Protest spontan la Finanţele Publice: „Noi nu vrem să fim paria ministerului!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de angajaţi ai Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Olt au protestat astăzi în holul instituţiei, nemulţumiţi că printr-o ordonanţă de urgenţă colegilor lor de la Bucureşti li s-au mărit salariile cu peste 62%, deşi, spun aceştia, cei care realizează încasările şi fac executările silite sunt angajaţii din teritoriu.

Sindicaliştii s-au strâns în holul AJFP Olt puţin după prânz, nemulţumiţi de vestea că pentru angajaţii din aparatul central al Ministerului Finanţelor salariile s-au mărit, printr-o ordonanţă publicată vineri, 30 noiembrie, cu peste 60%. „Am vorbit cu domnul Marica, liderul nostru, şi nu e cum spune ministrul, creştere de 20 şi ceva la sută, e de peste 60%. Acum, dacă era de 5%, de 10%, poate că acceptam, că sunt în Bucureşti, dar vă daţi seama la creşterea asta ce prăpastie se creează între noi?! Şi din ce motiv, pentru că noi facem încasările, noi executăm silit, nu vine nimeni de la Bucureşti să facă toate astea. Cel mai tare ne deranjează că s-a făcut totul, cum spune românul, pe sub preş, n-au anunţat pe nimeni, nu s-a ştiut nimic. Nu vrem să fim paria ministerului!“, a declarat liderul Sindicatului Finanţe Publice Olt, Ion Guvernu-Popa.

Nu vor neapărat mărări salariale, vor tratament egal

Întrebaţi care le sunt revendicările, liderii spun că încă nu sunt hotărâţ cât să ceară, sau dacă să ceară măriri de salariu, că trebuie să se consulte cu liderii din sindicatul naţional. Cert este însă un lucru: vor tratament egal. „Nu e posibil să măreşti salariile cu 62% pentru 2% din angajaţi şi să laşi proştii de 98% bine-mersi cu aceleaşi salarii“, a mai spus Guvernu-Popa, menţionând că ultima creştere de salariu s-a produs în 2010, însă de atunci s-a mai trecut printr-o reorganizare în urma căreia zeci de colegi au rămas fără loc de muncă.

„Noi am mai avut întâlniri la Bucureşti, însă am urmărit să rezolvăm o altă problemă. S-a făcut o nouă restructurare şi Contribuabilii Mijlocii au trecut la Craiova, la regiune. Am avut de rezolvat problema a 40 de oameni de-ai noştri, care rămâneau pe drumuri, şi am rezolvat-o, în cea mai mare parte, deşi am înţeles că prin celelalte judeţe situaţia nu e clară. Noi am înfiinţat o secţie de Persoane Fizice, care i-a absorbit. Dar n-a fost vorba niciun moment de aceste măriri la Centru. Şi noi avem salarii mici, un debutant cred că are 1.500, dacă-i are, nu sunt sigur. Noi avem 2.500 – 3.000 de lei, dar astea sunt cele mai mari salarii, eu am atât la 58 de ani“, a mai spus Guvernu-Popa.

După protestul spontan, greu de spus ce va urma, pentru că în timpul în care sindicaliştii din judeţe îşi strigau nemulţumirile în AJFP-uri, în faţa Minsiterului Finanţelor, a mai precizat liderul sindicatului judeţean, aşteptau să stea de vorbă cu ministrul Teodorovici liderii sindicatului central. „Vom vedea, se poate ajunge chiar şi la grevă generală!“, a mai spus sindicalistul.
 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite