Răscoala de la 1907, înecată în sângele a zeci de ţărani în Olt. Cum s-au transformat satele în câmpuri de război
0
Ajunşi, după un an de muncă, să mănânce şi în decembrie tot mămăligă stricată, ţăranii din Olt se răzvrătesc în primăvara anului 1907 împotriva moşierilor şi arendaşilor, într-unul dintre cele mai violente episoade ale Răscoalei, arzând zeci de conace, omorând boieri sau fugărindu-i până la marginea oraşelor. Pentru asta zeci dintre ei plătesc cu viaţa, alte sute cu luni sau ani de temniţă.
Ţăranii din Olt au scris unul dintre cele mai sângeroase fragmente ale Răscoalei de la 1907, alături de fraţii de suferinţă din Vlaşca şi Teleorman, spun istoricii. Realitatea pe care o trăiau, şi care i-a determinat în cele din urmă să-şi prigonească stăpânii cu furcile şi topoarele, e redată succint în mai multe dintre documentele vremii.
Peste 20 dintre comunele Oltului de la acea vreme s-au aprins în nopţile de revoltă ale ţăranilor, furiei celor răpuşi de foame şi nedreptate căzându-le pradă cei mai nemiloşi dintre moşieri, dar şi alţii care de-a lungul vremii manifestaseră îngăduinţă şi dreptate în relaţia cu cei care le munceau pământurile. Furiei nemaipomenite a celor asupriţi li s-a răspuns pe măsură, fiind mobilizaţi sute de soldaţi şi rezervişti, comune întregi devenind câmp de bătălie.
„Am rămas săraci, fără niciun mijloc de vieţuire“
În articolul „File din istoria răscoalei ţărăneşti de la 1907“, publicat în revista Memoria Oltului, autorul Costel Vasilescu zugrăveşte situaţia în care se aflau ţăranii din Olt, în pragul revoltei:
„Un sat sărac în care puţine familii posedau o suprafaţă arabilă de 5 hectare, siluit şi jecmănit până la limita suportabilităţii de arendaşi, o pătură interpusă între ţărani şi moşierii pe ale căror interese le slujeau, arendaşi în mare măsură străini de sat şi de ţară, de origine evreiască în Moldova şi greci şi bulgari în Muntenia şi Oltenia. “. N-a fost greu, astfel, ca scânteia izbucnită în Moldova să aprindă o grozavă vâlvătaie în judeţele din Muntenia şi Oltenia.
Ţăranii cereau îndosebi învoieli mai uşoare, doborâţi de pretenţiile moşierilor, dar şi mai rău de cele ale arendaşilor, mai cereau să poată munci moşiile statului şi de-abia în ultimul rând alungarea arendaşilor şi predarea moşiilor la preţul arendei. Cât de greu de suportat devenise situaţia se desprinde dintr-o plângere pe care ţăranii o înaintau prefectului, aducându-i la cunoştinţă abuzurile arendaşului Sterie Paulopol, din Şerbăneşti, document redat în articolul citat anterior:
„Domnule Prefect,
Subsemnaţii locuitori ai comunei Şerbăneştii de Jos, judeţul Olt... de zece ani de
când avem arendaş al moşiei noastre pe dl. Sterie Paulopol, am rămas săraci, fără niciun
mijloc de vieţuire pentru că în tot cursul anului, adică de la ridicarea zăpezii şi până la
căderea ei din nou, suntem neschimbaţi nicio zi, făcându-i tot felul de munci domniei sale
la timp, iar [ogoarele] noastre deşi arate şi sămănate, fără timp nu le putem munci
niciodată, răul devine după cum urmează: Pogoane de învoială după actul de angajament
nu ni le dă drepte, dacă avem a-i secera patru – cinci, cu plusul îi facem şapte sau opt
pogoane şi dacă cerem să ni se măsoare terenul pe care l-am arendat, spre a ne plăti,
începe atât domnia sa cât şi oamenii domniei sale a ne bate, înjura şi multe altele..
Aceste fapte le-am reclamat în toţi timpii anilor, dar glasul nostru nu a fost auzit
de nimeni, deşi uneori veneau în această privinţă câte un domn subprefect sau inspector
comunal, îi vedeam şi noi când intra în curte la Domnia sa, iar când ieşea îi vedea numai
Domnia sa, iar nu şi noi...” (DJAN - Olt. Fond Pref. Olt. Ds. 40/1907, f. 381
Memoriile se tot adunau la Prefectură, de peste tot: Crăciunei, Perieţi, Bârseşti. La început de martie, în ţară se ivesc zorii revoltei. În câteva zile se consemnează primele victime printre ţăranii răsculaţi, în Moldova.
Crâmpoia, prima localitate din Olt cuprinsă de revoltă
Valul se propagă rapid şi în timp ce în Moldova apele încep să se liniştească, în Muntenia lucrurile capătă dimensiuni nemaipomenite. În Vlaşca, Teleorman şi Olt se înregistrează cele mai violente evenimente, prima localitate din Olt în care ţăranii se ridică împotriva moşierilor fiind Crâmpoia. Sunt arse conacele moşierilor Leonte, Ion Ghioceanu, Gh. Burcă, Mavrodin şi Ion Momiceanu, ultimul fiind ucis.
Valul porneşte spre Şerbăneşti, Tâmpeni, Tituleşti, Văleni, Mihăieştii de Sus şi de Jos, Stoicăneşti, Dudu, Beciu, Viespeşti, Comani, Bărcăneşti, Perieţi, Bălteni, Vâlcele, Greci.
Slatina, refugiul moşierilor, ameninţată cu asaltul răsculaţilor
Veştile circulă repede, iar boierii care mai au vreme se retrag în casele de la oraş. Slatina, însă, nu era tocmai o fortăreaţă, aşa că autorităţile cer ajutor:
„Iminenţa pătrunderii răsculaţilor în Slatina determină autorităţile să solicite întărirea prezenţei militare în zonă, prin transferarea unor unităţi de cavalerie şi infanterie de la Corpul I Armată din Craiova. Dirigintele poştei din Slatina, Eugeniu Castan îşi informa superiorii de la Bucureşti asupra faptului că şeful gării din oraş solicita telegrafic Parchetului trimiterea unui batalion având informaţia că «va fi prădată şi aprinsă gara» în care se găseau 300 de vagoane cu grâu. Telegrama menţiona starea de panică a locuitorilor oraşului, operaţiunile militare întreprinse la barierele şi pe centura localităţii. Telegramele expediate la Bucureşti începând cu data de 25 martie 1907 de primarul oraşului Slatina, C. Drăgoescu, deputatul Stăncescu, sau de C Manu, prefectul de Olt, relevă la unison că mişcările ţărăneşti nu mai puteau fi oprite”, notează istoricul Laurenţiu Guţică într-un material din anuarul Muzeului Oltului.
Se formează rapid o gardă civilă, din negustori, proprietari şi comercianţi, care sunt înarmaţi cu 200 de puşti.
Cu toată prevederea, ţăranii ajung în oraş să-i ia la întrebări pe moşieri, un astfel de moment, al întâlnirii dintre ţăranii veniţi să facă „rivoluţie“ şi moşierul Take Cazan, fiind redat în memoriile prefectului Constantin Anghel, care i-a urmat în acele zile lui C. Manu, memorii publicate cinci ani mai târziu, în 1912.
Boierul le reaminteşte mai întâi ce vremuri bune au trăit împreună, cum le-a botezat copiii etc., „Ei ascultau cu luare aminte clătinând din cap şi numai din când în când întrerupeau cu câte un „Aşa!“. La urmă ar fi rămas nedumeriţi dacă unul din ei nu-i scotea din încurcătura în care-i pusese vorbele de miez ale boierului, zicând că: toate-s bune, dar că a venit «rivoluţia» şi trebuie să le lase lor în stăpânire moşia, după cum s-a făcut peste tot. Văzând apoi boierul că n-are încotro, le declară că e de acord să le cedeze moşia prin act scris, cu condiţie însă să-l apere împotriva străinilor care ar veni peste el. Apoi a şi întocmit actul, după ce a avut însă grijă să-i puie ca dată anul următor 1908, spre a asigura astfel eventual un motiv de anularea actului. Când au fost să plece, unul dintre ei a obiectat, întrebând cum rămâne cu «rivoluţia» dacă-i lăsată casa boierului nevătămată. Atunci ceilalţi s-au rugat de boier să-i lase să strice măcar ceva în casă. El s-a învoit şi la asta, iar ei au intrat cu sfială în casă, în vârful picioarelor şi cu căciula în mână, ca în biserică, de au spart o oglindă din perete şi astfel «rivoluţia» a fost satisfăcută. Seara, venind în sat un alt grup de răsculaţi să prăpădească locuinţa boierului rămasă nepustiită, sătenii s-au ţinut de vorbă şi au ieşit să o apere şi, după o bătaie cruntă, au izbutit să alunge pe năvălitori şi să apere pe boier, aşa cum se legaseră”.
„Vă ordon să reprimaţi în mod exemplar distrugând totul şi împuşcând pe capii răscoalei!“
Răspunsul autorităţilor pentru cele comise de ţărani în zecile de localităţi vine rapid, comenzile fiind foarte clare: ,,Vă ordon să reprimaţi în mod exemplar distrugând totul şi împuşcând pe capii răscoalei, fără a vă mulţumi făcând numai prizonieri!”. Ordinele trebuiau respectate chiar dacă într-o localitate conflictul se stinsese: ,,Aceasta să nu împiedice trupa de a ucide pe făptuitori, să nu o împiedice de a incendia casele lor!“.
Prin comandanţii militari, ordinul guvernaţilor - ,,împuşcarea fără judecată şi incendierea caselor, chiar dacă făptaşii nu sunt în flagrant delict” - trebuia dus la îndeplinire. Cad zeci de morţi la Crâmpoia, Şerbăneşti, Văleni, Radomireşti, Mihăieşti, Dudu, Beciu, Cucuieţi, Păroşi, iar prin penitenciarul Slatina trec, din martie până în iulie, peste 500 de arestaţi, hrăniţi în marea parte a timpului cu pâine şi apă.
La 30 aprilie 1907, răsculaţii închişi la Slatina se adresau Prefecturii Olt în vederea eliberării condiţionate pentru efectuarea lucrărilor agricole de primăvară, menţionează istoricul Laurenţiu Guţică.
„Vântul urât al nebuniei a trecut, aveţi pietate de copilaşii noştri care strigă şi aşteaptă libertatea părinţilor, a soţiilor fără sprijin, a părinţilor noştri sfâşiaţi de durere. Vă rugăm, domnule prefect, ca un părinte al judeţului, să fim puşi în libertate pentru munca câmpului, rămâind a ne prezenta când vom fi citaţi, noi găsindu-ne oricând la casele noastre. Cu aceasta atât statul cât şi judeţul ar fi scutite de atâtea cheltuieli, iar noi ne-am putea face munca şi întreţine familia”, încercau ţăranii să înduplece autorităţile.
Reorganizare în judeţ
Dat fiind faptul că în majoritatea localităţilor răsculaţii luaseră de partea lor şi rezervişti ai armatei, preoţi, învăţători, funcţionari din administraţia locală, se caută explicaţii, după inspecţii amănunţite în teren:
„Comunele acestea toate le-am găsit a fi [… cuvânt ilizibil] pe celelalte din judeţ, cu administraţie care lasă mult de dorit, atât din cauza destrăbălării personalului cât şi din cauza modicităţei resurselor unor bugete sărăcăcioase care nu permit fixarea unui salar cu care să se poată plăti un om destoinic. Pentru a remedia aceste rele, am luat măsuri energice în contra personalului, iar în ceea ce priveşte chestiunea salariului funcţionarilor am întreprins o lucrare pentru împuţinarea numărului comunelor prin contopirea celor cu venituri reduse. După ce voi termina lucrarea aceasta şi o voi trece prin consiliul judeţean, voi cere onoarea a v-o supune. În câteva din comunele vizitate am aflat oarecare neînţelegeri între proprietari şi săteni cu privire la dejucarea la dijmuirea grânelor, neînţelegri pe care le-am aplanat. Spiritele sunt în genere liniştite şi […ilizibil] departe de a fi aţâţat, contribuie foarte mult la deplina lor potolire“, transmitea prefectul judeţului către ministru, într-un document citat în Memoria Oltului de Costel Vasilescu.
Se încarcă comentariile...
