Proiect româno-bulgar pentru evitarea poluărilor lansat la Slatina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Slatina a fost lansat, marţi – 20 noiembrie, un amplu proiect pentru protecţia mediului în judeţul Olt şi în zona limitrofă din Bulgaria. Mai exact, este vorba despre monitorizarea calităţii factorilor de mediu în zona transfrontalieră Olt-Belene care vizează, în principal, prevenirea comună a poluărilor naturale sau tehnologice. Proiectul este finanţat din fonduri europene.

Proiectul a fost lansat în cadrul unei conferinţe de presă organizată la Casa Căsătoriilor de pe Dealul Grădişte din municipiul Slatina. Potrivit organizatorilor, proiectul în cauză prevede monitorizarea deversărilor în reţelele de canalizare cu scopul detectării poluatorilor fizici sau juridici astfel încât să se poată intervene în timp rapid şi să se prevină poluarea prin deversarea de substanţe periculoase a râului Olt şi, mai apoi, a Dunării.

În cadrul proiectului vor fi achiziţionate o serie de echipamente necesare scopului propus: un sistem electronic de monitorizare a apelor uzate deversate în sistemul de canalizare prin instalarea unei reţele de senzori în anumite puncte sensibile ale reţelei de canalizare. Datorită caracterului mobil al senzorilor menţionaţi, ei vor putea fi mutaţi în vederea unei monitorizări eficiente a deversărilor în orice puncte ale reţeleor de canalizare considerate vulnerabile.

În paralel se va achiziţiona şi un autolaborator de analize chimice şi un sistem informatic specializat în interpretarea datelor recepţionate de la senzori, precum şi în comunicarea acestor informaţii către un centru de monitorizare, iar în situaţiile de identificare a poluanţilor şi/sau poluatorilor, către echipele de intervenţie şi instituţiile abilitate în rezolvarea unor astfel de incidente – Agenţia pentru Protecţia Mediului, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţie.

Sistem de comunicaţii hi-tech pentru protecţia mediului

Liderul proiectului este Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară de Utilităţi Publice pentru Serviciul de Alimentare cu Apă şi Canalizare “Oltul”, alături de primăria oraşului bulgar Belene din regiunea Pleven.

“Această iniţiativă are ca scop, în mod special, reducerea la maximum a efectelor poluărilor accidentale sau voluntare. Dată fiind amplasarea judeţului nostrum într-o zonă de frontieră mărginită de un fluviu, plus râul Olt, considerăm proiectul foarte necesar, iar efectele se vor vedea în timp. Să nu uităm că vorbim despre echipamente electronice moderne, iar comunicarea între senzori de pe reţelele de canalizare şi centrul de monitorizare, precum şi a semnalelor de alarmare în situaţii de urgenţă, se va efectua cu dispozitive fără fir, în regim satelitar”, a declarat Marius Oprescu, vicepreşedinte Consiliul Judeţean Olt, prezent la lansarea proiectului ca reprezentant al instituţiei ce are calitatea de partener.

La eveniment au fost prezenţi reprezentanţi ai ISU Olt, Agenţia pentru Protecţia Mediului Olt, Poliţia Slatina, Primăria Slatina, Compania de Apă “Oltul” ş.a. Valoarea totală a proiectului se ridică la 5,8 milioane euro, bani europeni proveniţi prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională, din care partea română va beneficia de 5,4 milioane euro. Proiectul este preconizat a lua sfârşit în iulie 2014. În ultimii patru ani, Consiliul Judeţean Olt a atras investiţii pentru protecţia mediului pe fonduri europene în cuantum de 130 milioane de euro.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite