Slatina: 23 de dascăli se bat pe un post de bugetar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de profesori din judeţele limitrofe vor susţine examenul de titularizare în Olt. În Slatina sunt numai 14 posturi, restul fiind la ţară.

La sfârşitul perioadei de înscriere la examenul de titularizare, cifrele arată că bătălia profesorilor din acest an va fi una dintre cele mai crâncene din ultimii ani. Dacă anul trecut au fost scoase la concurs peste 200 de posturi şi s-au înscris aproape 1.900 de candidaţi, anul acesta lupta se dă pe numai 77 de posturi, şi sunt aproape 1.800 de candidaţi înscrişi. „Perioada de înscrieri s-a încheiat vineri. În perioada 5-7 iulie va avea loc validarea fişelor, iar între 9 şi 12 iulie se vor susţine probele practice. Examenul va avea loc pe 14 iulie“, a spus prof Gabriela Constantinescu, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt.

Minim 7 nota pentru un post titularizabil

Şi, ca în fiecare an sunt şi profesori care vin din alte judeţe şi vor să profeseze în Olt şi viceversa. „Sunt câteva zeci de dosare ale profesorilor din alte judeţe, precum Dlj, Argeş sau Gorj care vor da examenul de titularizare în Olt. Sunt şi cazuri însă de profesori care pleacă de la noi în alte zone, dar nu le ştim numărul pentru că aceştia îşi depun fişele de înscriere în judeţele respective. Probabil că mulţi profesori fac această alegere pentru că sunt de părere că este concurenţa mai mică în alte zone“, a precizat prof Gabriela Constantinescu. Pentru candidaţi urmează o perioadă grea, mulţi dintre ei susţinând titularizarea de câteva ori până acum. „Am mai dat cred că de vreo 4 ori examenul de titularizare dar n-am avut noroc până acum. În fiecare an e la fel, mii de candidaţi şi câteva posturi“, a spus Ioana Avram, de 31 ani. Candidaţii trebuie să obţină minim 7 pentru a se titulariza.

INFOBOX
La ce discipline sunt cele mai multe posturi?


Şanse mai mari vor avea candidaţii care vor să se titularizeze ca învăţător-educator, sau ca profesor de limba franceză sau limba română, la fiecare dinre aceste discipline fiind disponibile câte 8 posturi. Sunt şi ghinionişti însă, pentru că sunt materii precum biologia unde nu a fost scos niciun post la concurs.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite