Revelioanele de altădată: Petreceri cu tombolă şi nelipsita „Periniţă“ după care şi astăzi tânjesc românii

Mâncarea de pe masa de Revelion din comunism se regăseşte şi astăzi în preferinţele românilor FOTO: click.ro

Revelioanele organizate pe vremea comunismului nu aveau neapărat focul de artificii, dar aveau muzică bună, veselie, mese îmbelşugate pentru care oamenii alergau poate cu săptămâni înainte, şi artiştii favoriţi la televizor.

Dacă întrebi astăzi românii trecuţi de 50 de ani după ce tânjesc atunci când vine vorba de Revelioanele de altădată, îţi vor spune, aproape fără excepţie, că era vorba, în primul rând, de bucuria de a se întâlni şi a petrece împreună.

„Nu sunt nostalgic după comunism, nu despre asta e vorba, însă era o atmosferă pe care nu o mai regăsesc astăzi, era lumea bucuroasă. Din mult, din puţin, puneai la un loc şi te simţeai bine, că era acasă, că era la căminul cultural, că era pe la prieteni sau la restaurant. Era voie bună peste tot“, spun românii pentru care astăzi sărbătorile au devenit obositoare, private, pentru mulţi, de bunătăţi, pe care, culmea, le văd în galantare, dar nu toţi şi le permit.

„Whiskey n-aveai, veneau câteva sticle, pe repartiţie“

Ingredientele unei mese îmbelşugate de Revelion erau, şi cu zeci de ani în urmă, ca şi astăzi, sarmalele, răciturile, cozonacii, peştele, carnea de curcan. „Nu prea se găseau în comerţ, se făceau acasă. Şi se mai făceau, evident, la restaurantele care organizau Revelion, iar de acolo mai puteau, unii, să cumpere. Cozonacul nu putea lipsi, iar dimineaţa, ciorba de potroace“, povesteşte Nelu Ciobanu, fost şef al Alimentaţiei Publice înainte de 1989. 

Românii aveau posibilitatea să petreacă Revelionul la restaurant, la petrecerea organizată de întreprinderile la care fiecare lucra. Muncitorii petreceau alături de şefi, iar meniul era comun, spune Nelu Ciobanu. De altfel, diferenţele între ofertele diverselor restaurante nu erau foarte mari şi nu costul era problema care îi împiedica pe români să petreacă noaptea dintre ani la local, ci locurile limitate.

„Mai degrabă se bea atunci şampanie, decât astăzi, când avem pe piaţă tot felul de făcături. Aveam Zarea, se găsea, se putea cumpăra, iar baza la petrecere erau vinul şi ţuica, deşi se serveau şi alte băuturi. De băuturi fine, într-adevăr, nu se prea punea problema, se găseau în shop-uri, dar n-aveai voie să deţii dolari, era problemă mare, trebuia să-i declare, să… Veneau câteva sticle de whiskey, cu repartiţie, la restaurant, şi le puneai câte 50 de mililitri, dar nu la toţi“, povesteşte organizatorul unor astfel de petreceri în comunism.

Din cele aproximativ 40 de restaurante câte erau în Slatina, în cel puţin două treimi se organizau Revelioane. Artişti celebri veneau şi încântau participanţii. „Veneau Irina Loghin, Maria Lătăreţu, a venit Puiu Călinescu… Stăteau o oră la un restaurant, plecau după la alt restaurant. Erau chiar şi focuri de artificii, se ocupau persoane pregătite, erau pirotehnişti, dar nu era aşa de important momentul ăsta. Doamnele se pregăteau, veneau foarte aranjate, cu rochii lungi, aveau de lucru croitoresele în perioada respectivă“, a continuat Nelu Ciobanu.

La două zile de la Revelionul clasic, lucrătorii din Alimentaţia Publică aveau parte, pe 3 ianuarie, de propriul Revelion, la care îşi aduceau familiile. Era, de altfel, cea mai aşteptată sărbătoare din an. 

Că erau la restaurant sau acasă, la miezul nopţii românii ascultau mesajul tovarăşului Nicolae Ceauşescu. 

„Nu era asta o regulă, puteai să-ţi vezi de ciocnit pahare, nu-ţi impunea nimeni, însă aşa se-ntâmpla, te uitai la televizor să vezi mesajul tovarăşului“, a mai spus Ciobanu. 

Revelionul se încheia la restaurant spre dimineaţă, cu „Periniţa“. Petrecăreţii care nu se lăsau duşi erau serviţi cu ciorba de potroace, în linişte, pentru că programul la televizor se încheiase, la fel şi cel al artiştilor aduşi la petrecere. Nu se punea problema, pe atunci, însă, de Revelioanele în aer liber, din piaţa publică. Nu bubuiau petardele, în schimb, şi în sate, dar şi în oraşe, băieţii se antrenau cu zile întregi înainte, sau chiar săptămâni, să pocnească din bici. Era, de altfel, o adevărată competiţie între ei să confecţioneze biciul cu măiestrie, în prima zi din an pornind cu toţii cu Pluguşorul, obicei promovat şi de televiziunea naţională, singura, de altfel.

Revelionul ostăşesc în cazarme

De momente deosebite aveau parte inclusiv militarii în termen şi superiorii lor. Dacă ofiţerii mergeau de obicei la Casa Armatei şi petreceau, petrecerile acestora fiind deosebite, militarii în termen care nu reuşeau să plece în permisie aveau parte de Revelionul ostăşesc. „Se întreceau comandanţii de plutoane să organizeze acest Revelion. Se colinda, erau militari care cântau la diverse instrumente şi care îşi încântau colegii...“, şi-a amintit şi col. (r) Victor Epure.

Muzicienii, pe de altă parte, lucrau, ca şi chelnerii şi ospătarii. Dumitru Duţă, astăzi profesor de chitară la Şcoala Populară de Arte, iar în comunism membrul unei formaţii apreciate şi în ţară şi peste hotare, a povestit că la Hotel Parc, unde se organizau poate cele mai pretenţioase Revelioane din municipiul Slatina, veneau să cânte artişti de renume. „Era muzică de toate genurile. Aveau câţiva invitaţi care veneau de pe la Bucureşti, Gil Dobrică, Luigi Ionescu… Cântau pentru toţi invitaţii. Erau şi câţiva petrecăreţi mai deosebiţi, dar stăteau separat, la etajul 9, îşi luau apartament. Dar coborau în sala de dans. Se organizau tombole, era divertisment. Şi Crăciun şi Revelionul se simţeau altfel. Lumea acum merge în afară, merge la munte, merge…“, a mai spus Duţă. 

Profesorul Dumitru Duţă spune că a trăit şi experienţa Revelioanelor în afara ţării, unde însă se petrece doar  până la miezul nopţii, nicidecum până dimineaţa, poate şi de aici efortul pe care îl fac românii aflaţi departe de ţară să ajungă acasă de Sărbători şi să petreacă după tradiţie.