Radu Bădica, istoria unui domnitor uitat. A condus Ţara Românească doar trei luni, dar a ţinut-o departe de turci

Radu Bădica este înmormântat la Mănăstirea Dealu de lângă Târgovişte

Fiul natural al lui Radu cel Mare şi frate vitreg cu Radu de la Afumaţi, Radu Bădica este unul dintre domnitorii “uitaţi” ai Ţării Româneşti. Nu există multe date despre el, iar cele ce au apărut sunt contradictorii. A condus Ţara Românească doar trei luni, între noiembrie 1523 – ianuarie 1524. Deşi a domnit doar trei luni, Radu Bădica a reuşit să păstreze ordinea în ţară şi, mai ales, a reuşit să nu lase ţara pe mâna turcilor.

Radu Bădica a domnit într-un dintre acele perioade tulburi din istoria ţării noastre, când conducătorii se succedau cu o viteză ameţitoare. Intervenţia Porţii în susţinerea unui voievod sau altul a alimentat constant o stare de nelinişte, niciun domnitor neavând practic siguranţa că va fi susţinut de turci pentru o perioadă prea lungă. Profesorul Dumitru Botar din Caracal vorbeşte mai pe larg, într-un articol publicat în revista “Memoria Oltului”, despre ce a însemnat “mandatul” unui domnitor al cărui nume este menţionat în trecere de cărţile de istorie.

“Grave tulburări s-au declanşat în Ţara Românească după moartea lui Neagoe Basarab (1521), prilejuite de dorinţa mai multor pretendenţi de a ocupa tronul, deşi urmaş legitim era fiul său Teodosie. Cu toate că avea sprijinul unchiului său, marele ban Preda Craiovescu, Teodosie, în vârstă de numai 16 ani, el nu s-a putut impune, adversarii tatălui aducându-l ca domnitor pe Vlad Călugărul. Turcia nu acceptă această schimbare de decor făcută fără acordul ei, fapt pentru care Mehmet-beg intervine, fiind convins că s-a ivit ocazia după care tânjea atât de mult: să ajungă domnul Ţării Româneşti”, spune profesorul Dumitru Botar.

Mehmet-beg e îl trimite pe Teodosi la Constantinopol şi preia, practice, conducerea Ţării Româneşti, situaţie care-i trezeşte la realitate pe boieri, înţelegând pericolul ce ar urma dacă Mehmet-beg ar rămâne domn. Trecând peste neînţelegerile dintre ei, boierii se unes şi-l pun domn, în ianuarie 1522, pe Radu de la Afumaţi. Poarta însă nu este de acord, mai ales că acesta imediat după numire ridică steagul luptei antiotomane; de aceea ea îl confirmă ca domn, în aprilie 1523, pe Vladislav al III-lea. Boierii însă privesc cu rezerve pe noul voievod, în special cei olteni în frunte cu marele ban Preda Craiovescu, care, în septembrie 1523, este înlăturat din funcţie. În semn de protest, boierii olteni vin cu pretendentul lor - Radu Bădica, fiul lui Radu cel Mare, frate vitreg cu Radu de la Afumaţi. Acesta deţinuse pe timpul lui Neagoe Basarab, în divanul acestuia, dregătoriile de mare postelnic (5 iunie 1517 – 6 august 1520) şi, apoi, de “mare comis” (5 septembrie 1520 – 30 noiembrie 1521).

Cursă mortală la moment de înscăunare

Cu mare greutate reuşeşte noul domnitor, Radu Bădica, să-l alunge din ţară pe Vladislav al III-lea, existând o perioadă când ţara a avut doi domnitori şi două capitale: în nord domnea Bădica, cu capitala la Târgovişte, iar în sud domnea Vladislav al III-lea, cu capitala la Bucureşti.

“Cert este că Radu Bădica devine domn al Ţării Româneşti în octombrie 1523, când braşovenii trimit soli la el în calitate de nou domn (27 octombrie 1523), însă el nu avea confirmarea Înaltei Porţi. Noul domn era rudă apropiată a Craioveştilor, dar nu se distinsese prin ceva deosebit, fiind adus mai mult dintr-o ambiţie a lor deoarece voiau o oarecare independenţă faţă de Turcia, situaţie care, desigur, a nemulţumit-p pe aceasta. Radu Bădica era văr primar cu Neagoe Basarab, mamele lor fiind surori din Hotărani - Romanaţi. Mai este cunoscut şi sub numele de <Radu din Hotărani>. La 30 noiembrie 1523, Craioveştii scriau braşovenilor că l-au alungat pe Vladislav al III-lea deoarece l-au dovedit înţeles cu turcii, cerându-le să-l alunge şi pe Radu de la Afumaţi care se retrăsese acolo. Ei scriau, de asemenea, că l-au pus domn pe Radu Bădica, fiu domnesc, şi cereau să fie socotit şi tratat în consecinţă. Dar braşovenii, deşi îl asigurau de linişte, îl sprijină totuşi pe Radu de la Afumaţi, de aceea Bădica îi ameninţă că, dacă fac joc dublu, el va închina ţara turcilor în ajutorul cărora spera deoarece le promisese 150 de mii de aspri, deşi aceştia îl susţineau în continuare pe omul lor, Vladislav al III-lea”, mai spune profesorul Dumitru Botar.

Acuzat de Radu de la Afumaţi că i-a adus pe turci în ţară, Radu Bădica răspunde: „N-am adus noi pe turci în ţară, ei singuri au intrat, căci ei au intrat şi în alte ţări mai tari decât noi, dar în această ţară când suntem mai slabi decât toate ţările”.

“De fapt, cu fratele său, Radu de la Afumaţi, credem că nu a fost în relaţii bune pentru că în divanul acestuia nu a ocupat nicio dregătorie. Nu a domnit mult deoarece, dorind aprobarea Porţii, a trimis o solie să-i aducă steag de domnie. Atras de turci într-o cursă, el este ucis. Deci, între cei doi fraţi nu s-a ajuns la luptă din cauza sfârşitului rapid şi tragic al lui Bădica, petrecut către sfârşitul lunii ianuarie 1524, aşa cum rezultă dintr-o scrisoare a lui Radu de la Afumaţi către braşoveni, din 27 ianuarie 1524, în care spune, printre altele: <<Şi-i aduseră turcii steag. Dar când era să-şi primească steagul în mână, turcii i-au luat steagul şi i-au tăiat capul şi împreună cu el au tăiat şi 10 boieri>>. A fost înmormântat de fratele său, Radu de la Afumaţi la Mănăstirea Dealu, ctitoria tatălui lor, Radu cel Mare. Este foarte clar, deci, că Radu Bădica era os domnesc, fiind fiul natural al lui Radu cel Mare”, mai afirmă profesorul Dumitru Botar.

Înmormântat aproape de capitala ţării

Domnind puţin, circa trei luni, nu este cunoscut decât un singur document de la Radu Bădica, ce datează din 8 noiembrie 1523 şi prin care se dăruia Mitropoliei din Târgovişte “să-i fie perperi de la Aninoasa şi de la Cras (Târgovişte) pentru întărirea sfintei Mitropolii”. Domnind într-o perioadă foarte grea, măcinată de puternice frământări interne, Radu Bădica părăseşte scena politică Ţării Româneşti după numai trei luni, fără să fii avut timp să facă ceva deosebit. Este printre puţinii domni care au ocupat tronul Ţării Româneşti fără să fie numit de Poartă având doar sprijinul Craioveştilor, a căror influenţă şi putere a învins uneori chiar şi cerbicia sultanului.

Radu Bădica se odihneşte la Biserica Dealu de lângă Târgovişte, străvechea capitală a Ţării Româneşti, unde se mai află mormintele voievozilor Vladislav al II-lea, Radu cel Mare, Vlad cel Tânăr, Vlad Înecatul, Pătraşcu cel Bun, precum şi mormântul capului domnitorului Mihai Viteazul.