Protest la Agenţia de Plăţi şi Inspectoratul Teritorial de Muncă. Lider: „Protestul a fost spontan, nu ştim ce va fi în zilele următoare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Salariaţii AJPIS vor lefuri mai mari
Salariaţii AJPIS vor lefuri mai mari

Zeci de angajaţi ai Agenţiei Judeţene de Plăţi  şi Inspecţie Socială (AJPIS) Olt şi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt au ieşit, miercuri, 13 decembrie, în faţa instituţiei, nemulţumiţi de salariile mici.

Angajaţii AJPIS Olt s-au mobilizat în jurul orei 8,30 şi au ieşit pe scările instituţiei purtând mesaje printate pe coli A4. Sunt nemulţumiţi de nivelul salarial şi de faptul că nici de la 1 ianuarie 2018 nu vor duce acasă şi mai mulţi bani, având în vedere creşterea cu doar 25% a salariilor, spulberată de  măsura fiscală care prevede trecerea obligativităţii plăţii contribuţiei de la angajator la angajat.

„A fost un protest spontan. Oamenii sunt nemulţumiţi, pentru că salariile noastre n-au mai crescut din 2012. Salariul mediu în cadrul instituţiei este aproximativ 2.000 lei, sunt colegi cu salarii de 1.600 – 1.800 de lei, ministerul trebuie să ştie că şi în rândul nostru există nemulţumiri şi că şi noi dorim salarii decente“, a spus liderul funcţionarilor din cadrul AJPIS Olt, Nicoleta Petre.

Angajaţilor AJPIS li s-au alăturat şi colegi din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt, instituţie care funcţionează în aceeaşi clădire. Nu există un program de proteste pentru zilele următoare, însă angajaţii nu exclus posibilitatea de a ieşi din nou şi în zilele următoare. Deşi astăzi a fost zi de plăţi, beneficiarii nu au avut de suferit, a mai spus Petre.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite