Semnele care te avertizează că poţi avea diabet. Explicaţia specialiştilor: setea şi foamea de nestăvilit nu sunt sănătoase

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stilul de viaţă mult schimbat faţă de generaţiile trecute, ritmul alert de lucru şi de trai, mâncatul pe fugă, stresul resimţit clipă de clipă pot determina, în timp, o serie de dezechilibre în organism. De obicei există semne la care ar trebui să fim atenţi şi să le scoatem din capitolul „e normal“.

Trăim o viaţă agitată şi de prea puţine ori ne oprim să ne întrebăm de ce ne doare, de ce suntem obosiţi, de ce ni se întâmplă un anumit lucru, fiind tentaţi să credem că un pic de odihnă în weekend şi o masă caldă la prânz, o dată pe săptămână, ar fi suficient. 
 

Medicii ne avertizează însă că sunt boli care înaintează tăcut, unele dintre ele nevindecabile. Una dintre acestea este diabetul, care însă, după instalare, indiferent de tip (de tip I - insulino-dependent, de tip II - pe care îl ţinem sub control cu antidiabetice orale, sau diabetul gestaţional, apărut în timpul sarcinii) emite semnale.

„Poliuria, polidipsia şi polifagia sunt primele semne. Constaţi că urinezi mult, uneori des, că ai o sete de nestăvilit, ajungând să bei lejer 3 litri de apă pe zi, că ai o poftă foarte mare de mâncare, mănânci, dar în acelaşi timp şi slăbeşti. În aceste cazuri trebuie să mergi la medic pentru investigaţii. Alături de acestea mai pot fi şi alte semne în formele de început. Spre exemplu o urticarie cronică, o stafilococie cronică, o infecţie de piele care pe medic îl face să se gândească la diabet. În special cei cu rude care suferă de diabet (bunici, părinţi, unchi, mătuşi, veri) ar trebui să aibă o grijă deosebită şi să se investigheze periodic, pentru că diabetul are şi o componentă ereditară“, spune medicul de familie Milica Mazilu, care confirmă faptul că incidenţa diabetului a crescut alarmant, programul naţional de evaluare a stării de sănătate fiind cel care a dus la investigarea în masă a pacienţilor, iar rezultatele s-au transpus în statistici alarmante.

Cât despre ce putem face pentru a nu ajunge la o formă de diabet, stilul de viaţă sănătos este prima recomandare. Să evităm stresul, să mâncăm echilibrat, consumând produse de bună calitate, să aducem în organism aportul optim de vitamine şi minerale, să facem mişcare, de preferat în aer liber, sedentarismul fiind, de altfel, vinovat şi de o serie de alte boli, să ocolim mâncarea de tip fast-food şi în mod special să ne ferim copiii de ea. „Populaţia obeză este predispusă la diabet, de aceea dacă avem în evaluare un copil sau un tânăr din această categorie ne gândim inclusiv la această boală“, a mai spus medicul.  

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite