Slatina: Start la concedierile funcţionarilor publici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La ghişeele instituţiilor publice ar putea fi mai puţini funcţionari.
La ghişeele instituţiilor publice ar putea fi mai puţini funcţionari.

Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale şi Inspectoratul Teritorial de Muncă au fost nevoite să renunţe la 17 angajaţi, o parte dintre ei aflaţi în prag de pensionare.

Efectele reducerilor bugetare anunţate de Guvern încep să îşi facă simţită prezenţa în Olt. Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale (AJPS), dar şi Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) au concediat o parte dintre angajaţi, iar funcţionarii din primării se tem şi ei de disponibilizări.

Nouă din cei 39 de funcţionari ai AJPS sunt acum în preaviz, iar peste câteva zile vor pleca acasă. Cinci dintre ei au acceptat să se pensioneze anticipat, iar alte două persoane, respectiv cea care se ocupa de curăţenie şi angajatul de la pază, au fost externalizaţi. Doi angajaţi au fost concediaţi.

Reduceri de personal şi la Inspectoratul de Muncă

„Consider că este o măsură binevenită, pentru că suntem ţara cu cei mai mulţi funcţionari publici. AJPS este o instituţie grea, cu un volum mare de lucru, dar sunt instituţii în care funcţionarii plimbă hârtii şi cafele“, spune Florin Marinescu, directorul instituţiei.

Şi la ITM au fost desfiinţate 14 din cele 67 de posturi, tot pentru reducerea cheltuielilor. „Şase dintre posturi erau vacante, două persoane s-au pensionat, iar şase vor primi şomaj. Dintre acestea din urmă, două aveau contract pe perioadă determinată, iar celelalte patru au fost concediate pe criterii de competenţă. Sarcinile lor au fost preluate de ceilalţi angajaţi, iar activitatea instituţiei nu va fi afectată pentru că persoanele disponibilizate sunt de la toate compartimentele“, a spus Daniel Ghiţă, purtătorul de cuvânt al ITM.

Sindicaliştii se aşteaptă ca în perioada următoare să aibă loc disponibilizări şi în rândul salariaţilor din primării, după ce guvernanţii vor emite o ordonanţă în acest sens.

Slatina



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite