„Protestul ţăranilor şi ţărăncilor“, astăzi, în faţa Guvernului. Cinci revendicări pe lista scurtă

„Protestul ţăranilor şi ţărăncilor“, astăzi, în faţa Guvernului. Cinci revendicări pe lista scurtă

Aproximativ 100 de producători agricoli din fermele de familie vor protesta astăzi în faţa Guvernului, semnalând că în cazul lor nu s-au găsit soluţii pentru a-şi valorifica producţia pentru acre au muncit o vară întreagă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Închiderea pieţelor alimentare este principala nemulţumire a ţăranilor, aceştia cerând guvernanţilor, în cadrul unui protest organizat cu respectarea reglementărilor legale, spun organizatorii, soluţii reale, vânzarea prin parcări şi pe acoperişuri, în frig, în vânt, în ploaie, fiind nimic altceva decât o umilire a celor care trăiesc din muncă cinstită. Protestul a fost autorizat pentru intervalul orar 11.00 - 13.00.

„Nici în acest moment Guvernul nu a ascultat vocea ţăranilor, după mai bine de o săptămână de proteste ad-hoc în pieţe şi numeroase solicitări transmise pe cale oficială de organizaţiile de mici producători. Pieţele locale din România (pieţe şi hale agroalimentare din spaţii închise) sunt în continuare închise. O parte dintre ţăranii şi ţărăncile din aceste pieţe au fost evacuaţi în frig şi ploaie, fără condiţii minime de igienă (ex. acces la apă), iar cealaltă parte nu are nicio formă de acces la piaţă. Prin situaţia creată, ţăranii au suferit pierderi însemnate cu multiple efecte economice, sociale şi asupra sănătăţii, aruncând în haos propriile eforturi ale Guvernului de a răspunde eficient noului val de Covid-19“, au transmis organizatorii, respectiv asociaţiile şi organizaţiile reunite sub umbrela Uniunii Salvăm Ţăranul Român. 

Reprezentanţii producătorilor din Olt au ajuns în Bucureşti

Aceştia au menţionat şi care sunt principalele cinci revendicări ale producătorilor: 

1. Revizuirea Hotărârii de Guvern nr. 935/2020 publicată în M.Of din 06.11.2020, precum şi sprijinul Guvernului şi al autorităţilor locale pentru menţinerea deschisă a tuturor pieţelor, halelor agroalimentare şi târgurilor locale, închise sau deschise, permanente sau temporare, private sau publice, în condiţii îmbunătăţite de siguranţă sanitară pentru prevenirea transmiterii virusului SARS-COV-2, aşa cum se întâmplă în toate ţările din Uniunea Europeană.

2. Sprijinirea urgentă şi strategică a pieţei locale şi a lanţurilor scurte alimentare în condiţii de siguranţă pentru sănătatea publică. Inclusiv compensarea pierderilor suferite de ţărani şi micii producători afectaţi de închiderea pieţelor din spaţii închise, stabilite de comun acord prin consultarea cu asociaţiile de mici producători.

3. Accesul la piaţă pentru micii producători.

4. Respectarea obligaţiilor internaţionale pentru drepturile omului în sectorul agroalimentar.

5. Participarea ţăranilor şi a micilor producători la luarea deciziilor şi dialog permanent cu autorităţile la nivel central.

„Am fost şi suntem alături de dumneavoastră, consumatorii din România. A trecut prea mult timp de când nu am fost băgaţi în seamă, a trecut prea mult timp de când toată clasa politică şi autorităţile ne-au minţit şi vrem să ne facem dreptate, într-un fel sau altul. La acest protest vor participa doar reprezentanţi ai fermierilor mici şi mijlocii din România, din fermele de familie şi gospodăriile ţărăneşti. Vom fi prezenţi cu aproximativ 100 de oameni, din tot ceea ce înseamnă satul românesc. Vom avea reprezentanţi din Olt, din Dolj, din Dâmboviţa, din Vâlcea, din Cluj, din Ialomiţa, din Buzău şi nu numai. (...) Lăsaţi-ne să muncim, lăsaţi-ne să câştigăm, lăsaţi-ne să producem hrană sănătoasă pentru români!“, este apelul unuia dintre reprezentanţii Uniunii Salvăm Ţăranul Român, fermierul Ion Păunel, liderul Sindicatului producătorilor Olt.

Vă recomandăm şi: 

Soluţii inedite pentru deschiderea pieţelor din Botoşani. Au fost scoase şi geamurile de la hale

VIDEO Ţăranii au fost scoşi în frig cu tot cu legumele şi fructele lor: În două săptămâni o să fim toţi cu COVID, la spitalul Victor Babeş

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările