Slatina: Tânărul prins cu droguri cere să fie cercetat în stare de libertate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Drogurile au fost aduse în ţară din Spania
Drogurile au fost aduse în ţară din Spania

Poliţiştii de la Crimă Organizată Olt, împreună cu mascaţii, jandarmii şi procurorii DIICOT -Biroul Teritorial Olt au prins în flagrant un tânăr care vindea droguri unor persoane.

Lucian Smarandache, de 20 de ani, din municipiul Caracal, a fost depistat de poliţişti zilele trecute, pe o stradă din oraş. Potrivit anchetatorilor, băiatul comercializa 40 grame de haşiş, în schimbul sumei de 2.000 lei. „Poliţiştii executau o acţiune pe raza municipiului Caracal, judeţul Olt, pe linia combaterii traficului şi consumului ilicit de droguri ocazie cu care a fost identificată persoana în cauză, care comercializa droguri”, a explicat comisarul Claudia Radu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt. Tânărul a fost săltat de oamenii legii, care l-au reţinut apoi pentru 24 de ore. Procurorii DIICOT au stabilit că acesta adusese drogurile în ţară din Spania, în vederea comercializării. „Este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de introducerea ilegală în ţară de droguri de risc şi comercializare de droguri de risc şi riscă până la 20 de ani de închisoare”, a explicat procurorul-şef Claudiu Negrilă de la DIICOT- Biroul Teritorial Olt.

Vrea să fie cercetat în libertate

Magistraţii olteni au emis pe numele traficantului mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile. Lucian Smarandache a făcut recurs la Curtea de Apel Craiova, cerând cercetarea în stare de libertate.
Procurorii olteni spun că tânărul nu este consumator de droguri şi că acţiona singur, fără a mai fi ajutat de vreo altă persoană. Oamenii legii nu exclud posibilitatea ca el să mai fi vândut droguri şi altor persoane.
În luna august, procurorii DIICOT au reţinut două persoane, tată şi fiu, ambii din Slatina, pentru trafic de droguri. Poliţiştii au găsit în garsoniera lor 3,650 kg cannabis, 2 doze cocaină şi 2,5 gr rezină de cannabis, precum şi suma de 250 euro şi 400 lei. Şi în luna mai, doi tineri din Piatra Olt au fost arestaţi după ce au fost prinşi cu droguri asupra lor.



Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite