Slatina: Dorin Tecuceanu, artistul care vrea să devină arhitect

Şi-a descoperit pasiunea pentru desen în copilărie, iar talentul este moştenire de familie. Desenează portrete şi personaje fantastice. Vrea să devină arhitect.

Ştiri pe aceeaşi temă

A început să deseneze în copilărie prin a reproduce creaţiile tatălui său pasionat şi el de artă. Nu a durat mult până când şi găsit propriul stil. „Pasiunea pentru desen este moştenire de familie. Vine din partea unui unichi de-al meu care a fost pictor, tatăl meu l-a moştenit pe el, iar eu pe tata. Sunt foarte multe curente şi trebuie să încerci cât mai multe, pentru a te defini ca stil, iar eu am reuşit să fac asta, după ce, la început, desenam creaţiile tatălui“, îşi aminteşte Dorin Tecuceanu. Adolescentul este specialist în portrete, dar nu ezită să deseneze orice lucru care îl impresionează. Întrebat dacă are momente prielnice pentru desen, Dorin spune că este pregătit tot impul pentru asta. „Îmi place să desenez portret, personaje fantastice din poveşti. Nu am un program de desen, nu se ştie niciodată când îmi vine o idee şi trebuie să fiu pregătit. Întotdeauna am la mine un carneţel pentru a-mi nota ideile“, explică Dorin. Băiatul a început să participe la concursuri în urmă cu doi ani, datorită unui prieten care l-a încurajat să facă acest pas. „Jules Verne şi prietenii săi“ a fost primul concurs la care a participat, la care a obţinut menţiune. „Am început din 2008 să particip la concursuri. Am fost încurajat de prietenul meu David Beal. Eram mai timid la început, dar el m-a convins să încerc. Am participat până acum la 10 concursuri naţionale şi internaţionale“, povesteşte Dorin.

Cântă la chitară şi vorbeşte 3 limbi străine

Cu un palmares bogat în premii I, II, III sau menţiuni, Dorin la concursuri de desen sau limbi străine, adolescentul se mândreşte cu experienţa dobândită dar şi cu prietenii noi pe care i-a câştigat. „Învăţând într-o clasă cu elevi olimpici, mă motivează şi nu pot sta degeaba. Am participat la concursuri şi m-am implicat în multe activităţi. Am participat la un proiect cu o şcoală din Italia, am mers acolo, mi-am făcut prieteni cu care mai păstrez legătura şi astăzi. Consider că numai aşa poţi face performanţă, implicându-te în multe proiecte sau acţiuni“, mărturiseşte Dorin. Desenul nu este singura sa pasiune. Muzica şi limbile străine reprezintă şi ele un loc important în inima băiatului. „Îmi place să cânt la chitară, am fost o perioadă la cursuri dar am renunţat şi m-am axat pe desen. Îmi place să învăţ limbi străine. Germana şi engleza le-am studiat la şcoală, iar limba franceză în particular“, explică Dorin.


Profil
NĂSCUT. 14 martie 1992, Slatina
STUDII. Elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional Ion Minulescu din Slatina
IDEALURI. Vrea să devină arhitect

Ce-i place
•• „Desenul tehnic şi artistic, limbile străine: engleză, franceza şi germana şi muzica. Îmi place să ies în oraş, cu prietenii mei, iar acum, în perioada vacanţei de vară am destul timp pentru asta. Apreciez oamenii sinceri, dar eu mă înţeleg bine cu toată lumea, am mulţi prieteni“.

Ce nu-i place
•• „Că nu se promovează adevăratele valori, trebuie să participăm la concursuri internaţionale pentru a ne face remarcaţi, nu-mi place că nu suntem patrioţi. Mă enervează că în România lumea e gata să te promoveze, dar nu să te formeze. Urăsc făţărnicia, minciuna, egoismul şi nu-mi place cîă ne certăm pentru probleme false“.

Întrebări şi răspunsuri
•• Ce îi sfătuieşti pe tinerii care vor să facă performanţă?
D.T.: Este foarte important să se implice în cât mai multe activităţi  indiferent de domeniu, pentru că au şansa de a cunoaşte oameni cu personalităţi diverse care îi pot îndruma. Îi sfătuiesc să fie deschişi tuturor posibilităţilor, să participe la acţiuni de voluntariat şi să se implice în proiecte educaţionale.

•• Ce planuri de viitor ai?
D.T.: Aş vrea să urmez Facultatea de Arhitectură Ion Mincu şi în viitor să lucrez ca arhitect. Iniţial m-am gândit să dau la arte plastic, dar am luat în calcul deschiderile din punct de vedere financiar. De asemenea, vreau să aplic pentru o universitate din Londra, şi evident că dacă vor primi un răspuns pozitiv voi pleca la studii în străinătate.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: