Slatina: 600 de angajaţi din administraţia locală ies miercuri în stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii funcţionarilor publici şi ai personalului din administraţie au anunţat astăzi că vor organiza un miting la Prefectura Olt, pentru a-şi striga nemulţumirea faţă de reducerea salariilor şi legea pensiilor.

Anunţul a fost făcut astăzi, de conducerea Sindicatului Consilium,afiliat la Forţa Legii. Sindicaliţtii spun că angajaţii primăriilor au salarii mai mici chiar şi cu 70%, în urma aplicării legii unice a salarizării în sectorul bugetar.„Sunt funcţionari publici cu studii superioare care au salariul impozabil de 705 lei pe lună, la fel ac femeia de serviciu. Salarii funcţionarilor publcii şi al personalului contractual au scăzut foarte mult anul acesta, iar oamenii nu au cu ce să îşi mai achite ratele la bănci“, a spus Ringo Dămureanu, preşedintele sindicatului Forţa Legii.
La acţiunea de protest care va avea loc miercuri la prefectură, între orele 10.00 şi 13.00 vor participa aproape 600 de persoane.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite