Slatina: Un bărbat a fost prins în timp ce fura dintr-o locuinţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbatul a fost prins la timp de poliţişti
Bărbatul a fost prins la timp de poliţişti

Un bărbat din Slatina a fost prins ieri seară de o patrulă formată din poliţişti şi jandarmi în timp ce fura bunuri dintr-o locuinţă.

După ce  infractorul a fost imobilizat de oamenii legii, asupra sa au fost găsite patru scaune din plastic şi o pilotă. În urma verificărilor poliţiştii au găsit lângă gardul casei un televizor color, un serviciu de cafea şi mai multe articole de lenjerie, pe care acesta le furase. Bunurile furate, în valoare de 2500 de lei au fost înapoiate păgubitei de poliţişti. Hoţului i-au fost întocmite acte premergătoare, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „furt calificat”. Poliţiştii recomandă tuturor cetăţenilor să respecte anumite reguli de siguranţă pentru a nu deveni victimele unei astfel de infracţiuni. „Le recomandăm cetăţenilor să nu deschidă uşa necunoscuţilor, indiferent cine pretind că sunt, să nu lase cheia sub covorul de la intrare sau în alte locuri atunci când pleacă de acasă, să nu deschidă uşa necunoscuţilor şi să se asigure că uşile dispun de sisteme de siguranţă cât mai eficiente şi sigure”, a declara comisar Claudia Radu, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt.


Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite