Slatina: Şoferii beţi, un pericol pe străzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rutieriştii efectuează controale, testând şoferii cu etilotestul.
Rutieriştii efectuează controale, testând şoferii cu etilotestul.

De la începutul anului, zeci de şoferi olteni au rămas fără carnet din cauza băuturilor alcoolice. Printre aceştia se află şi un poliţist.

Potrivit oamenilor legii, de la începutul anului au fost traşi pe dreapta numai în Slatina 53 de şoferi care nu au respectat regulile de ciculaţie, dintre care 32 au fost prinşi beţi la volan. Numărul celor care se urcă la volan după ce au consumat băuturi alcoolice a crescut îngrijorător.

„La controalele organizate de Serviciul Rutier de la începutul anului şi până astăzi au fost depistaţi la volan după ce au consumat băuturi alcoolice 32 de şoferi. După ce au fost testaţi cu etilotestul şi li s-au recoltat probe biologice, şoferilor în cauză le-au fost întocmite dosare penale pentru conducerea autoturismului sub influenţa băuturilor alcoolice“, ne-a declarat Valentin Paraschiv, subinspector din cadrul Serviciului Rutier Olt.

Un poliţist şi un şofer pe salvare, prinşi beţi

În urmă cu o lună un poliţist din comuna Brastavăţu, aflat în timpul serviciului, şi-a tras trei gloanţe în cap după ce a fost prins băut la volan, având o alcoolemie mult peste limita admisă. Poliţistul a accidentat şi doi pietoni. „În urma testării, s-a descoperit că poliţistul avea o alcoolemie de 1,17 mg alcool pur în aerul expirat“, a declarat Claudia Radu, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt. În urmă cu două luni,un şofer de pe ambulanţă a fost prins de poliţişti în timp ce conducea sub influenţa băuturilor alcoolice. Acesta a fost dat afară din serviciu. „Cei care se urcă sub influenţa băuturilor alcoolice la volan dau dovadă de inconştienţă şi sunt lipsiţi de orice responsabilitate. Recomandăm tuturor şoferilor care au consumat băuturi alcolice să nu conducă maşina, pentru că pot pune în pericol atât viaţa lor, cât şi a celorlalţi“, ne-a declarat Valentin Paraschiv, subinspector la Serviciul Rutier Olt.

Dosar penal pentru şoferii beţivi

Înmulţirea accidentelor în care sunt implicaţi şoferii care se urcă beţi la volan îi îngrijorează pe slătineni. Aceştia spun că ar trebui luate măsuri mult mai drastice în cazul şoferilor care sunt prinşi cu o alcoolemie peste limita admisă. „De multe ori mi s-a întâmplat să văd că se urcă la volan după ce beau şi pleacă de parcă ar fi ceva normal ceea ce fac. Aceşti inconştienţi ar trebui pedepsiţi mult mai aspru. În orice clipă pot scăpa maşina de sub control şi pot accidenta pe cineva. Ar trebui să li se confişte permisul pe viaţă“, spus Maria Ferensz, de 39 de ani, din Slatina.

Şoferii care sunt prinşi beţi la volan sunt amendaţi, iar după efectuarea analizelor de sânge li se întocmeşte dosar penal.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite