Scrisoarea pe care Eugen Ionescu i-a trimis-o lui Ceauşescu cerându-i demisia. „Noaptea am avut un coşmar. Am visat că venise la uşa mea cu valizele“

Scrisoarea pe care Eugen Ionescu i-a trimis-o lui Ceauşescu cerându-i demisia. „Noaptea am avut un coşmar. Am visat că venise la uşa mea cu valizele“

Eugen Ionescu la bătrâneţe

Aspecte inedite din viaţa întemeietorului teatrului absurdului au fost făcute publice la Slatina, în cadrul Simpozionului Naţional „Eugen Ionescu – prima sută de ani“, dezvăluind un Eugen Ionescu înconjurat de români la Paris şi permanent preocupat de ţara în care s-a născut, semnând scrisori şi susţinându-i pe opozanţii regimului comunist.

Ştiri pe aceeaşi temă

Eugen Ionescu s-a născut în 26 noiembrie 1909, la Slatina, în judeţul Olt, tatăl fiind român, iar mama de origine franceză. Este o personalitate pe care slătinenii şi-o revendică, înfiinţând, chiar cu acordul marelui dramaturg, o societate care îi poartă numele, imediat după 1989, organizând anual, în noiembrie, Zilele „Eugen Ionescu“ şi comunicând permanent pe tema operei sale, chiar dacă Eugen Ionescu, o personalitate la nivel mondial, nici astăzi nu se studiază în şcoala românească.

Despre Ionescu, devenit Ionesco după rămânerea sa definitivă în Franţa, se ştie că  nu s-ar fi simţit niciodată cu adevărat român, deşi a început să scrie în limba tatălui său. Prof. univ. dr. Mihalea Albu, poetă, prozatoare, critic şi istoric literar, director fondator al revistei dedicate exilului românesc, Antilethe, a adus, în schimb, în cadrul Simpozionului „Eugen Ionescu – prima sută de ani“ organizat de Şcoala Gimnazială „Eugen Ionescu“, marcând astfel 25 de ani de la trecerea în nefiinţă a scriitorului, elemente din memorii şi jurnale care descriu un român autentic, preocupat de soarta intelectualilor români care au ales exilul, dar şi de cea a celor rămaşi acasă, înconjurat de români şi îndemnându-i să-şi preţuiască limba. A mers chiar atât de departe încât i-a adresat personal scrisori lui Nicolae Ceauşescu, prin care îi cerea să plece.

„Pe acest plan implicarea sa a fost deosebită. A luat atitudine prin toate căile. A semnat tot felul de adrese care erau îndreptate ori către Bucureşti, ori către guvernul francez. Îmi amintesc că în una dintre scrisorile lui către Ceauşescu, în care îi cerea demisia, îi cerea să plece, şi, dacă crede de cuviinţă, poate să vină în Franţa, că el îl va găzdui. După aceea, notează Eugen Ionescu: «Noaptea am avut un coşmar, am visat că venise la uşă, cu valizele, el şi Elena Ceauşescu, şi spuneau – ai hotărât că ne găzduieşti, ia-ne!“, a menţionat prof. Dr. Mihaela Albu, subliniind de asemenea că Eugen Ionescu „era tot timpul alături de organizaţiile româneşti din Paris care iniţiau diverse acţiuni. Cum a fost, de exemplu, strângerea de semnături pentru o declaraţie împotriva regimului Ceauşescu, pentru condamnarea unei presiuni, penstru susţinerea unei revolte ori pentru susţinerea unui scriitor. În aprilie ’85 el semnează, alături de români şi francezi, pentru susţinerea lui Dorin Tudoran, aflat în greva foamei,  să determine autorităţile să-i elibereze paşaport“.

„Crăciunul, Paştele, Revelionul şi le petrecea în compania unor români“

„Era foarte apropiat de mulţi dintre intelectualii din Paris şi nu numai, atât de apropiat încât, de exemplu, Crăciunul, Paştele, Revelionul şi le petrecea în compania unor români“, a spus prof. Mihaela Albu, exemplificând cu rândurile lui Virgil Ierunca: „De cum am venit la Paris, am venit să-l cunosc. Era unul din idolii mei secreţi. De la început, Eugen Ionescu a fost foarte atent cu neliniştile mele. M-a primit ca pe un frate mai mic. De nenumărate ori, la masă. (...) 26 ianuarie 1950. Îmi propune să mă mut la ei, în camera lui Marie-France“. Nu acceptă, spune Albu, „dar consemnează şi înţelegem că-i apreciază foarte mult disponibilitatea umană“.

Deşi s-a spus adesea că Eugen Ionescu încerca să scape de tot ce e românesc, vorbea o limbă română perfectă, după cum nota Monica Lovinescu.  

„Cultura românească, literatura română, nu se fac doar în interiorul ţării invadate, desfigurate, cu botniţa la gură“

„Monica Lovinescu, cea care folosea cel mai mult limba română, la Europa Liberă, în conversaţii, dar mai ales în scris, deci ea, notează cu surprindere că «româneasca lui Eugen este plină de cuvinte pe care aproape le uitasem». Deci ştia limba română, şi-o amintea până la nuanţe“, apreciază dr. Albu.
Ba mai mult, în 1987 scrie un editorial pentru primul număr al revistei Agora, care apărea în Statele Unite, prin intermediul căruia îi îndeamnă pe scriitorii români să scrie mai departe în româneşte.

Prof. dr. Mihaela Albu FOTO: Facebook/Laurenţiu Guţică

„Cultura română şi literatura sa rămân vii prin ceea ce se poate numi Diasporă. Cultura românească, literatura română, nu se fac doar în interiorul ţării invadate, desfigurate, cu botniţa la gură. În timp ce în România cultura a fost smulsă din rădăcinile ei spirituale, adevăratele rădăcini au fost transplantate dincolo de frontiere şi se pot întinde în lumea întreagă. De la Brâncuşi la Eliade, de la Cioran la Tudoran, nu voi mai cita  atâtea alte nume, ale altor reprezentanţi activi ai culturii noastre, poeţi, prozatori, pictori, sculptori de prestigiu care nu contenesc să se manifeste ca purtători de cuvânt ai unei mesagerii fără nume ai unui popor ce nu poate fi înăbuşit în ciuda încercărilor. Literatura română, arta sa, nu se exprimă doar în diverse limbi străine, ci persistă în limba română, prin atâtea reviste şi publicaţii impresionante prin calitatea unei inimi rămase intacte, deşi deformată şi din ce în ce mai impură în biata ţară îndepărtată, uitată parcă de tot universul. (...) Scrieţi româneşte, scria marele Heliade Rădulescu acum un secol de când româna modernă, adică limba şi literatura română, încercau să se constituie. Scrieţi româneşte şi, bineînţeles,  scrieţi şi în alte limbi, dar mai ales româneşte, pentru ca limba să nu piară!“, este fragmentul prezentat de asemenea de dr. Albu auditoriului format în bună măsură din profesori de limba franceză, istorici, oameni de cultură.

CITIŢI ŞI:

Cultura românească, literatura română, nu se fac doar în interiorul ţării invadate, desfigurate, cu botniţa la gură

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: