Scenaristul seriei “Harry Potter”, vizită de neuitat în judeţul Olt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scenaristul seriei “Harry Potter”, englezul John Muir Potter, s-a aflat, luni – 21 octombrie, într-o scurtă vizită în municipiul Slatina şi în alte câteva localităţi din judeţ. Scopul vizitei a constat în faptul că John Muir Potter, în afară de faptul că a făcut parte din echipa ce a asigurat succesul filmelor menţionate, este şi fondatorul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară, cel mai mare ONG din Europa ce implică elevi.

John Muir Potter a avut un program bine stabilit, ce a cuprins o serie de întâlniri cu reprezentanţi ai oficialităţilor municipiului Slatina, Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt şi a câteva şcoli din judeţ. Iar vizita acestuia a decurs fără incidente, doar a fost vorba despre iniţiatorul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară (SNAC) în mai multe ţări – inclusiv România, cea mai mare asociaţie non-guvernamentală din Europa, ce are ca obiectiv principal iniţierea de programe de acţiune comunitară între voluntari din unităţi de învăţământ, ONG-uri, pe de o parte, şi, pe de altă parte, persoanele provenite din grupurile dezavantajate. Mai multe unităţi şcolare din judeţul Olt sunt membre ale SNAC, care este prezentă în ţara noastră din 2003.

John Muir Potter a poposit la Slatina din Marea Britanie în jurul orelor 10.30, prima sa oprire fiind la Şcoala generală „George Poboran”. Aici, scenaristul faimoasei serii de filme pentru copii a avut parte de o primire elogioasă, mai mule zeci de elevi ai şcolii îmbrăcaţi în uniforme şcolare l-au întâmpinat cu baloane şi steguleţe ale României şi Marii Britanii. Unul dintre elevii unităţii şcolare-gazdă, Luca Szocs, elev în clasa a III-a, i-a dăruit acestuia chiar un tablou pictat de el, ce reprezintă Mănăstirea Clocociov de la marginea Slatinei, unul dintre cele mai vechi şi mai bine păastrate lăcaşuri de cult din judeţ. De asemenea, directoarea şcolii, Carmen Nedelcu, i-a oferit scenaristului seriei “Harry Potter” i-a dăruit, la rându-i, o mapă conţinând activităţile derulate de către elevii şcolii în cadrul SNAC în ultimii doi ani de când este membră.

Activitatea SNAC de la Olt, inspectată în câteva ore

“Scopul domniei sale (John Muir Potter, n.a.) la Slatina şi în judeţul Olt este dat de faptul că a dorit să cunoască personal activitatea voluntarilor şi profesorilor coordonatori din şcolile din judeţ desfăşurate până acum. Cu alte cuvinte, a fost o vizită de familizare cu activităţile derulate sub cupola SNAC România, domnia sa coordonând şi filiala din ţara noastră”, a declarat profesorul psiholog Camelia Tiţa din cadrul IŞJ Olt.

John Muir Potter s-a deplasat, apoi, la sediul Organizaţiei „Trebuie” care se ocupă cu ceruperarea şi reintegrarea în societate a copiilor cu dizabilităţi dinn Slatina. Aici, scenaristul englez s-a întâlnit cu coordonatorii şi voluntarii ONG-ului, vizionând, totodată, şi un program pregătit de copiii cu dizabilităţi din cadrul asociaţiei, împreună cu voluntarii. În jurul orelor 13.00, John Muir Potter s-a aflat la Balş, unde a vizitat Şcoala Gimnazială Specială de aici. De asemenea, a participat la un mic spectacol artistic oferit de copiii cu dizabilităţi de aici şi voluntarii Şcolii, dar s-a şi întâlnit cu coordonatori ai SNAC, profesori şi elevi voluntari din zona oraşului. Programul vizitei “ambasadorului” seriei de filme “Harry Potter” s-a încheiat după-amiază cu o masă festivă alături de coordonatorii SNAC din judeţ.

Ce este SNAC ?

Muir John Potter este direct implicat în acţiunile comunitare din România în ultimii douăzeci de ani, prin intermediul Asociaţiei. Această experienţă a fost rezumată în cartea “Acţiunea comunitară”, pe care Muir John Potter o adresează coordonatorilor locali, judeţeni şi regionali, responsabili de Acţiunea Comunitară în cadrul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară (SNAC). 

Strategia Naţională de Acţiune Comunitară, aprobată în 2007 prin Ordin de ministru, permite elevilor de liceu să facă parte din echipele de voluntari constituite la nivelul unităţii de învăţământ în care sunt şcolarizaţi. Activităţile pe care voluntarii le pot întreprinde vizează susţinerea persoanelor aflate în dificultate, în special a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale, prin includerea lor în activităţi de socializare, de petrecere a timpului liber, de terapie ocupaţională şi de grup etc. Beneficiarii direcţi ai activităţilor pot fi: copii/tineri/adulţi cu dizabilităţi, copii/tineri/adulţi abandonaţi sau fără locuinţă, bătrâni, bolnavi, orice persoană aflată în dificultate. Strategia Naţională de Acţiune Comunitară este menţionată ca exemplu de bună practică la nivel european, iar ţări ca Republica Moldova, Georgia, Armenia sau Macedonia au implementat sau sunt în curs de a implementa acest program, după modelul ţării noastre.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite