzut oameni care au luat săptămâni întregi Ivermectină, după aia au acuzat hepatite toxice

Slatina



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite