Regalistul care a militat pentru monarhie încă din comunism:  „Stră-străbunicul meu a fost căutător de piei la Curtea Regală, nu puteam să cred în altceva“

Gheorghe Atanasescu l-a fotografiat în nenumărate rânduri pe Regele Mihai I FOTO: Gheorghe Atanasescu

N-a trăit niciodată „pe viu“ 10 mai, Ziua Regalităţii, însă, în familia sa, amintirile împărtăşite despre regi şi regalitate au fost o constantă. În 1985 a trimis, prin intermediul unor turişti belgieni, o solicitare către Eugen Ionescu, de a fi primit în „Uniunea pentru Regele Mihai“, iniţiată în Franţa, iar după 1990 le-a trimis constant regelui Mihai şi reginei Ana, în Elveţia, fotografii din România.

Gheorghe Atanasescu, un inginer pensionar din Slatina, este unul dintre puţinii regalişti cu o atitudine constantă. A crescut cu poveştile despre regii României, a aflat că din neamul său mulţi şi-au legat destinul de curtea regală şi nu şi-a dorit altceva decât să-l vadă repus în drepturi pe regele Mihai, lucru care nu s-a mai întâmplat. 

„Stră-străbunicul meu  a fost căutător de piei la Curtea Regală, vara venea casă, la Rădeşti, unde pregătea pieile de miel şi de viţel, iar toamna, când Parlamentul îşi începea activitatea, pleca la Curte, unde scria pe piele toate legile promulgate. A scris declaraţia de independenţă de la 1877, a scris actul prin care România a devenit regat la 1881 şi atâtea alte acte. Am avut un unchi aviator în Germania, pe care sfârşitul războiului l-a găsit prizonier şi care nu şi-a mai putut niciodată continua cariera, unui alt unchi, rămas în sat, i se luaseră cele 10 pogoane de pământ, şi nici acesta nu-i putea vorbi de bine pe comunişti, în familie doar despre rege s-a vorbit, în sat erau mulţi care studiaseră şi vorbeau doar frumos despre acele timpuri, nu puteam să cred în altceva“, argumentează, simplu, Gheorghe Atanasescu alegerea sa de a susţine monarhia.

În regimul comunist a fost un neadaptat, lucru constatat de superiori, motiv pentru care, pentru a nu risca surprize, la manifestările omagiale primea constant zile libere. Pleca atunci pe munte, unde, la cabanele din creierii munţilor „puteai să-l înjuri în voie pe Ceauşescu, nu te auzea nimeni, nu te-nregistra nimeni, nici curent nu era, stăteai la lumânare“. Şi tot acolo, la focul de tabără, stătea la poveşti până la miezul nopţii cu ceilalţi excursionişti.

Într-o astfel de escapadă întâlneşte, în 1985, un grup de turişti belgieni, pe care îi roagă să-i trimită în Franţa o scrisoare, către dramaturgul Eugen Ionescu. „Aflasem că Eugen Ionescu înfiinţase «Uniunea pentru Regele Mihai», aşa că, pe o copertă de carte, i-am scris cine sunt, i-am spus că sunt din oraşul în care s-a născut, Slatina, şi că vreau să mă înscrie în societatea pe care o înfiinţase“, povesteşte Atanasescu. După 1990, luând legătura cu reprezentantul Casei Regale, a aflat că scrisoarea sa a ajuns în Elveţia, chiar la regele Mihai.

În 1990 a venit dezamăgirea de a-l vedea pe rege izgonit la revenirea sa în România, deşi în Bucureşti şi în Timişoara se scandase, cu sinceritate, subliniază Atanasescu, „Vrem făină şi mălai şi pe regele Mihai!“. În 1990 vorbeşte personal cu Eugen Ionescu, dramaturgul fiind cel care l-a căutat telefonic la fabrica din Slatina unde lucra, iar în 1994 îi este prezentat ambasadorului Alexandru Paleologu. De atunci începe corespondenţa cu reprezentanţii Casei Regale, din Elveţia. „Le trimiteam fotografii de peste tot din România, de la munte, dintr-un sat, pe unde mergeam, fotografii din Slatina...“, îşi aminteşte regalistul.

La fiecare ieşire publică Regele Mihai s-a bucurat de atenţia poporului său FOTO Gheorghe Atanasescu

În 1997 are în sfârşit privilegiul de a-l întâlni pe rege faţă în faţă. „L-am văzut prima dată de departe, în spate, unde regele şi regina dădeau mâna, peste un gard, cu oamenii aflaţi în parcul Herestrău. Am vorbit cu şeful Casei Regale, Gheorghe Antoniade, care mă cunoştea, iar regele i-a spus să vin prin faţă, să stăm de vorbă. Am stat trei ore acolo, dintre care o oră cu regele Mihai şi cu regina Ana. M-a întrebat, îmi amintesc, despre Dealul Grădiştea din Slatina, pe care l-a numit „piemontul pe care-l vezi când vii dinspre Craiova“, am vorbit despre Drăgăşani, erau locuri pe care le parcursese în tinereţe cu automobilul, în desele plimbări. Când a venit vorba despre Drăgăşani m-a invitat să beau un pahar de vin. Am fost, însă, atât de emoţionat încât nu am putut să fac o fotografie, deşi ne aflam într-un cadru restrâns şi aveam şi aparatul de fotografiat cu mine. I-am făcut însă, de-a lungul timpului, foarte multe“, mai spune Atanasescu.

Nu de fiecare dată era uşor de ajuns în preajma regelui, pentru o fotografie, spune regalistul FOTO: Gheorghe Atanasescu

La fiecare ieşire oficială a regelui, de care afla, Gheorghe Atanasescu era prezent. „Într-un an, de 10 mai, a ajuns la Cozia după-amiaza. Bătea soarele foarte tare. M-am urcat pe gard să fac fotografia. M-a văzut, m-a recunoscut şi s-a apropiat puţin, a stat câteva secunde, am făcut fotografia şi a plecat“, dezvăluie regalistul.

Slujbe religioase într-o biserică din Slatina

Imediat după 1990, cei câţiva monarhişti din Slatina au început să se adune şi să-şi împărtăşească preocupările. Nu după mult timp au devenit tradiţie şi slujbele religioase oficiate într-o biserică din Slatina în zilele de 10 mai, Ziua Regalităţii, şi 25 octombrie, Ziua Armatei Regale. „Am renunţat, cred, prin 1998, pentru că pe de o parte anumite persoane s-au plâns că «nişte nebuni» ocupă biserica şi fac slujbe, iar credincioşii nu pot intra, iar pe de altă parte, de la an la an se aduna din ce în ce mai multă presă. Stabilisem să nu permitem accesul, să nu transformăm totul în spectacol, ci să dăm la sfârşit declaraţii. În cele din urmă, pentru a nu pune pe nimeni în situaţii delicate, am renunţat“, mai spune Atanasescu.

„De 10 Mai, soldaţii primeau pe front carne, ţuică şi obiele“

Regalistul slătinean (foto centru) e trist că moştenitorii Casei Regale nu se ridică la prestaţia înaintaşilor lor FOTO: Adevărul

Gheorghe Atanasescu n-a prins, „pe viu“, nicio sărbătoare de 10 Mai, din cele 80, înainte de 1948, însă în familia sa se povestea adesea despre adevărata sărbătoare de la acea dată, pentru întreg poporul. „Bunicul meu, care a trăit 95 de ani, şi care a luptat pe front în Primul Război Mondial, povestea că şi în tranşee era sărbătoare. Primeau carne la mâncare, primeau ţuică şi li se dădeau obiele. 10 Mai a existat, n-a fost nicio invenţie a nimănui, au început după să se inventeze fel de fel de zile!“, încheie regalistul.