Rezultate Evaluare Naţională 2019 în judeţul Olt. Opt medii de 10. Doi elevi sunt din şcoli de la ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
evaluare naţională slatina

Elevii care au susţinut examenul de Evaluare Naţională sesiunea 2019 au aflat marţi, 25 iunie 2019, rezultatele celor două probe, înainte de contestaţii.

Opt elevi din judeţul Olt au reuşit să obţină nota 10 la ambele probe ale Evaluării Naţionale, doi dintre ei fiind de la şcoli din mediul rural, Orlea, respectiv Vităneşti.

 Tot media 10 au mai obţinut trei elevi ai Colegiului Naţional „Ion Minulescu“ din Slatina, un elev al Liceului cu Program Sportiv Slatina, un elev al Şcolii Gimnaziale „Constantin Brâncoveanu“ Slatina şi un elev al Şcolii Gimnaziale „Nicolae Titulescu“ Caracal.

În judeţul Olt au fost înscrişi pentru susţinerea examenului peste 3.000 absolvenţi de clasa a VIII-a, dintre aceştia peste 400 alegând să nu se prezinte la cele două probe. La absenţi se adaugă alţi aproape 500 (487) elevi care fie sunt coringenţi, fie au rămas cu situaţia neîncheiată şi care trebuie să-şi lămurească situaţia până la sfârşitul verii, pentru a se putea înscrie la şcolile profesionale.

Absolvenţii de gimnaziu din Olt au susţinut cele două probe în 75 centre de examen, probele desfăşurându-se fără incidente. Lucările lor au fost corectate de profesori evaluatori din judeţul Gorj, profesorii cooptaţi la centrul de evaluare din Olt corectând lucrările elevilor din judeţul Dolj.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite