Slatina: Două tinere au fost prinse în timp ce furau produse cosmetice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două slătinence de 19, respectiv 21 de ani, s-au ales cu dosar penal, după ce au fost prinse în timp ce furau bunuri dintr-un complex comercial din localitate.

Mihaela M. şi Ionela C. a fost fost depistate de agenţii de pază ai complexului, imediat după ce acestea au trecut de casa de plată, fără să achite contravaloarea produselor. “La faţa locului s-a deplasat o echipă format din jandarmi şi poliţişti, care au găsit în buzunarele hainelor celor două produse cosmetice în valoare totală de aproximativ 210 lei. Bunurile au fost ridicate şi predate unui reprezentant al complexului comercial, în cauză fiind întocmite acte procedurale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, a spus Emanuel Botan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt.


Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite