Strehareţi - “paradisul verde” din Slatina, va fi racordat la civilizaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zona Strehareţi va fi civilizată, în sfârşit
Zona Strehareţi va fi civilizată, în sfârşit

Primăria municipiului Slatina va demara, în maximum două săptămâni, lucrările de reabilitare a ansamblului de străzi din zona Strehareţi şi Nicolae Bălcescu, investiţia urmând a fi efectuată cu fonduri europene pe parcursul a 20 de luni. Câştigătorul licitaţiei a fost deja desemnat, acesta fiind nimeni altul decât firma fraţilor Ciocan, SC T Dancor Romconstruct SRL Bucureşti.

Locuitorii de pe străzile din zona Pădurii Strehareţi – Nicolae Bălcescu vor fi conectaţi la sec. XXI în următoarele 20 de luni, cel puţin aşa promit reprezentanţii Primăriei Slatina. Minel Prina, administrator public al urbei, a declarat, joi – 21 iunie, într-o conferinţă de presă, că lucrările vor începe în maximum două săptămâni.

“Este vorba despre un proiect parte integrantă a Planului Integrat de Dezvoltare Urbană al Slatinei, este finanţat din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional şi are o valoare de 16,4 milioane RON (164 miliarde lei vechi, n.a.). Lucrarea are în vedere rabilitarea întregului ansamblu de străzi din zona pădurii Strehareţi, inclusiv străzile Andrei, Vlad Ţepeş, Oltului, la care se adaugă şi strada Nicolae Bălcescu (de lângă liceul Radu Greceanu, n.a.), adică o suprafaţă ce însumează 71.830 mp, dintre care cca. 43.000 mp reprezintă doar carosabil. În schemă mai sunt cuprinşi 520 mp parcări, 26.390 mp trotuare şi 2.000 mp drumuri laterale. Pe străzile unde nu s-a introdus canalizarea aşteptăm să se facă acest lucru şi abia apoi vom interveni pentru reabilitarea propriu-zisă menţionată în acest proiect. Dacă firma ce va introduce canalizarea se va mişca mai greu, vom fi nevoiţi să prelungim şi noi termenul de finalizare a proiectului”, a afirmat Prina.

image

CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO !!!

Traficul rutier spre Vâlcea, deviat pe noul traseu

Reabilitarea zonei Strehareţi este una prioritară, aceasta fiind în prezent într-o avansată stare de degradare. În plus, modernizarea zonei vizează şi un alt scop: va fi varianta ocolitoare perfectă ce va permite devierea traficului rutier către Vâlcea.
Din suma totală a proiectului de 16,4 milioane lei, 10,4 milioane reprezintă fonduri europene nerambursabile, primăria slătineană intervenind cu 260.436 lei. Firma care va efectua lucrările este nimeni alta decât SC T Dancor Romconstruct SRL Bucureşti, societatea patronată de fraţii Ciocan.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite